S-au stabilit semifinalistele turneului de la Roland Garros – Cronica Sportivă
1. Țara Galilor – Ucraina este ultimul meci de baraj pentru Campionatul Mondial, din zona Europei. Câştigătoarea va fi la turneul final în grupă, alături de: Anglia, Iran şi USA.
Ucraina a trecut cu 3-1 de Scoția și a obținut biletul pentru meciul decisiv. Yarmolenko și Yaremchuk au marcat reușitele victoriei, în timp ce adversarii au sperat pe final, grației golului semnat de McGregor, dar Dovbyk a eliminat orice emoție. Cele mai importante faze video
2. Argentinei a câştigat “Finalissima”, miercuri seară, pe stadionul Wembley din Londra, învingând cu scorul de 3-0 selecţionata Italiei. Cele mai importante faze video
Meciul a fost organizat de UEFA şi Conmebol, ca parte a unui acord între cele două foruri, înţelegere care include şi organizarea mai multor evenimente sportive. News.ro
3. Polonia a învins pe teren propriu, Țara Galilor, cu scorul de 2-1, în primul meci din actualul sezon al Ligii Națiunilor. Williams a deschis scorul în minutul 52 pentru oaspeți, dar polonezii au revenit prin Kaminski, în minutul 72. Golul decisiv a venit de la Swiderski, în minutul 85.
4. Marius Copil, locul 252 ATP, a fost eliminat, miercuri, în primul tur al turneului challenger de la Surbiton (Marea Britanie), cu premii totale de 135.000 de euro. Românul a fost învins de australianul Jordan Thompson, locul 82 ATP, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi 18 minute. News.ro
5. Aurelia Brădeanu, fosta componentă a naţionalei, a fost numită noul director tehnic al echipei de handbal Corona Brașov, pentru care a evoluat în perioada 2013-2015 ca jucătoare. Gruparea de sub Tâmpa evoluează în liga a doua și își propune pentru sezonul viitor promovarea.
6. Enriko Papa (29 de ani) este foarte aproape să îi părăsească pe FC Botoșani, formație la care a fost căpitan în sezonul trecut. Acesta are numeroase oferte. De el s-au interesat din România: CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi, iar din străinătate: Al Ittihad (Arabia Saudită), Al Wasl (Emiratele Arabe Unite), Sivasspor (Turcia) şi Apoel Nicosia (Cipru).Sport.ro
7. Cotidianul El Mundo a notat că Spania şi-ar putea recupera locul la Cupa Mondială de rugby ca urmare a unei încălcări de către România a unei reguli a federaţiei internaţionale, cazul fiind unui similar cu cel al spaniolilor, privind criteriile de rezidență. News.ro
8. Naţionala de volei masculin a României a învins miercuri, la Galaţi, reprezentativa Bosniei şi Herţegovina, scor 3-0, în al treilea meci al grupei B din Silver League. News.ro
9.Poloneza Iga Swiatek, liderul WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de grand slam de la Roland Garros, următoarea adversară va fi Daria Kasatkina, din Rusia. Ea a învins-o în sferturile de finală pe Jessica Pegula (SUA), locul 11 WTA şi cap de serie numărul 11, scor 6-3, 6-2, într-o oră şi 29 de minute. În cealaltă semifinală se vor întâlni jucătoarea americană Coco Gauff, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 18, şi italianca Martina Trevisan, locul 59 WTA.
10. Transfer fabulos în Liga Națională de Handbal. Egipteanul Ali Zein a semnat cu Dinamo București, campioana României. Interul stânga vine de la Barcelona. El va evolua în turneul Final 4 al EHF Champions League, programat pe 18-19 iunie 2022, în sala din Koln.
11. Jucătoarea Irina Bara, locul 112 WTA, a fost învinsă, miercuri, de sportiva franceză Clara Burel, numărul 94 mondial şi cap de serie 6, în primul tur al turneului de categorie WTA 125 Makarska Open, din Croaţia. News.ro
12. Finala Supercupei României 2022 se va disputa la Arad. Partida dintre campioana CFR Cluj și câștigătoarea Cupei, Sepsi Sfântu-Gheorghe este programată pe data de 9 iulie, de la ora 20:30.
13. Fundaşul internaţional francez Kurt Zouma a fost condamnat, miercuri, la 180 de ore de muncă în folosul comunităţii pentru că şi-a maltratat pisica, după ce o înregistrare video a devenit virală şi a provocat indignare, informează AFP.News.ro
14. Manchester United a anunţat, miercuri, că mijlocaşul francez Paul Pogba, care a ajuns la final de contract, va părăsi clubul în această vară, informează BBC. News.ro
15. Portarul echipei Viking FK, acuzat că micşorează poarta la meciuri. Un scandal a izbucnit în Norvegia în ultimele zile, după ce Aftenbladet a publicat înregistrări video cu portarul echipei Viking FK, Patrik Gunnarsson, care micşora poarta înaintea meciurilor de pe teren propriu. News.ro
16. Cristian Chivu ar putea părăsi echipa U19 a celor de la Inter. Tehnicianul român a declarat că este gata să facă pasul către o echipă de seniori, la scurt timp după ce a câștigat campionatul Primavera. ”Sunt gata să accept provocări”, a spus fostul fundaș al echipei naționale.
17. Programul transmisiunilor sportive ale zilei de joi:
- 13:00 – Roland Garros, faza semifinalelor – Eurosport 1
- 19:00 – UEFA Nations League – Bulgaria – Macedonia de Nord – Prima Sport 1
- 19:00 – UEFA Nations League – Cipru – Kosovo – Prima Sport 2
- 19:30 – Baschet LN de Baschet – Finala – CSO Voluntari – U BT Cluj – Prima Sport 3
- 20:00 – LaLiga PlayOff – Girona – Eibar – Prima Sport 4
- 21:45 – UEFA Nations League – Spania – Portugalia – Prima Sport 1
- 21:45 – UEFA Nations League – Cehia – Elvetia – Prima Sport 3
- 21:45 – UEFA Nations League -Serbia – Norvegia – Prima Sport 2