România a coborât 33 de locuri în indexul global al egalității intre sexe – Cronica dimineții
1. România a coborât 33 de poziții, până pe 88, comparativ cu 2020, în indexul global al egalității dintre sexe, ediția 2021. Țara noastră este depășită, în clasamentul care analizează 156 de țări, de Moldova, Uganda, Burundi, Zambia, Tanzania, Mozambic sau Madagascar. Primele locuri sunt ocupate de Islanda, Finlanda, Norvegia, Noua Zeelandă și Suedia. Namibia și Rwanda se afla în top 10. Analiza precizează că în ritmul actual femeile vor avea drepturi egale cu bărbații, la nivel global, în 136 de ani. (Link)
2. Colegiul Medicilor din România a anunţat că se delimitează de mesajul transmis autorităţilor de mai mulţi medici şi farmacişti în legătură cu restricţiile şi combaterea pandemiei. Organizaţia a precizat că cel puţin unul dintre medicii care apare că ar fi semnat documentul susţine că nu a făcut acest lucru, reclamând posibilitatea unui fake news. ”Medicii care nu respectă normele vor fi identificaţi şi cercetaţi”, a transmis Colegiul Medicilor. (News.ro)
3. Profesorul Chris Whitty, șeful serviciilor medicale din Anglia, a declarat că trebuie să ne obișnuim să trăim cu Covid-19 într-o manieră similară cu felul în care trăim cu gripă. Whitty a mai spus că e nerealist să credem că măsurile de control impuse la granițe vor limita intrarea noilor tulpini în țară. Gripa ucide anual, în Anglia, un maxim de 25.000 de persoane. (TheGuardian)
Promo: SARTO bespoke a lansat cel mai nou, elastic și confortabil costum, care va schimba modul în care privești îmbrăcămintea business. Costumul, compus dintr-o jachetă slim fit deconstruită și o pereche de pantaloni jogger, a fost testat într-o sală de fitness, unde a rezistat tuturor probelor.
4. Centrul American pentru Controlul și Prevenția Bolilor a anunțat că persoanele vaccinate complet pot zbura cu avionul, riscul fiind scăzut. Până vineri, recomandarea autorităților era ca americanii să evite zborurile care nu sunt esențiale. Recomandarea le permite astfel bunicilor vaccinați să zboare pentru a-și vedea nepoții. (CNBC)
5. Aproape o treime dintre pacienții afectați de Covid-19 au revenit în spitale la 4 luni de la externare, iar unul din opt au decedat, în același interval, relevă o analiză făcută în Anglia, pe 48.000 de pacienți. (TheGuardian)
6. Preşedintele american Joe Biden s-a folosit, vineri, de prima sa discuţie telefonică oficială cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a-i oferi sprijinul ”neclintit” al Statelor Unite pentru suveranitatea şi integritatea Ucrainei, în contextul tensiunilor legate de prezenţa trupelor ruseşti la graniţa ţării. (News.ro)
7. Piața imobiliară din Manhattan, New York City, una dintre cele mai scumpe din lume, a înregistrat luna trecută un număr de aproximativ 1500 de tranzacții. Este cel mai mare număr înregistrat, la nivelul unei luni, din ultimii 14 ani. (WSJ)
8. Livrările producătorului american de automobile electrice Tesla au depășit estimările analiștilor de pe Wall Street în primul trimestru din 2021, cererea solidă compensând impactul deficitului global de cipuri. În primele trei luni, Tesla a livrat 184.800 vehicule pe plan global, în timp ce analiștii se așteptau la 177.822 de unități. În trimestrul patru din 2020, compania americană a livrat 180.570 vehicule. (Profit.ro)
Una din Cronica Sportivă: CSM București trebuie să treacă de ȚSKA Moscova în sferturile de finală ale Ligii Campionilor pentru a ajunge în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta (29-30 mai 2021). Primul meci al acestei duble va avea loc astăzi, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă din București. Returul e programat duminică, 11 aprilie. (Gsp.ro)
9. Unii politicieni britanici consideră că „pașapoartele de vaccinare” sunt discriminatorii, reprezentând un model „autoritarist”. Peste 70 de parlamentari britanici au lansat o campanie împotriva aşa numitelor„paşapoarte de vaccinare”. Orice solicitare de a demonstra vaccinarea pentru a avea acces la locuri de muncă, pentru a intra în sedii de companii sau pentru a beneficia de anumite servicii „generează diviziuni şi este discriminatorie”, arată textul campaniei. (G4Media)
10. România a controlat bine pandemia de coronavirus, susține secretarul de stat Raed Arafat, care a prezentat o situație comparată pe mai multe țări privind un singur indicator: rata de mortalitate din cauza COVID la 10.000 de locuitori. Țara noastră are una dintre cele mai mici rate de mortalitate, în vreme ce alte țări au valori duble față de noi. România are o rată de mortalitate din cauza COVID de 12 cazuri la 10.000 de locuitori. Această valoare este puțin mai ridicată decât în Germania și Elveția (11 decese la 10.000 de locuitori) și decât în Norvegia și Finlanda (10 decese la 10.000 de locuitori, cea mai mică valoare înregistrată). În schimb, alte țări lovite mai puternic de pandemie au o rată a deceselor mult mai ridicată. Statele Unite și Spania au înregistrat 17 decese la 10.000 de locuitori, Bulgaria – 19, Belgia – 20, Ungaria – 22, Cehia – 25 de decese la 10.000 de locuitori. (Link)
Fotografia dimineții vine din Anglia, de la un protest: