România avea, luni, depozitele de înmagazinare a gazului umplute la capacitate de 72,5% – Cronica dimineții

1. România avea, luni, depozitele de înmagazinare a gazului umplute la capacitate de 72,5%. Ținta stabilită cu Uniunea Europeană este de 80% până la începutul lunii noiembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul energiei, Virgil Popescu. (Digi24)

2. România susține suspendarea Acordului UE-Rusia privind facilitarea acordării vizelor, dar și interzicerea turiștilor ruși în UE, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. (Profit.ro)

3. Ucraina vrea să devină direct membru NATO, şi nu prin procedura obișnuită, adică urmând planul de acțiune pentru aderare, a declarat vicepremierul ucrainean pentru Integrare Europeană şi Euro-Atlantică, Olga Stefanişîna. Oficialul de la Kiev spune că armata ucraineană a implementat deja o serie de practici NATO și că niciuna din armatele alianței nu are experiența de luptă pe care au câștigat-o forțele Ucrainei. (Digi24)

4. Contraofensiva mult aşteptată a trupelor ucrainene a început în regiunea de sud a Hersonului, iar preşedintele, Volodimir Zelenski, a spus: „Dacă vor să supravieţuiască, este timpul ca armata rusă să fugă”. Trupele ucrainene au spart apărarea rusă în mai multe zone din prima linie din apropierea oraşului Herson, a susţinut luni un consilier principal al lui Zelenski (News.ro). Armata rusă a anunțat că a respins ‘tentative de ofensivă’ ucrainene în regiunile Herson şi Nikolaev (Mikolaiv), în sudul Ucrainei, şi că a produs ‘pierderi grele’ forţelor Kievului. (G4Media)

5. Generalul Serhii Krivonos, fostul comandant al forțelor speciale ucrainene, afirmă că un dosar penal a fost deschis împotriva sa la ordinele președintelui Volodimir Zelenski. Generalul a anunțat că este acuzat de ordine ilegale în timpul organizării aeroportului în perioada februarie-martie. SBI afirmă într-un comunicat remis presei că anchetează sustragerea unor bunuri ce aparțin aeroportului în timpul apărării acestuia și avarierea pistelor de aterizare la ordinele lui Krivonos, măsură despre care susțin că „nu a fost dictată de necesitatăți de ordin militar”. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Simona Halep a fost eliminată surprinzător în turul I al turneului de mare șlem de la US Open. Ea a fost învinsă de jucătoarea ucraineană Daria Snigur, numărul 124 mondial, scor  6-2, 0-6, 6-4.

6. Cancelarul german Olaf Scholz a propus un nou sistem european de apărare antiaeriană, parte a unei serii de propuneri înaintate în vederea îmbunătățirii adaptabilității continentului și reformării guvernării UE în urma invaziei ruse din Ucraina. (FT)

7. Ministrul Mediului din Pakistan a anunțat dă o treime din țară este sub ape din cauza inundațiilor. 33 de milioane de persoane sunt afectate, 1000 de persoane au decedat, 3000 de km de drumuri au fost distruși, 4 milioane de acrii de teren arabil compromiși, iar 800.000 de animale au murit. (Link)

8. China a arestat sute de persoane suspecte a fi implicate în cea mai mare fraudă bancară din istoria țării, în valoare de $5,8 miliarde. Păgubiții au început să-și primească o parte din bani. Poliția a anunțat că un grup infracțional a controlat ilegal patru creditori rurali, inclusiv Yuzhou Xinminsheng Village Bank, oferind dobânzi la depozite de până la 18% pentru a atrage fonduri despre care oficialii spun că se ridică la 40 de miliarde de yuani ($5,8 miliarde). (Bloomberg)

9. Consumul de marijuana în rândul tinerilor adulți americani l-a depășit pe cel al țigărilor, un efect al legalizării în multe state din SUA. Conform unui sondaj Gallup, 30% dintre adulții până în 35 de ani au consumat marijuana, în timp ce 8% din aceeași categorie au declarat că au fumat țigări din tutun în ultima săptămână. (CNN)

10. Cea mai mare navă de război a Marii Britanii, HMS Prince of Wales, a suferit o problemă mecanică la scurt timp după ce a părăsit sudul Angliei. Portavionul de 65.000 de tone, a cărui construcție a costat 3,1 miliarde de lire sterline, plecase, din Portsmouth, pentru un exercițiu militar de trei luni cu armata SUA. (Reuters)

Fotografia dimineții – Femeile din Bogura, Bangladesh selectează ardeii roșii iuți după ce au stat în soare, la uscat, timp de o săptămână. Mustasinur Rahman Alvi/Rex/Shutterstock:

Ți-ar mai putea plăcea
FT: Președintele Chinei i-ar fi spus Ursulei von der Leyen că Statele Unite încerca să determine Beijingul să atace Taiwanul – Cronica dimineții
Nivelul de trai al românilor rămâne printre cele mai scăzute din UE – Cronica dimineții