Ryanair oferă reducere de 20% la zborurile către Italia în această primăvară – Cronica de Turism

1. Compania low-cost Ryanair va elimina ruta București – Amman (Iordania) după data de 30 martie, decizia fiind una similară și în cazul altor rute europene spre această destinație. În prezent, compania oferă două zboruri pe săptămână pe această rută. (Boarding Pass)

2. Operatorul aerian low-cost Ryanair a lansat o promoție cu reduceri de 20% pentru biletele achiziționate până în 24 martie pentru o serie de destinații din Italia, printre care Pescara, Veneția, Perugia, Pisa, Roma și Palermo. Perioada călătoriei este între 1 aprilie – 30 mai. (Ryanair)

3. București va avea un Hotel Mondrian de 5 stele care va funcționa într-o clădire cumpărată în anul 2021 de către dezvoltatorul imobiliar One United Properties în apropiere de Ateneul Român. Hotelul va avea 100 de camere, iar deschiderea este estimată pentru anul 2025. Brandul Mondrian este prezent în orașe precum Los Angeles, New York, Doha, Cannes, Londra, Bordeaux, Singapore, Mexico City, Ibiza sau Seoul. (Profit)

4. Organizația de Turism a Coreei recomandă turiștilor din România să aleagă o vacanță în Coreea de Sud în această primăvară datorită festivalurilor florale și a evenimentelor culturale care au loc în această țară. (Traveling Mag)

5. 54% dintre europeni anticipează că vor avea bugete mai mari pentru călătorii în cursul anului 2024 comparativ cu anul trecut, potrivit unui sondaj realizat de grupul hotelier Accor pe 8.000 de persoane din șapte state europene. (Economica)

6. Autoritățile din Nepal au anunțat că toţi alpiniştii care vor să urce pe Muntele Everest trebuie să închirieze și să folosească cipuri de localizare, iar acestea vor costa 10-15 dolari pentru fiecare persoană. Scopul este reducerea timpului de căutare și salvare în cazul producerii unui accident. (News.ro)

7. Travelator propune un weekend prelungit în Salonic pentru 103 euro de persoană. Prețul include zbor dus-întors cu Wizz Air pentru 41 de euro și trei nopți de cazare în cameră dublă la Jordans Rooms 4 pentru 124 de euro. Perioada călătoriei este 4-7 aprilie. (Travelator)

8. Personalul de zbor al companiei aeriene Lufthansa este în grevă timp de două zile, motiv pentru care toate zborurile companiei de pe aeroportul din Frankfurt vor fi anulate în 12 martie, iar cele de pe aeroportul din Munchen în 13 martie. Compania relochează pasagerii pe alte zboruri disponibile în zilele următoare. (Business Traveller)

9. 10% dintre călătorii care au zburat anul trecut pe Aeroportul Henri Coandă din București au folosit trenul de pe ruta feroviară Gara de Nord – Aeroport. Numărul pasagerilor care au folosit acest tren în 2023 a fost de 1,24 milioane, în creștere cu 77% comparativ cu 2022. (Club Feroviar)

10. Numărul de nopți petrecute de turiști în unitatățile de cazare din Uniunea Europeană au crescut cu 6,1% în 2023 comparativ cu 2022, la 2,9 miliarde, potrivit datelor centralizate de Eurostat. În plus, acest număr este cu 1,4% mai mare decât în 2019, ultimul an pre-pandemic. România este pe locul 4 în UE la creșterea procentuală a numărului de turiști străini (+23%). (Economedia)

Ți-ar mai putea plăcea
Telegondola Sinaia a anunțat prețurile pentru noul sezon de schi – Cronica de Turism
Austria elimină toate restricțiile de călătorie – Cronica de Turism