România va introduce formularul de călătorie PLF începând din 20 decembrie – Cronica de Turism

1. Începând din 20 decembrie, orice persoană care intră în România pe calea aerului, pe mare sau pe cale terestră va trebui să completeze formularul de localizare al pasagerului, cunoscut oficial în Uniunea Europeană sub numele Passenger Locator Form (PLF). Aplicația va fi completată indiferent dacă persoana este vaccinată, a trecut prin boală sau este nevaccinată. Formularul va fi disponibil la adresa plf.gov.ro (site nefuncțional în prezent), iar necompletarea acestuia va fi considerată contravenție și se va sancționa cu amendă. Regulile cu privire la prezentarea certificatului verde și/sau a testului negativ rămân în continuare valabile. (Profit)

2. România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic, iar noutățile sunt printre cele mai minore din ultimele luni. Astfel, începând din 12 decembrie, Singapore și Maldive au intrat în zona galbenă, ceea ce înseamnă că cetățenii nevaccinați care revin din acest state trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test pentru a evita carantina. În plus, Chile a revenit pe lista verde. (CNSCBT)

3. România a fost eliminată de pe lista de risc înalt a Germaniei. În urma acestei decizii, cetățenii români vaccinați trebuie să-și înregistreze călătoria înainte de a sosi în țară. Pe de altă parte, persoanele nevaccinate pot intra în Germania doar din motive bine întemeiate și cu respectarea regulilor cu privire la testare și carantină. (Schengen Visa Info)

4. Austria a redeschis granițele pentru turiști începând din 13 decembrie, după 3 săptămâni în care călătoriile au fost complet interzise. Turiștii vaccinați pot intra în țară fără alte formalități, dacă ultima doză a vaccinului a fost efectuată în ultimele 9 luni. În schimb, turiștii nevaccinați pot intra în Austria doar prin prezentarea rezultatului negativ al unui test PCR, iar testele rapide nu sunt acceptate. (Travel Weekly)

5. Spania a confirmat că va menține actualele restricții de călătorie pentru România și pe parcursul sărbătorilor de iarnă din acest sezon. Astfel, cetățenii români vaccinați sau recuperați după boala pot intra în Spania fără alte formalități, în timp ce cetățenii nevaccinați sunt obligați să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR (efectuat cu maxim 72 de ore în urmă) sau rapid (efectuat cu maxim 48 de ore în urmă). (Schengen Visa Info)

6. Italia a decis ca toți cetățenii Uniunii Europene care vor să intre în țară în perioada 16 decembrie – 31 ianuarie 2022 să prezinte rezultatul negativ al unui test Covid-19. Măsura se aplică inclusiv pentru persoanele vaccinate și care au trecut prin boală, în timp ce persoanele nevaccinate vor intra în carantină timp de 5 zile. (Airlines Travel)

7. Olanda a anunțat că, începând din 1 februarie 2022, va recunoaște doar certificatele de vaccinare care atestă efectuarea unei doze booster de vaccin. Cu alte cuvinte, vor fi eligibile să intre în Olanda doar persoanele care s-au vaccinat în ultimele 9 luni, o măsură pe care o adoptă tot mai multe state europene. (NL Times)

8. Compania aeriană Wizz Air a suspendat zborurile de pe 45 de rute din România în perioada ianuarie – martie 2022. Pratic, în acest interval, Wizz Air nu va opera niciun zbor din București spre Pisa, Santander, Malmo, Geneva, Edinburgh sau Londra, dar nici din Cluj-Napoca spre Lyon, Berlin, Koln, Frankfurt și Nuremberg. (Boarding Pass)

9. Compania aeriană Tarom va opera în perioada 15 iunie – 22 septembrie 2022 zboruri charter pentru agenția de turism Paralela45 spre Varna (Bulgaria). Zborurile vor avea ca punct de plecare Baia Mare (în fiecare zi de joi), Timișoara (în fiecare zi de miercuri) și Cluj-Napoca (în fiecare zi de miercuri și joi). (Boarding Pass)

10. Travelator propune un weekend prelungit la Barcelona pentru doar 62 de euro de persoană. Prețul include zbor dus-întors cu Wizz Air și 3 nopți de cazare la Hotel Roma Reial în perioada 27-30 ianuarie. (Travelator)

Ți-ar mai putea plăcea
Peste 75 de hoteluri au fost evacuate în insula grecească Rodos din cauza incendiilor de vegetație – Cronica de Turism
Grecia mărește de peste două ori taxa turistică în sezonul estival – Cronica de Turism