România a avut cea mai mare creștere economică din UE între anii 2000 și 2022, de aproape 800% – Cronica dimineții
1. România a avut cea mai mare creștere economică din UE între anii 2000 și 2022, de aproape 800%, arată un grafic realizat de portalul Amazing Maps și devenit viral pe Reddit.
Harta a fost întocmită folosind baza de date Statista pentru PIB-ul fiecărei țări din 2000 până în 2022, folosind prețurile curente. (Economedia)
2. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a precizat că în România sunt aproximativ 5.000 de militari NATO, alături de tehnica de luptă aferentă. Potrivit lui Aurescu, în urma unei decizii luate la Summitul de la Madrid, urmează să fie repoziţionate anumite echipamente militare din România. (News.ro)
3. România se va implica în procesul de reconstrucție a Ucrainei prin proiecte dirijate de Comisia Europeană, ca parte comună a efortului Uniunii Europene, dar și prin proiecte care s-ar putea derula „sub steag românesc”, a declarat ambasadorul României în Ucraina, Alexandru Victor Micula. (Profit.ro)
4. Fostul senator PSD Niculae Bădălău a fost reţinut, duminică seară, de DNA, fiind acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă. Procurorii DNA susţin că Bădălău i-ar promis 170.000 de euro primarului unei comune pentru a oferi un contract unei firme administrate de o rudă a sa şi a continua să facă plăţi acelei societăţi, în cadrul unui alt contract, inclusiv pentru lucrări neconforme. Alături de Bădălău a fost reţinut şi reprezentantul unei firme. (News.ro)
Din Cronica de Carte: Editorii New York Times Book Review au ales cele 100 cărți remarcabile ale anului 2022, pe categorii precum ficțiune/poezie, memorii, non-ficțiune, istorie sau știință, printre care se află volume precum „Inimile noastre rătăcite”, de Celeste Ng (la noi, la Editura Litera), „The Books of Jacob”, de Olga Tokarczuk, „Getting Lost”, de Annie Ernaux și „The Passenger”, de Cormac McCarthy. (New York Times)
5. China înregistrează zilele acestea cele mai mari proteste de la piața Tiananmen, din vara lui 1989. Mai multe sute de protestatari din Shanghai au intrat în conflict cu poliția duminică seara în timpul protestelor, în condițiile în care manifestația era pașnică, iar poliția a început să-i evacueze (Reuters). Jurnalistul BBC Ed Lawrence a fost bătut de poliție în timpul protestelor. (BBC)
6. China a anunțat a cincea zi consecutivă în care înregistrează un număr record de Covid-19: 40.347. Nu a fost raportat nici un deces, iar 36.525 cazuri sunt asimptomatice. (Reuters)
7. Congresmeni republicani din Camera Reprezentanţilor a SUA au promis că, şi după ce partidul lor va prelua în ianuarie controlul acestei camere a Congresului, acest partid îşi va menţine sprijinul bipartizan – împreună cu democraţii – faţă de ajutorul militar oferit Ucrainei. Republicanii spun ca nu vor mai accepta modul netransparent şi fără o responsabilitate asupra deciziilor de care îl acuză pe preşedintele democrat Joe Biden în acordarea ajutoarelor. (Digi24)
8. Alimentarea cu electricitate, căldură, Internet şi reţele mobile au fost aproape ”complet restabilite” la Kiev, duminică, a anunţat Administraţia Militară a capitalei ucrainene. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: Programul partidelor de la luni de la Campionatul Mondial din Qatar:
- Camerun – Serbia, ora 12:00
- Coreea de Sud – Ghana, ora 15:00
- Brazilia – Elveția, ora 18:00
- Portugalia – Uruguay, ora 21:00
9. Peste 4000 de medici europeni au ales să părăsească Marea Britanie după Brexit. Sistemul de sănătate britanic a atras 663 de asistente medicale în 2021-2022, în scădere comparativ cu 2015-2016, înainte de Brexit, când aproape 9400 de asistente au venit să lucreze în Regat. (TheGuardian)
10. Agenția spațială din Japonia a folosit cu succes apa pentru a propulsa o navă spațială. Este pentru prima oară când un sistem de propulsie bazat pe apă este folosit pentru deplasarea unei navete spatiale dincolo de orbita joasă a Pământului. (Link)
Fotografia dimineții – Harta de la știrea 1: