România cumpără, cu 44 milioane euro, două nave de la o firmă olandeză, cu o zi înaintea vizitei premierului Olandei la București – Cronica serii
1. Fondul Monetar Internațional (FMI) a menținut neschimbată prognoza privind creșterea economiei României în 2022, însă a redus ușor proiecțiile pentru anul viitor, pe fondul așteptărilor privind încetinirea economiei globale. FMI estimează un avans de 4,8% pentru economia românească în acest an, în linie cu prognoza prezentată luna trecută. Instituția financiară și-a redus însă estimarea privind creșterea economiei în 2023, de la 3,4% la 3,1%, potrivit raportului din octombrie privind perspectivele economiei globale. (Profit.ro)
2. Nicio persoană condamnată pentru orice infracțiune săvârșită cu intenție nu poate candida la alegerile locale și parlamentare, a decis Camera Deputaților, care a aprobat două proiecte de lege în calitate de cameră decizională. (Hotnews)
3. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne a semnat marți cu compania olandeză Damen un contract pentru cumpărarea a două nave multirol pentru pompieri. Contractul a fost semnat într-o ceremonie publică, iar șeful IGSU, Raed Arafat, a declarat că navele costă 20 milioane euro, respectiv 24 milioane de euro. Acest contract e semnat cu o zi înainte de vizita în România a premierului olandez Mark Rutte, care urmează să discute cu președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă. Olanda ar fi singura țară din UE care mai ridică probleme față de aderarea României la Schengen. (G4Media)
4. Motorina s-a scumpit cu 20 de bani, iar benzina cu 16 bani în ultimele 5 zile în stațiile liderului pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, în urma deciziei companiei de marți de a majora prețul carburanților cu 8 bani/litru, atât în stațiile Petrom, cât și în cele OMV. În cele 3 luni precedente, după introducerea reducerii de 50 de bani pe litru convenită de guvern cu companii, carburanții se ieftiniseră cu 1,3 lei/l (sau 14%), respectiv, cu 2 lei/l (sau 23%). (Profit.ro)
Din Cronica de Business: CEO-ul JPMorgan, Jamie Dimon, a avertizat că un amestec „foarte, foarte serios” de „turbulențe” ar putea duce atât economia SUA, cât și cea globală în recesiune până la jumătatea anului viitor. Dimon, directorul executiv al celei mai mari bănci din SUA, a declarat că economia Statelor Unite „încă merge bine” în prezent și că, probabil, consumatorii sunt mai bine protejați comparativ cu criza financiară globală din 2008. Dimon a mai precizat că Europa este deja în recesiune. (CNBC)
5. Peste 20.000 de apartamente fără utilităţi şi drumuri de acces au fost construite, în ultimii 15 ani, în Sectorul 6, cu avize „date pe şpagă”, a declarat, marţi, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. (Digi24)
6. Statele Unite au donat aproape dublu față de suma de ajutor pe care a promis-o Uniunea Europeană în ansamblu, arată noile date. Raportul „Ukraine Support Tracker”, realizat de Institutul Kiel pentru Economie Mondială, evidențiază ceea ce a fost oferit de diferite grupuri. Între 24 ianuarie și 3 octombrie, SUA s-au angajat să acorde un ajutor de 52,3 miliarde de euro. În comparație cu 29,2 miliarde de euro din partea țărilor și instituțiilor UE, in timp ce Marea Britanie a oferit 6,65 miliarde de euro, fiind astfel a doua țară care a contribuit cel mai mult. (G4Media)
7. Turcia, prin vocea ministrului de Externe, a îndeamnat Rusia şi Ucraina la un armistiţiu ”cât mai curând posibil” şi avertizează că cele două ţări se îndepărtează de la calea diplomaţiei, iar războiul se prelungeşte (News.ro). Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan urmează să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin miercuri, la Astala, în marja unui summit regional în capitala Kazahstanului. (News.ro)
8. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus orice discuție cu președintele rus Vladimir Putin, la o zi după ce Rusia a atacat cu rachete mai multe orașe ucrainene. Nu poate exista niciun dialog cu un lider care „nu are viitor”, a spus Zelenski. (Bloomberg)
Din Cronica de Tehnologie: WhatsApp are probleme cu spamul în India, unde instrumentele de business oferite companiilor sunt folosite pentru a trimite foarte multe mesaje comerciale utilizatorilor. Unii dintre aceștia cer serviciului să separe mesajele comerciale de cele personale, după modelul Gmail. (Rest of the World)
9. NATO va organiza săptămâna viitoare exercițiile anuale de descurajare nucleară. Exercițiul „Steadfast Noon” va implica 14 membri ai Alianței NATO și avioane cu capacitate nucleară, alături de capabilități suplimentare, cum ar fi avioane de informații și de realimentare. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că este un antrenament de rutină, care are loc în fiecare an. (Digi24)
10. Omul de afaceri Cătălin Hideg și firma Sanimed Internațional Impex SRL au fost trimiși, ieri, în judecată la Tribunalul București, fiind acuzați de spălare de bani și fraudarea unui proiect finanțat din fonduri UE. Rechizitoriul a fost întocmit de structura locală a Parchetului European. În dosar, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă pentru a recupera prejudiciul de 3 milioane de euro. Luna trecută, un alt inculpat din această anchetă a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției. Este primul caz al parchetului condus de Laura Kovesi în România. (G4Media)