S1: Investițiile au ajuns la egalitate cu consumul gospodăriilor ca aport la avansul PIB – Cronica dimineții

1. Creșterea economiei în prima jumătate a anului arătă o premieră: investițiile au ajuns la egalitate cu consumul gospodăriilor ca aport la avansul PIB. (Cursdeguvernare)

2. Ministrul finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că România este „un paradis fiscal” în UE, având în vedere că 390.117 IMM-uri plătesc, la un profit net de 66 de miliarde de lei, impozite care însumează doar 2,5 miliarde de lei, iar în acest context consideră justificată trecerea a 56.000 de firme la impozitul de 16% pe profit. (Digi24)

3. Președintele Klaus Iohannis vizează numirea în funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă și politici europene în viitoarea Comisie Europeană care se va forma după alegerile europarlamenare din vara anului viitor, au declarat multiple surse politice europene. (G4Media)

4. Bulgaria se retrage din coaliția est-europeană a celor cinci țări, România fiind inclusă, care au cerut interzicerea importurilor de cereale ucrainene, după ce trei partide care susțin guvernul au propus Adunării Naționale să retragă sprijinul pentru această restricție. (EuropaLibera)

5. Un senator care a fost în USR a anunțat în plenul Parlamentului că se înscrie în PSD. Intrat pe listele USR Sibiu în Senat, Claudiu Mureșan și-a anunțat înscrierea în PSD. (Libertatea)

Din Cronica Sportivă: Polonia – Slovenia şi Italia – Franţa sunt meciurile din semifinalele Campionatului European de Volei. România, eliminată în ”sferturi” de campioana olimpică Franţa, a încheiat pe locul 7, la fel ca la ediţia din 1979.

6. Înainte de invazia Ucrainei, un analist occidental estimă că Rusia poate produce 100 de tancuri pe an. Azi, Rusia produce 200 de tancuri anual. Oficialii occidentali cred că Rusia este pe cale să producă două milioane de obuze de artilerie pe an – dublu față de cantitatea pe care serviciile de informații occidentale estimaseră inițial că ar putea să o producă. Rusia produce acum mai multă muniție decât Statele Unite și Europa la un loc. Kusti Salm, un înalt oficial al ministerului eston al apărării, a estimat că producția actuală de muniție a Rusiei este de șapte ori mai mare decât cea a Occidentului. (NYTimes)

7. CEO-ul Goldman Sachs, David Solomon, a declarat că economia SUA va evita probabil o recesiune semnificativă, dar a avertizat că inflația va fi mai persistentă decât estimările actuale. (Profit.ro)

8. Serviciul britanic de inteligență MI5 a avertizat partidul Conservator, în 2021 și 2022, ca doi dintre candidații săi pentru parlament ar putea spiona în favoarea Chinei. (SCMP)

9. Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, a avertizat că vaccinarea împotriva COVID-19 nu va „ajuta” pe fondul unui nou val. “Spuneți-le tuturor să nu se bazeze pe faptul că s-au vaccinat, nu vă va ajuta de data aceasta”, a spus ea. (NBC)

10. Cel puțin o sută de șoferi români fără nicio pregătire, unii chiar analfabeți, și-au cumpărat permisele de conducere din Congo, după care le-au preschimbat cu cele românești. Potrivit autorităților, afacerea de sute de mii de euro a fost pusă la cale de o grupare de crimă organizată, sprijinită inclusiv de funcționari și diplomați din această țară africană. (StirileProtv)

Fotografia dimineții – Urmările inundațiilor din Derna, Libia. Doar în acest oraș de pe coasta mediteraneeană au murit peste 2300 de persoane din cauza inundațiilor. AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
30.000 de copii au fost pe stadion aseară la meciul dintre România și Norvegia – Cronica dimineții
Nicolae Ciucă: PNL nu-l va mai susține pe Nicușor Dan la primăria Capitalei – Cronica dimineții