România este menționată într-un raport global privind abuzurile poliției în lockdown – Cronica dimineții
1. Un raport al organizației Amnesty Internațional despre abuzurile comise de poliție, la nivel global, în timpul pandemiei, menționează România, alături de Belgia, Franța, Grecia, Italia și Spania, ca țara unde poliția a utilizat forța pentru a impune măsurile de lockdown pe persoane care nu au opus rezistență sau nu constituiau un pericol. Raportul mai arată ca în Franța, Italia, Spania și Marea Britanie, oamenii străzii au fost amendați deoarece nu s-au izolat la domiciliu. (Link)
2. Un studiu finlandez sugerează că marea majoritate a persoanelor infectate cu virusul SARȘ-CoV-2 au anticorpi în organism chiar și la șase luni după infectare, nivelul în anticorpi fiind cu atât mai ridicat cu cât forma bolii COVID-19 este mai gravă. (Ziare)
3. Premierul susținut de PNL- USR PLUS-UDMR Florin Cîţu a anunţat sâmbătă seară, la finalul negocierilor dintre cele trei formaţiuni, că duminică sau luni cel târziu va fi finalizat programul de guvernare. În cursul zilei de ieri s-a discutat despre finanţe, fonduri europene şi digitalizare, iar duminică se va discuta despre sănătate şi justiţie. (News.ro)
Una din Cronica de Mediu: 2020 este pe cale să primească titlul de cel mai fierbinte an din istoria modernă. A fost un an superlativ din multe puncte de vedere și, cel mai probabil, va mai marca încă o maximă: cel mai fierbinte an înregistrat. Anterior, 2016 deținuse titlul ilustru. Înainte de 2016, 2015 deținea titlul și înainte era deținut de anul 2010. (popsci.com)
4. Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a anunţat sâmbătă seara că nu este nicio tensiune între el şi liderii din Ardeal ai PNL. Orban a spus că nu toată lumea poate fi mulţumită în orice negociere, precizând că împărţirea ministerelor este cea care a putut fi făcută astfel încât să se poată ajunge la o înţelegere între cele trei partide ale coaliţiei, PNL-USR PLUS-UDMR. (News.ro)
5. Jumătate dintre românii care își rezervaseră sejururi în ultimele luni pentru diverse hoteluri din țară s-au răzgândit și au anulat vacanța, astfel încât, dacă în urmă cu o lună circa 40% din capacitatea hotelurilor era rezervată, acum acest procent a scăzut la 20%, fapt fără precedent în ultimii 30 de ani în turismul românesc. (Profit.ro)
6. Cancelarul Angela Merkel i-a îndemnat pe germani, sâmbătă, să evite să îşi viziteze familiile de Crăciun şi să folosească apelurile video pentru a-şi vedea rudele, aşa cum procedează soldaţii aflaţi în străinătate. (News.ro)
7. Liderul UDMR Kelemen Hunor s-a întâlnit sâmbătă după-amiază cu premierul ungar Viktor Orban, a anunţat Bertalan Havasi, subsecretar de stat la biroul depresă al premierului ungar. Această întâlnire a înlocuit tradiţionala reuniune de Crăciun a premierului ungar cu liderii maghiari din afara graniţelor. Viktor Orban şi Hunor Kelemen au vorbit despre faptul că UMDR va juca un rol important în politica internă, cu ocazia formării coaliţiei de guvernare de la Bucureşti. (News.ro)
8. Boris Johnson a anunțat că Londra și sud-estul Angliei vor intra în a patra etapă de măsuri de carantină generală, în contextul creșterii numărului de infecții Covid-19 datorate unui nou tip de coronavirus. Premierul britanic a afirmat că persoanele din scenariul 4 trebuie să stea acasă și nu pot călători, iar toate persoanele din toate scenariile ar trebui să rămână în zonele lor și să nu călătorească. (Link)
Una din Cronica Sportivă: Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la proba pe echipe de la Campionatul European de la Mersin (Turcia). Rezultatul a fost considerat dezamăgitor de fetele noastre, Larisa Iordache urcând plângând pe podium, după ce diferența față de Ucraina, care a obținut locul 1, a fost de doar 0,067 mii în favoarea acesteia din urmă. (News.ro)
9. Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat scăderea la jumătate a taxelor locale plătite de firme, începând cu 1 ianuarie, pentru a susține locurile de muncă. Măsura a fost criticată de Opoziție, în special de primarul Budapestei, care consideră că primăriile vor rămâne astfel fără venituri la bugetul local. (Reuters)
10. Dacian Cioloș, co-președintele USR PLUS, a declarat sâmbătă seară în emisiunea ”La Cină”, de la Digi24, că nu exclude o candidatură la alegerile prezidențiale din 2024. Întrebat explicit de moderatoare dacă ia încalcul o candidatură, Cioloș a spus: ”Nu exclud. 2024? Nu știu, să vedem. Probabil. Dacă nu va fi în 2024, nu știu când s-ar mai putea”. (G4Media)
Fotografia dimineții – Campania de vaccinare pentru coronavirus a început, sâmbătă seară, în Israel, primii care au fost vaccinaţi fiind premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul Sănătăţii, Yuli Edelstein: