România a fost țara care a raportat cele mai multe fraude din Uniunea Europeană privind fondurile europene din agricultură și dezvoltare rurală – Cronica serii

1. În perioada 2014-2018, România a fost țara care a raportat cele mai multe fraude din Uniunea Europeană privind fondurile europene din agricultură și dezvoltare rurală și s-a clasat pe locul doi la valoarea fraudată, după Polonia, se arată în raportul OLAF privind lupta împotriva corupției pentru anul 2018. (G4Media)

2. Candidatul USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, susţine că una dintre măsurile prevăzute în programul său pentru preşedinţia României este eliminarea impozitării salariului minim, el afirmând că trebuie „să încetăm să mai impozităm sărăcia”. (News.ro)

3. Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că, dacă într-adevăr reprezentanţii PNL nu vor să taie pensiile si salariile, să semneze Pactul pentru bunăstarea românilor. „Dacă semnează, vom susţine, noi nu vrem ca ţara să stea în instabilitate”, a spus Dăncilă, întrebată fiind dacă în aceste condiţii ar susţine un guvern PNL. (News.ro)

4. Presiunea privind stoparea ofensivei Turciei în Siria este din ce în ce mai mare în SUA, după ce incursiunea militară a trupelor turcești a dus la dislocarea a nu mai puțin de 200.000 de oameni, iar Pentagonul a confirmat că o bază militară americană a fost atacată de trupele Ankarei. (Hotnews)

5. Uber a cumpărat o Cornershop, o platformă pentru livrări mâncare care operează în Chile, Mexic, Peru și Canada. (NYTimes)

6. Uniunea Europeană a avertizat, fără să menționeze vreun nume, ca furnizorii de echipamente pentru rețelele 5G dintr-o țară “ostilă” pot fi forțați de guvernul respectivei țări să faciliteze “cyberatacuri”. (WSJ)

7. China va deveni anul viitor piața care va genera cele mai multe venituri din filme, depășind Statele Unite. (HollywoodReporter)

8. 35% dintre tinerii australieni cu vârsta între 18 și 25 au declarat că s-au simțit singuri de cel puțin trei ori pe parcursul unei săptămâni. (Quarz)

9. Kenyanul Eliud Kipchoge, 34 de ani, a reuşit astăzi să alerge maratonul sub două ore, o performanţă neatinsă de nimeni înaintea lui. El a fost cronometrat pe distanţa de 42,195 kilometri cu timpul de o oră, 59 de minute, 40 de secunde şi două zecimi. (News.ro)

10. De la 19:00, în direct pe ProTv, naționala masculină de fotbal întâlnește, în deplasare, Insulele Feroe, în preliminariile pentru Euro 2020. Mai multe știri din sport pe Cronica Sportivă.

Fotografia serii – Aproximativ 35.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iaşi:

Ți-ar mai putea plăcea
Premierul Ucrainei: Am fi recunoscători României dacă ar recunoaşte la nivel oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului – Cronica serii
Mandatul lui Mircea Geoană la NATO a fost prelungit până în Octombrie 2024 – Cronica serii