S-au scumpit arenele pentru Euro 2020 cu 40% I Cronica Sportiva
1. Cristian Erbaşu, reprezentant al firmei care execută lucrările de construcţie la stadioanele Steaua şi Giuleşti, a declarat că arenele s-au scumpit cu 40 la sută, după ce contractele de execuţie au fost actualizate cu rata inflaţiei şi cu noile cerinţe ale beneficiarilor. Erbaşu spune că trei sferturi din scumpire o reprezintă inflaţia, iar un sfert, cerinţele supimentare faţă de caietele de sarcini. El a anunţat că Stadionul Rapid nu va fi gata înainte de Euro-2020. (Link – detalii)
2. Peste 12.000 de copii şi însoţitori s-au înscris până acum pentru a asista la meciul România – Norvegia, programat marţi, 15 octombrie, la ora 21.45, pe Arena Naţională, informează frf.ro. Partida se va disputa fără spectatori, ca urmare a sancţiunilor UEFA, însă la meci este permis accesul gratuit al copiilor sub 14 ani, organizaţi în grupuri, de la unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar, şcoli de fotbal, grupe de juniori ale cluburilor de fotbal, doar cu câte un însoţitor la fiecare grup de 10 copii. Fiecare instituţie poate înscrie copiii până miercuri, 9 octombrie, la miezul nopţii, printr-un mail trimis la secretariatgeneral@frf.ro.
3. Federaţia Chineză de Baschet a anunţat că suspendă “cooperarea” cu echipa Houston Rockets, după ce managerul general al acesteia şi-a arătat pe Twitter susţinerea faţă de protestatarii din Hong Kong: “Luptă pentru libertate. Fii alături de Hong Kong”. Între timp, postarea a fost ştearsă şi patronul echipei, Tilman Fertitta, a notat pe Twitter că se delimitează de mesajul lui Morey. “Daryl Morey nu vorbeşte în numele Houston Rockets. Prezenţa noastră la Tokyo este pentru pomovarea NBA-ului în plan internaţional şi nu suntem o organizaţie politică”, a afirmat Fertitta.
4. Tenis:
Masculin Beijing Open: Austriacul Dominic Thiem, locul 5 ATP, a câştigat finala cu grecul Stefanos Tsitsipas, numărul 7 mondial, scor 3-6, 6-4, 6-1, în două ore şi 11 minute. Premiul obţinut 733.990 de dolari şi 500 de puncte.
Feminin Beijing Open: Japoneza Naomi Osaka, locul 4 WTA, a învins-o pe australianca Ashleigh Barty, locul 1 WTA, cu 3-6, 6-3, 6-2, într-o oră şi 50 de minute. Premiul obtinut 1.523.265 de dolari şi 1.000 de puncte WTA.
Simona Halep, locul 5 WTA, s-a retras de la turneul de categorie Premier de la Moscova, cu premii totale de un milion de dolari, potrivit tennis.life.
Masculin Tokyo: Liderul ATP, Novak Djokovici, l-a învins in finala cu 6-3, 6-2 pe americanul John Millman, locul 80 ATP, venit din calificări, in 69 de minute. Învingătorul va primi un premiu de 391.430 de dolari şi 500 de puncte ATP
5. Handbal:
Masculin: Poli Timişoara a învins duminică pe teren propriu formaţia elenă Olympiacos, 31-29 (14-15), în manşa tur din turul al doilea al Cupei EHF. Partida retur va avea loc în Grecia, în 12 octombrie. Tot în turul secund, manşa tur, HC Dobrogea Sud Constanţa a pierdut pe teren propriu, 22-24, cu formaţia ungară Csurgoi KK. Manşa retur va avea loc în Ungaria, în 12 octombrie.
Feminin: CSM Bucureşti a învins duminică, în deplasare, formaţia daneză Team Esbjerg, cu scorul de 24-22 (13-8), în primul meci din grupa B a Ligii Campionilor. In cealalta partida, Rostov Don – MKS Lublin 31-21. Urmatorul meci al CSM este cu Rostov (acasă, 11 octombrie).
6. Jandarmeria anunţă că, în urma meciului FCSB – Dinamo, 1-1, au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 16.550 de lei şi zece persoane au fost interzise pe stadioane, pentru o perioadă între şase luni şi un an. Clubul FCSB şi firma de pază au fosta amendate cu câte 5.000 de lei, iar şase persoane s-au ales cu dosar penal, pentru folosirea de materiale pirotehnice.
7. Manchester United si Manchester City au fost invinse in aceasta etapa de Premier League. Man U a pierdut cu 1-0 la Newcastle, in timp ce Man City a înregistrat o înfrângere acasa, 0-2 cu Wolverhampton. Lider în clasament este Liverpool, cu un bilanţ perfect de 24 de puncte (opt victorii în tot atâtea meciuri). Manchester City este pe locul doi, cu 16 puncte, iar poziţia a treia este ocupată de Arsenal, care are 15 puncte.
8. Ai nostri in Europa:
Claudiu Keşeru a marcat pentru Ludogoret in derbyul cu Levski (locul 1 vs locul 2), 2-0. Keşeru a jucat până în minutul 82. Tot la gazde, Dragoş Grigore a fost integralist şi Cosmin Moţi rezervă.
Remiză pentru Boloni : Antwerp – Standard Liege, scor 2-2, după ce gazdele au condus cu 2-0
Marius Şumudică, antrenorul Gazişehir Gaziantep, a primit cartonaş galben în secunda 75 a meciului de pe teren propriu cu Istanbul Başakşehir, 1-2, pentru ca l-a imbrancit pe căpitanul oaspeţilor, Mahmut Tekdemir. Potrivit ajansspor.com acesta este un record pentru Turcia.
Lazio, cu Ştefan Radu integralist, a remizat cu Bologna, scor 2-2
Înfrângere pentru Ionuţ Radu în Serie A: Genoa – AC Milan, scor 1-2. Echipa românului a condus cu 1-0 şi a ratat un penalti pe final
9. Juventus a invins la Inter cu 2-1, provocand prima înfrângere din acest sezon milanezilor. In clasament, Inter a coborât pe poziţia a doua, lider devenind Juventus. Golurile învingătorilor au fost marcate de Dybala ‘4 şi Higuain ’80. Pentru Inter a înscris Lautaro Martinez, în minutul 18, din penalti.
10. Etapa a 12-a Casa Liga 1:
Azi:
Ora 18.00 FC Voluntari – Chindia Târgoviște
Ora 20.30 Astra Giurgiu – FC Hermannstadt
Vineri, 4 octombrie
FC Botoșani – Sepsi OSK 1-1
Universitatea Craiova – Politehnica Iași 1-1
Gaz Metan Mediaș – Academica Clinceni 2-1
FCSB – Dinamo 1-1
FC Viitorul – CFR Cluj 3-1
Rezumate video: https://www.youtube.com/watch?v=aFED8O9xHWA&list=PLuxhRhRVzu3OSI7lYWbXblPkAR4KrqNfM
Bonus news:
Alina Rotaru s-a clasat, duminică, pe locul 6, în finala probei de săritură în lungime, la Campionatele Mondiale de la Doha. Delegaţia României a încheiat participarea la CM fără medalie. Alte clasări în finale pentru atleţii români: Alin Firfirică (locul 4, aruncarea discului), Andreea Panţuroiu (locul 11, triplusalt), Narcis Mihăilă (locul 10, 50 km marş).
Spaniolul Marc Marquez de la Honda a câştigat al şaselea titlu mondial la MotoGP, al patrulea consecutiv, după ce s-a impus, duminică, în Marele Premiu al Thailandei.
Numele lui Dan Petrescu este vehiculat din nou pe lista posibililor antrenori ai echipei Dinamo Moscova. Formaţia a rusă a ajuns iar pe loc retrogradabil