România va încheia anul cu aproape 300 de kilometri de autostadă și drum expres dați în trafic în perioada 2023 – 2024 – Cronica serii

1. Un număr de 4.744.722 de pensionari era înregistrat în iulie 2024 în România, cu 929 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.250 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice. (Profit.ro)

2. România va încheia anul cu aproape 300 de kilometri de autostadă și drum expres dați în trafic în perioada 2023 – 2024, estimează ministrul Transporturilor. În prognoza sa, se bazează pe viitoare inaugurări pe Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12), A7 Ploiești – Buzău și A7 Buzău – Focșani. (Economica)

3.Investiţiile fondurilor de private equity (PE) în Europa Centrală şi de Est au ajuns la un volum total de 1,71 miliarde euro în 2023, în timp ce România s-a poziţionat pe locul 4 în regiune. (News.ro)

4. Modul în care operează poprirea pe venit instituită de către ANAF se va modifica, potrivit unui proiect de ordonanță pregătit de către Ministerul Finanțelor. Pentru a evita situațiile în care ANAF pune poprire la angajator/plătitor de venit, dar și la bancă, ajungând să ia astfel din venitul debitorului mai mult decât limita legală (de o treime sau jumătate), poprirea pe venitul lunar din salarii/pensii/indemnizații nu se va mai institui și la instituția de credit. (Profit.ro)

5. OMV Petrom, cel mai important producător de hidrocarburi și carburanți din România, a înregistrat în primul semestru din 2024 un profit net de 2,628 miliarde lei, aproape triplu față de cel de 944 milioane lei din perioada similară a anului trecut. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Inteligența artificială dezvoltată de Meta afirmă că atentatul la viața lui Donald Trump nu ar fi existat. Meta spune că de vină pentru dezinformare sunt binecunoscutele halucinații de care suferă sistemele de AI actuale. (The Verge)

6. Anul acesta, arată un studiu, mulți români vor merge doar o singură dată în vacanță, cel mai probabil pentru o perioadă mai mică de 7 zile. Conform rezultatelor studiului, 54% dintre turiştii români şi-au planificat o singură vacanţă pentru vara aceasta, 30% intenţionează să aibă două, iar 15% au planificat trei sau mai multe. Referitor la durata vacanţei principale din acest an, cei mai mulţi dintre români menţionează o perioadă sub 7 zile (44%) sau un interval de 7-10 zile (36%). (Digi24)

7. Creșterea locurilor de muncă din sectorul privat american a încetinit în iulie, în timp ce ritmul creșterii salariilor a atins un minim al ultimilor trei ani, a raportat miercuri firma de procesare a salariilor ADP. Companiile au adăugat 122.000 de locuri de muncă luna aceasta, cel mai lent ritm din ianuarie și sub nivelul de 155.000 din iunie. Economiștii chestionați de Dow Jones se așteptau la 150.000. (CNBC)

8. Rusia a preluat controlul a aproape 200 de kilometri pătrați în iulie în estul Ucrainei, în principal în regiunea Donețk, accelerând ritmul de obținere a câștigurilor teritoriale față de luna precedentă, potrivit unei analize realizate pe baza datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). În total, de la începutul anului 2024, Rusia a cucerit 1.246 km². Anul trecut, rușii au cucerit 584 km². (Hotnews)

9. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat miercuri „asasinatul perfid” de la Teheran care l-a vizat pe „fratele” său, liderul politic al Hamas Ismail Haniyeh. (G4Media)

10. O echipă de cercetători internaționali a contestat teoria potrivit căreia formele de viață complexe au apărut pentru prima dată pe Pământ în urmă cu 635 de milioane de ani, prezentând descoperiri care arată că viața ar fi putut exista cu peste un miliard de ani mai devreme. Într-un studiu publicat în Precambrian Research de către oamenii de știință de la Universitatea Cardiff din Țara Galilor se prezintă dovezi că viața complexă a existat cu 1,5 miliarde de ani mai devreme decât se credea anterior, dar nu s-a „răspândit” la nivel global. (ABCNews)

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Finanțelor: Am cerut Comisiei Europene să accepte o țintă de deficit de 5,5% din PIB – Cronica serii
Cronica serii – 43% dintre Republicani consideră că președintele Trump ar trebui să aibă puterea de a închide presa vinovata de „bad behavior”