Rusia a vândut petrol și gaze naturale de $97 de miliarde până în iulie anul acesta – Cronica de Business
1. Rusia pompează aproape la fel de mult petrol pe piața globală ca înainte de invazia sa în Ucraina și câștigă mai mulți bani din exporturi, datorită creșterii prețului. Rusia a vândut petrol și gaze naturale de $97 de miliarde până în iulie anul acesta, din care $74 de miliarde sunt din vânzările de petrol. Rusia a exportat 7,4 milioane de barili de petrol/benzină și motorina în fiecare zi în iulie, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, în scădere cu doar 600.000 de barili/zi, comparativ cu începutul anului. (WSJ)
2. China a adoptat politici economice „mai puternice” în acest an decât în 2020, la începutul pandemiei, a declarat premierul Li Keqiang, avertizând că țara se confruntă probleme în încercarea de a-și asigura redresarea. Li a vorbit în timpul unei reuniuni de luni a Consiliului de Stat, unde a adăugat că mărimea stimulentelor în 2022 a fost „rezonabilă” și „adecvată”. Economia a fost afectată de factori imprevizibili în al doilea trimestru, a spus Li, reiterând angajamentul de a stabiliza ocuparea forței de muncă și prețurile. El a mai spus că politicile care au fost anunțate până acum trebuie implementate, pentru a menține economia să funcționeze. (Bloomberg)
3. Dolarul a atins luni un nou maxim din ultimii 20 de ani, alimentat de comentariile ferme ale preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, referitoare la majorarea dobânzilor, dar a fost ţinut sub control de euro, care a fost susţinut de aşteptările tot mai mari de creştere a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană. (News.ro)
4. CEO-ul gigantului petrolier Shell a avertizat că Europa ar putea fi nevoită să se pregătească pentru o serie de ierni cu facturi exorbitante la energie și raționalizarea energiei electrice, pe măsură ce Rusia restrânge aprovizionarea cu gaze. (Bloomberg)
5. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, controlată de Ministerul Transporturilor cu 80% din acțiuni, este un candidat serios pentru o eventuală listare la bursă, acționarul minoritar Fondul Proprietatea (FP), care are restul de 20% din capital, fiind dispus să-și vândă deținerea, chiar dacă nu a fost întreprins deocamdată un demers în acest sens, anunță Daniel Naftali, vicepreședintele senior al administratorului de fond Franklin Templeton București. (Profit.ro)
6. Vânzarea către o firmă a grupului SIF Banat-Crișana a terenului fabricii Tutunul Românesc, aflat în proprietatea companiei insolvente Interagro, a fost suspendată de către administratorul judiciar până la soluționarea contestațiilor formulate de o companie controlată indirect de omul de afaceri canadian Michael Topolinski. (Profit.ro)
7. Eurohold Bulgaria AD, unul dintre cele mai importante grupuri energetice şi financiare din Europa de Sud-Est, a raportat în primul semestru venituri totale în creştere de aproape patru ori, la 1,62 miliarde euro. Volumul primelor în asigurări a crescut cu 73%, până la 452,8 milioane euro. (News.ro)
8. Gigantul energetic german Uniper a cerut extinderea liniei de credit guvernamentală la 13 miliarde de euro. Compania de utilități a solicitat încă 4 miliarde de euro guvern, după ce a epuizat linia de credit existență în valoare de 9 miliarde de euro. Cererea de finanțare suplimentară este de două ori mai mare comparativ cu valoarea actuală de piață a companiei. (Bloomberg)
9. Costul chiriilor pentru o garsonieră în Statele Unite a ajuns la un nou record în această lună. Prețul mediu, la nivel național, a fost de $1486, în creștere 11,8% comparativ cu august 2021, depășind recordul din iulie. Mai mult de jumătate dintre orașele din SUA au înregistrat creșteri de două cifre ale chiriilor, unele de peste 30%. (Bloomberg)
10. CEO-ul Tesla Elon Musk a declarat că lumea trebuie să continue să extragă petrol și gaze pentru a susține civilizația, dezvoltând în același timp surse durabile de energie. „În mod realist, cred că trebuie să folosim petrol și gaze pe termen scurt, pentru că altfel civilizația se va prăbuși”, a declarat Musk la o conferință pe teme energetice din Norvegia. (CNBC)