Românii votează azi pentru alegerile locale şi europarlamentare – Cronica dimineții
1. Secţiile de votare din ţară pentru alegerile locale şi europarlamentare s-au deschis, duminică, la ora 7.00, pe teritoriul României fiind organizate 18.955 de secţii de votare, iar în străinătate 915, pentru alegerile europarlamentare. Procesul electoral se va încheia la ora 22.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cetăţenii care, la ora 22:00, se află în sediul secţiei sau la rând în afara acestuia. 18.978.908 de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai. (News.ro)
2. Votul din străinătate pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European a început, prima secţie deschisă fiind cea din în Auckland, Noua Zeelandă. Primul vot a fost înregistrat sâmbătă, la 22.03, ora României. Duminică, la ora 0.00, a început votul în Australia. (News.ro)
3. Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidkoi, reprezentantul special al președintelui rus pentru cooperare culturală internațională, într-un interviu acordat TASS. Potrivit acestuia, „indiferent ce scriu diplomații români” și „indiferent ce documente sunt transmise pe canale diplomatice”, Rusia nu va purta acest dialog. „Rusia nu datorează nimic nimănui”. (Adevarul)
4. Un proces care vizează deturnare de fonduri și luare de mită începe pe 11 iunie în districtul Landl din Viena. Ancheta din Austria este în oglindă cu cea din România și urmărește modul în care partea austriacă a acordat licențele Microsoft statului român, existând suspiciuni de corupție la cel mai înalt nivel, fiind menționat inclusiv numele fostului premier Adrian Năstase. (Libertatea)
Din Cronica Spațială: SpaceX a efectuat cu succes al patrulea test cu sistemul Starship, în contextul în care treapta inferioară Super Heavy și treapta superioară Starship au fost recuperate intacte după lansarea inițială în spațiu. Este de departe cel mai reușit test efectuat până acum de SpaceX cu sistemul pe care compania fondată de Elon Musk îl va utiliza pentru a trimite oameni pe Lună în cadrul programului Artemis și pe care vrea să-l utilizeze ulterior pentru misiuni cu echipaj uman spre Marte.
5. Directorul general adjunct al FMI a îndemnat SUA să-și reducă datoria în creștere, declarând că plusul înregistrat de cea mai mare economie din lume a oferit un spațiu „amplu” pentru a controla cheltuielile și a crește taxele. Gita Gopinath a declarat că este timpul că economiile avansate să „investească în consolidarea fiscală” și să abordeze modul în care intenționează să readucă povara datoriei la nivelurile de dinainte de pandemie. (FT)
6. Turcia a decis să impună taxe vamale suplimentare de 40% pentru toate vehiculele importate din China, în încercarea de a limita importurile şi a reduce deficitul de cont curent. Tariful suplimentar va fi de minim $7000 per vehicul. (Digi24)
7. Pediatrii din Colegiul American al Pediatrilor, alături de colegi care reprezintă alte organizaţii medicale din SUA, au semnat o „Declaraţie a Doctorilor care protejează copiii”, semnatarii solicitând instituţiilor medicale americane să oprească actualele protocoale dăunătoare promovate pentru copiii şi adolescenţii care îşi exprimă disconfortul faţă de sexul lor biologic (persoane transgender). (News.ro)
8. Forțele israeliene au salvat, sâmbătă, patru ostatici, într-un raid în Gaza. Oficialii palestinieni susțin că forțele israeliene au ucis peste 200 de persoane în această operațiune. (Reuters)
Din Cronica Sportivă: Echipa naţională de minifotbal a României a pierdut finala Campionatului European de la Sarajevo (Bosnia), cedând la lovituri de departajare în faţa Serbiei. A fost 1-1 după timpul regulamentar.
9. Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a recunoscut că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican, care i-a plătit două sejururi de lux în 2019. (Hotnews)
10. Luna aceasta se va lansa, în Berlin, primul primul bordel cibernetic din lume, dotat cu păpuși sexuale cu Inteligență Artificială. (BBC)
Fotografia dimineții – Cele 5 inele olimpice au fost montate pe Turnul Eiffel, cu 50 de zile înaintea începerii Jocurilor Olimpice, care vor avea loc la Paris. Thomas Padilla/AP: