România a avut, anul trecut, cea mai mare creștere din UE a consumului efectiv individual și a produsului intern brut per capita – Cronica serii
1. România a avut, anul trecut, cea mai mare creștere din UE a consumului efectiv individual și a produsului intern brut per capita, indicatori ajustați cu puterea de cumpărare, relevă datele biroului european de statistică Eurostat. Pe datele de consum, România a depășit, anul trecut, Grecia și Estonia, iar în privința PIB per capita a egalat Slovacia. (Profit.ro)
2. Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a vorbit, la Timişoara, la un eveniment comemorativ dedicat Revoluţiei din 1989, despre evoluţia României în ultimii 31 de ani şi a adăugat că ”ultimii zece ani nu au fost în direcţia bună”. Primarul Dominic Fritz a declarat, la rândul său, că ”Timişoara a fost prima pentru că libertatea a fost întotdeauna în spiritul oraşului”. (News.ro)
3. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că aşteaptă ca partidele să ajungă la un acord în vederea realizării unei majorităţi parlamentare şi la desemnarea unui premier. ”Să formeze o majoritate şi şi să îmi propună un nume. Că este Orban – îl accept, că este Cîţu – îl accept”, a afirmat preşedintele. (News.ro)
Una din Cronica de Tehnologie: SolarWinds, platforma software pe care hackerii ruși au spart-o în atacul prin care au vizat mai multe instituții ale SUA, folosea parola “solarwinds123” pentru accesul la serverul de update-uri, susține un specialist în securitate, care spune și că a avertizat SolarWinds de această problemă anul trecut. SolarWinds a confirmat săptămâna aceasta că serverul său de update a fost spart de hackeri, care au livrat malware celor aproape 18.000 de clienți care foloseau soluția Orion. (Reuters)
4. Biroul Politic Naţional al PNL a validat miercuri după-amiază, cu unanimitate voturi, ambele variante de negociere cu celelate partide şi anume cea ca Ludovic Orban să fie premier, iar Florin Cîţu să preia şefia Senatului şi a doua ca Florin Cîţu să fie prim-ministru, iar Ludovic Orban să aibă şefia Camerei Deputaţilor. (News.ro)
5. Alianţa USR-PLUS a transmis că un eventual guvern condus de Ludovic Orban, „având în vedere demisia din funcţia de premier şi neîndeplinirea angajamentelor luate faţă de USR-PLUS”, nu răspunde aşteptărilor electoratului care îşi doreşte un nou început şi o guvernare cu un mandat reformist. (News.ro)
6. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan denunţă sancţiunile impuse Turciei de către Statele Unite, din cauză că a achiziţionat sistemul rus de apărare antiaeriană de tip S-400, drept un atac la adresa ”suveranităţii” turce. ”Despre ce fel de alianţă este vorba? Acest atac este un atac deschis la adresa suveranitţii noastre”, şi-a exprimat indignarea miercuri preşedintele turc, referindu-se la faptul că atât Statele Unite, cât şi Turcia sunt state membre NATO. (News.ro)
7. Eurodeputaţii au aprobat miercuri regulamentul menit să protejeze fondurile Uniunii Europene împotriva utilizării abuzive de către guvernele UE care încalcă principiile statului de drept. Prin noul regulament, plăţile din bugetul UE pot fi blocate pentru ţările în care încălcările constatate ale statului de drept compromit gestionarea fondurilor europene. În acelaşi timp, UE se asigură că beneficiarii finali nu vor fi afectaţi. (News.ro)
Una din Cronica Sportiva: Se duc încă negocieri privind începutul de sezon 2021 în ambele circuite de tenis (ATP și WTA): se pare că noul sezon din circuitul masculin va începe cu turneul de la Delray Beach, programat între 4-13 ianuarie, în vreme ce circuitul feminin va începe cu un turneu WTA nou, programat la Abu Dhabi, în aceeași perioadă. Simona Halep s-ar putea înscrie și ea la turneul din Emiratele Arabe Unite. (Treizecizero)
8. 19 universități românești, în frunte cu Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, se regăsesc în cea mai nouă ediție a clasamentului universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală, publicat de QS. UBB este singura universitate românească din top 50, clasamentul mai având cinci universități locale în top 100 și șase în intervalul 101-200, tot ranking-ul cuprinzând 400 de instituții de învățământ superior din regiune. (G4Media)
9. Bitcoin s-a apreciat miercuri şi a depăşit pentru prima oară în istoria sa pragul de $20.000 de dolari, profitând de apetitul pieţelor pentru risc. (News.ro)
10. Un nou proces antitrust împotriva Google este iminent, urmând să fie intentat de mai multe State americane chiar joi. Acestea ar urma să acuze Google că a făcut o modificare de design special pentru a-și afecta concurenții. (Politico)
Fotografia serii – Fermierii moldoveni, care au protestat la Chișinău cerând guvernului măsuri pentru combaterea secetei, au avut ciocniri cu forțele de ordine. Dumitru Doru/EPA: