Românii au contractat, în 2024, credite de consum în lei în valoare de 47 de miliarde de lei, cel mai mare nivel din istorie – Cronica dimineții
1. Anul 2024 a fost cel mai prolific din istorie în ceea ce privește creditele de consum noi contractate de români, arată datele Băncii Naționale a României. Românii au contractat, în 2024, credite de consum în lei în valoare de 47 de miliarde de lei, cel mai mare nivel din istorie. La final de an, soldul împrumuturilor de nevoi personale în lei a ajuns la 77 de miliarde de lei, cu o creștere de aproape 19%, cea mai mare de după vârful boom-ului din perioada 2005-2008. (Economica)
2. Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat, luni seară, că formaţiunea va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, ”guvern numit de acest preşedinte ilegitim” (News.ro). Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a afirmat luni că nu exclude susținerea unei moțiuni de cenzură, cu condiția perspectivei unei guvernări pro-democratice, „responsabile” (Hotnews). Președintele USR, Elena Lasconi, a declarat că nu i-ar sfătui pe colegii săi din Parlament să voteze o moţiune de cenzură la adresa Guvernului, arătând că un vot în acest sens ar duce ţara în haos. Ea subliniază că nu susţine nici demersul POT de a-i destitui pe preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor. (News.ro)
3. Prețul gazelor s-a majorat luni semnificativ pe cea mai importantă piață din România, cea pentru ziua următoare operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM), ajungând la peste 450 lei/MWh, nivel nemaîntâlnit din decembrie 2022. Cauzele: vremea rece, care conduce la majorarea consumului intern, cererea suplimentară venită din Republica Moldova și gradul redus de umplere a depozitelor. În plus, sursele de aprovizionare sunt limitate: TurkStream și TAP în sud-est și Ungaria, în vest. (Profit.ro)
4. Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că se suspendă din calitatea de membru al PNL, precizând că marţi după-amiază, în Biroul Politic Naţional va fi ales un interimar la conducerea partidului. Bolojan afirmă că îl propune pe Cătălin Predoiu pentru preluarea acestei funcţii. Bolojan adaugă că, tot marţi, va face o propunere privind persoana care va prelua preşedinţia Senatului. Bolojan va deveni președintele interimar al țării, după demisia lui Klaus Iohannis. (News.ro)
5. Românii privesc pozitiv alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, în timp ce peste jumătate dintre respondenți percep Rusia în termeni negativi („adversar”/ „rival”), conform unui studiu realizat de IRES. Conform aceluiași studiu, peste 8 din 10 români cred că războiul din Ucraina se va termina printr-o înțelegere între Moscova și Kiev, în timp ce în clasamentul încrederii, președintele Klaus Iohannis, care și-a anunțat luni demisia, se află pe ultimul loc, cu o cotă de încredere de 8%. (Hotnews)
Din Cronica Sportivă: Programul partidelor de marți, din play-off-ul Ligii Campionilor:
- 19:45 – Brest – PSG
- 22:00 – Manchester City – Real Madrid
- 22:00 – Juventus – PSV Eindhoven
- 22:00 – Sporting Lisabona – Dortmund
6. Administrația președintelui american Donald Trump a decis să întrerupă elaborarea unui „plan de pace” pentru Ucraina pentru a purta discuții cu partenerii europeni, relatează The Telegraph. Ziarul britanic afirmă că Keith Kellogg, trimisul special al lui Trump pentru Ucraina și Rusia, a promis diplomaților europeni că se va consulta cu aliații NATO înainte de a finaliza „planul de pace”. (Digi24)
7. Un grup de investitori condus de Elon Musk a oferit $97,4 miliarde pentru a prelua pachetul de control al organizației nonprofit care controlează OpenAI. Prin această ofertă nesolicitată, Musk escaladează nivelul confruntării cu Sam Altman pentru controlul companiei care operează ChatGPT. Musk şi Altman au fost doi dintre cofondatorii OpenAI în 2015, când organizaţia a fost înfiinţată ca un nonprofit dedicat cercetării în domeniul inteligenţei artificiale. (WSJ)
8. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat, luni, la Paris, primele detalii despre noua strategie a Uniunii Europene pentru a pentru a concura cu SUA și China: lansarea unor ”giga-fabrici” de Inteligență Artificială. (Link)
9. Donald Trump a ordonat Departamentului de Justiție să oprească aplicarea unei legi anticorupție din SUA care interzice americanilor să mituiască oficiali guvernamentali străini pentru a câștiga contracte de business. „Va însemna mult mai mult business pentru America”, a spus președintele, după ce a semnat luni un ordin executiv prin care îi cere doamnei Pam Bondi, procurorul general al SUA, să întrerupă aplicarea Legii privind practicile de corupție în străinătate, valabilă din 1977. (FT)
10. O americancă a intentat primul proces din SUA împotriva lui Andrew și Tristan Tate, susținând că aceștia au forțat-o să întrețină relații sexuale în România și și-au folosit influența pentru a o hărțui. Cei doi frați au negat acest lucru și au dat-o în judecată pentru defăimare. (NYTimes)
Fotografia dimineții – Coperta revistei Time îl prezintă pe Elon Musk în scaunul de președinte al SUA: