România a înregistrat în iulie cea mai mare rată a inflaţiei din UE – Cronica serii
1. România a înregistrat, şi în iulie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei din cadrul Uniunii Europene, 4,1%. Procentul este de peste două ori mai mare decât media la nivelul UE. (News.ro)
2. 74% dintre cei 226 de economiști întrebați de „National Association for Business Economics” văd intrarea SUA în recesiune în următorii doi ani. (AP)
3. Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică proiectul prin care mașinile poluante nu mai au voie în zona centrală, iar cele înmatriculate în alte județe trebuie să plătească vinietă dacă tranzitează orașul. (Hotnews)
4. Bucureștiul se situează pe locul 176 din 209 orașe analizate în privința costului vieții, conform unui raport al Mercer. Costul vieții în București este de 442 euro/lună/persoană, fără chirie sau rată la bancă. (Hotnews)
5. Guvernul Marii Britanii vrea să pună capăt „imediat” liberei circulații a persoanelor, în cazul unui Brexit fără acord. (Hotnews)
6. Președintele francez Emmanuel Macron îl va primi pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, la reședința sa de vacanță din sudul Franței. Printre temele de discuție se află situația din Ucraina și pacea din Siria. (France24)
7. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și ambasadorul Chinei la Belgrad, Chen Bo, au participat ieri la inaugurarea autostrăzii E-763, denumită „Milos cel Mare”. Aceasta este prima autostradă construită de chinezi în Europa. (Profit.ro)
8. 16.8 kilometri pe oră a fost viteza medie cu care au circulat trenurile de marfă ale companiei de stat CFR Marfă pe parcursul anului 2018. (Profit.ro)
9. PayPal a ajutat FBI să prindă un hacker. Acesta își folosise telefonul real pentru confirmarea contului de pe platformă. (Quarz)
10. Preşedintele american Donald Trump îşi confirmă interesul de a cumpăra Groenlanda de la Danemarca, o eventualitate pe care a catalogat-o drept o ”mare tranzacţie imobiliară”. (News.ro)
Fotografia serii – Un echipament de baschet care se presupune că ar fi fost purtat de fostul președinte Barack Obama, la școala din Honolulu, Hawaii, a fost vândut la o licitație pentru $120.000. Heritage Auctions via AP: