Rusia a atacat infrastructura de comunicații a FBI, în 2016 – Cronica de Tehnologie

1. În spatele atacului cibernetic dinaintea alegerilor care au avut loc în Australia, în luna mai, s-a aflat China. Atacul a vizat Parlamentul și trei dintre cele mai importante partide din Australia. (Reuters)

2. O bază de date configurată greșit a expus datele personale a majorității cetățenilor Ecuadorului, inclusiv a 6,7 milioane de copii. Datele proveneau atât din surse private, cât și din surse guvernamentale și includeau, printre altele, adrese și numere de telefon. (ZDNet)

3. Scandalul diplomatic de la finalul lui 2016, când administrația condusă atunci de Barack Obama a expulzat câteva zeci de diplomați ruși, a fost ca urmare a unui atac al Rusie asupra infrastructurii de comunicații a FBI, menit să împiedice agenția federală să urmărească spionii ruși de pe teritoriul Statelor Unite. (Yahoo! News)

4. Google va organiza un eveniment hardware în New York City pe 15 octombrie. Atunci este așteptată, alături de alte produse, noua serie de smartphone-uri Pixel 4. (Profit.ro)

5. Wi-Fi Alliance a început programul de certificare pentru Wi-Fi 6. Asta înseamnă că specificațiile noului standard au fost finalizate și că producătorii pot înscrie produsele care-l suportă pentru a fi testate înainte de a fi lansate pe piață. Wi-Fi 6 ar trebui să fie cu 40% mai rapid decât generația anterioară și include noul sistem de criptare WPA3. (Cnet)

6. Apple Arcade este deja disponibil pentru utilizatorii care au instalat varianta beta de iOS 13. Serviciul de jocuri fără reclame și fără microtranzacții pe bază de abonament lunar va putea fi folosit de toți utilizatorii începând din 19 septembrie, când va fi lansat și iOS 13. Abonamentul lunar la Apple Arcade este $4,99. (Profit.ro)

7. Facebook le permite advertiserilor să modifice titlurile articolelor pe care le promovează, facilitând răspândirea știrilor false. Informația s-a aflat după ce un articol BBC a fost folosit de Partidul Conservator din Marea Britanie în patru reclame cu titlu înșelător. Facebook a anunțat ulterior că va aduce modificări acestui instrument, dar nu a spus clar că nu va mai permite modificarea titlurilor. (CBC)

8. Mozilla, Creative Commons și startup-ul de microplăți Coil lansează un program de finanțare pe durata a 5 ani în valoare de $100 milioane pentru developerii și site-urile care vor folosi standardul de microplăți Web Monetization. Prin finanțarea directă a creatorilor de conținut, noul program propune o alternativă la modelul de business bazat pe reclame. (FastCompany)

9. Snapchat lansează o arhivă de reclame politice, în vederea alegerilor ce vor avea loc în Statele Unite anul viitor. Snap calcă astfel pe urmele Facebook și Twitter, care au deja de anul trecut o bază de date publică cu reclame politice. (CNN)

10. Google și Yves Saint Laurent au creat un rucsac conectat, care este dotat, printre altele, cu o cameră cameră foto și suport pentru Google Assistant. Cureaua din partea stângă răspunde la gesturi touch și se folosește pentru comenzi. (Google)

Ți-ar mai putea plăcea
Uber va unifica aplicațiile de transport și livrare de mâncare – Cronica de Tehnologie
Qatar Airways a inaugurat primul zbor cu un avion conectat la internet prin Starlink – Cronica de Tehnologie