România a avut, în luna mai, a cincea cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană – Cronica serii

1. Populaţia activă a României era, în primul trimestru al anului, de 8,132 de milioanede persoane, din care 7,636 de milioane de persoane erau ocupate şi 496.000 persoane erau şomeri, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

2. Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocația de stat pentru copii va fi de 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, respectiv de 486 lei în cazul copilului cu handicap, conform unei ordonanțe de urgență pregătite de Guvern în acest sens. Astfel, alocațiile nu vor mai fi majorate cu 20% de la 1 iulie, singura majorare urmând a fi cea din ianuarie 2022, iar începând cu 1 ianuarie 2023, alocațiile vor fi doar indexate cu inflația. (Profit.ro)

3. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunţat vineri că anul acesta se va putea circula pe întreaga autostradă Sebeş-Turda, în condiţiile în care constructorul a dat asigurări că lotul 2 al autostrăzii va fi gata în toamnă. (Digi24)

4. Cifra de afaceri obținută la nivelul mediului de business a înregistrat în pandemie o scădere de aproximativ 1,7%, de la peste 1.518 miliarde de lei în anul 2019, la 1.492 de miliarde de lei în anul 2020. Analiza a luat în calcul toate companiile care au depus situațiile financiare în perioada 2018-2020. Declinul vine după o perioadă de 10 ani de creștere continuă a acestui indicator, ultimul an de scădere fiind 2009. (Profit.ro)

O știre din Cronica de Tehnologie: Algoritmul de criptare al rețelelor GPRS și 2G a fost slăbit intenționat de creatorii acestuia, susțin cercetătorii, care au descoperit o slăbiciune ce, matematic, are o probabilitate foarte mică să fi apărut dintr-un accident – atacatorul care interceptează traficul de date poate regenera cheia de criptare pentru a citi informațiile. Institutul European de Standarde în Telecomunicații, cel care a dezvoltat algoritmul, se apără, spunând că de vină este legislația de la acel moment, care nu permitea o criptare mai puternică. (Vice)

5. România a avut, în luna mai, a cincea cea mai mare creștere a prețurilor de consum din Uniunea Europeană, potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat. Rata anuală a inflației în România a crescut de la 2,7%, la 3,2%. În acest context,, România a urcat o poziție în clasamentul european al scumpirilor. (Profit.ro)

6. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, la Timişoara, că Partidul Social Democrat nu va susţine niciodată, din umbră, un guvern PNL şi că nu e o catastrofă, dacă, după 30 de ani, în România vor avea loc alegeri anticipate. (News.ro)

7. Ministrul Mediului a declarat vineri că într-o oră şi jumătate au fost epuizate fondurile pentru etapa a treia a programului Rabla pentru electrocasnice, interesul beneficiarilor fiind unul deosebit. (Hotnews)

8. China analizează ridicarea tuturor restricțiilor care limiteaza numărul de copii pe care-l poate avea o familie începând din 2025. (WSJ)

9. “Inteligența artificială (AI) este prea recentă” pentru a putea fi reglementată așa cum dorește Uniunea Europeană, a avertizat vineri fostul CEO Google, Eric Schmidt. Proiectul de regulament european pentru a impune reguli etice asupra AI este „un dezastru”, a declarat Schmidt. (Hotnews)

10. Episcopii romano-catolici americani au votat azi pentru redactarea unei declarații despre Sfânta Împărtășanie. Aceasta ar putea fi interzisă unor politicienii catolici, inclusiv președintelui Joe Biden, care susțin dreptul la avort. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pentru un pachet de legi privind reducerea cheltuielilor bugetare – Cronica serii
Theodor Stolojan consideră că toate facilităţile fiscale trebuie eliminate – Cronica serii