Rybakina – Azarenka e prima semifinală feminină la Australian Open – Cronica Sportivă

1. Bayern Munchen a reușit doar o remiză pe teren propriu cu FC Koln, scor 1-1, într-un meci ce a contat pentru etapa a 17-a din Bundesliga.

2. ”U” Banca Transilvania Cluj a fost învinsă în deplasare, de formaţia italiană Umana Reyer Veneţia, scor 95-90 (49-38), în etapa a XII-a din grupa A a 7 Days EuroCup.

3. Formula 1 şi firma Racing Force au semnat un acord conform căruia toţi piloţii care vor evolua în ediţia 2023 a Campionatului Mondial vor purta pe căşti mini-camere video.

4. RB Leipzig a câştigat în deplasare, scor 6-1, meciul disputat în compania formaţiei Schalke 04, în deschiderea etapei a 17-a din Bundesliga. La învinși, în minutul 46, a debutat românul Andreas Ivan.

5. Team România a debutat cu dreptul la schi alpinism, disciplină introdusă în premieră la Festivalul Olimpic al Tineretului European. În competiţia feminină de sprint unde s-au aliniat la start 27 de sportive, Lorena Azota Bolîndu s-a clasat pe locul 5, cu timpul 3:31.92, la 22.67 secunde de câştigătoarea competiţiei iberica Laia Selles Sanchez (3:09.25).

6. Brazilianul Pietro Fittipaldi va rămâne la echipa Haas şi în sezonul viitor, urmând să activeze ca pilot de rezervă şi de teste.

7. La două săptămâni de la retragerea din activitatea fotbalistului, galezul Gareth Bale a anunţat că va participa la un turneu de golf profesionist, la începutul lunii februarie. News.ro

8. Chindia Târgovişte anunţă transferul atacantului Sergiu Buş (30 ani), jucător care vine sub formă de împrumut până la finalul sezonului, de la campioana României, CFR Cluj.

9. Fernando Santos a fost numit selecţioner al Poloniei, în cadrul unei ceremonii oficiale ce a avut loc la Varșovia.

10. Schioarea americană Mikaela Shiffrin a depăşit recordul de victorii la Cupa Mondială la feminin, după ce a câştigat slalomul uriaş de la Kronplatz (Italia). News.ro

11. Perechea formată din Gabriela Ruse şi Marta Kostiuk (Ucraina) va evolua contra favoritelor numărul 4: Stom Hunter/Elise Mertens (Australia/Belgia), miercuri, în sferturile de finală ale probei feminine de dublu de la Australian Open. News.ro

12. CFR Cluj şi Politehnica Iaşi au ajuns la un acord privind împrumutul jucătorului Cătălin Itu până la finalul acestui sezon la gruparea moldavă.

13. Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, favorit 3, s-a calificat în semifinale la Australian Open, primul grand slam al anului. El a trecut de cehul Jiri Lehecka, locul 71 ATP, scor 6-3, 7-6 (7/2), 6-4. În semifinale va evolua contra rusului Karen Khachanov, locul 20 mondial şi favorit 18.

14. Victoria Azarenka s-a impus în fața numărului 3 WTA, americanca Jessica Pegula, cu 6-4, 6-1, după o oră şi 37 de minute de joc, la Australian Open. În semifinale va evolua contra sportivei din Kazahstan, Elena Rybakina, locul 25 mondial şi campioană la Wimbledon în 2022.

15. Tehnicianul argentinian Marcelo Bielsa este favorit pentru a prelua echipa Everton, în locul lui Frank Lampard.

16. Operaţia la genunchiul stâng a lui Nick Kyrgios a fost un „mare succes”, potrivit lui Daniel Horsfall, managerul australianului, care speră că jucătorul va reveni pe teren în luna martie, la turneu de 1000 de puncte de la Indian Wells. News.ro

17. Atacantul Harry Kane a marcat unicul gol al meciului câştigat de Tottenham, scor 1-0, cu Fulham, în campionatul Angliei. Astfel, el l-a egalat pe Jimmy Greaves, campion mondial în 1966, şi cel mai bun marcator din istoria clubului. News.ro

18. Valencia a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul susţinut pe teren propriu, în compania echipei Almeria, în etapa a XVIII-a a campionatului Spaniei.

19. Jucătorii Maria Daciana Ciubotaru şi Mihai Alexandru Coman au fost eliminaţi, marţi, în turul doi al probelor de simplu junori de la Australian Open. News.ro

20. Kylian Mbappe a marcat de cinci ori în meciul pe care Paris Saint-Germain l-a câştigat în deplasare, cu scorul de 7-0, în faţa echipei de amatori Pays de Cassel, în ”16-imile” Cupei Franţei.

21. Programul transmisiunilor de miercuri:

  • 19:00 – CM Handbal  – Norvegia – Spania – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 19:00 – CM Handbal  – Danemarca – Ungaria – Digi Sport 4, Prima Sport 4
  • 19:00 – Baschet Euro Cup – Bursaspor – Prometey – Prima Sport 5
  • 19:30 – Bundesliga – Mainz – Dortmund – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 21:30 – Bundesliga – Leverkusen – Bochum – Prima Sport 5
  • 21:30 – Bundesliga – Freiburg – Frankfurt – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 21:30 – Bundesliga – Werder Bremen – Union Berlin – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 21:30 – CM Handbal  – Franţa – Germania – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 21:30 – CM Handbal  – Suedia – Egipt – Digi Sport 4, Prima Sport 4
Ți-ar mai putea plăcea
România a învins Portugalia în Cupa Davis cu scorul de 3-1 – Cronica sportivă
Dinamo a învins pe teren propriu, scor 3-0, Oţelul Galaţi, în play-off-ul din Liga 2 – Cronica Sportivă