Rocile colectate de pe asteroidul Bennu conțin apă și carbon – Cronica Spațială

1. NASA a lansat cu succes sonda spațială Psyche spre asteroidul cu același nume din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Lansarea a avut loc cu o rachetă Falcon Heavy produsă de SpaceX, iar sonda va călători 3,5 milioane de kilometri și va ajunge la destinație în august 2029. Aceasta este prima misiune care va studia un asteroid bogat în metale și va permite cercetătorilor să înțeleagă mai bine cum s-au format corpurile cerești. (NASA)

2. Un al doilea satelit construit de elevi de la Liceul Internațional de Informatică București va fi lansat în spațiu în luna noiembrie cu o rachetă Falcon 9 furnizată de SpaceX, după ce a trecut o serie de teste mecanice și electrice în laboratoarele companiei private Albă Orbital din Glasgow. Noul satelit se numește ROM-3 și face parte din seria Romanian Orbital Mission (ROM). (Hope)

3. Primele analize ale probelor de rocă colectate de pe asteroidul Bennu și aduse recent pe Pământ în cadrul misiunii OSIRIS-REx au scos în evidență o abundență de carbon și apă. Acest lucru sugerează că asteroidul ar putea conține elemente de bază ale vieții, așa cum o cunoaștem pe planeta noastră. Totuși, cercetătorii rămân precauți, întrucât au nevoie de mai multe analize pentru a înțelege natura compușilor de carbon identificați. (Astrobiology)

4. Un grup de cercetători a publicat în Nature un studiu cu privire la modul în care viitoarele misiuni cu echipaj uman pe Lună ar putea folosi un sistem de lasere pentru a topi regolitul lunar cu scopul de a construi drumuri. Un astfel de scenariu este important în contextul în care praful generat de roverele lunare poate pătrunde cu ușurință în vehiculele de explorare, ceea ce pe termen lung conduce la defecțiuni. (Nature)

5. Un studiu publicat de cercetătorii de la Universitatea din Colorado arată că fulgerele sunt foarte rare pe planeta Venus, în cazul în care acestea chiar există. Rezultatul studiului este contrar percepției generale că pe Venus există numeroase fulgere, ca urmare a faptului că atmosfera planetei este bogată în nori. (EarthSky)

6. Cercetătorii au reușit să rezolve o serie de probleme tehnice la instrumentele noului telescop spațial Euclid, care a fost lansat în luna iulie și a ajuns în punctul Lagrange L2, la 1,5 milioane de kilometri de Pământ. În urma remedierii problemelor, cercetătorii au început acum o serie de teste pentru instrumente, iar telescopul a livrat deja câteva imagini de test cu o serie de galaxii. (SpaceNews)

7. Agenția Spațială Indiană va efectua în 21 octombrie un test pentru misiunea Gaganyaan, care își propune să lanseze trei astronauți indieni pe orbita joasă a Pământului până la sfârșitul anului 2024. Aceasta este a treia misiune majoră lansată de statul indian în ultima perioadă, după succesele înregistrate cu misiunea lunară Chandrayaan-3 și sonda solară Aditya-L1. (Space)

8. NASA a dezvoltat un algoritm de Inteligență Artificială pe baza căruia susține că va putea anunța cu 30 de minute înainte o potențială furtună solară devastatoare pentru o anumită regiune de pe Pământ. O furtună solară puternică poate afecta alimentarea cu energie electrică în unele zone pentru câteva ore, așa cum s-a întâmplat în Quebec în urmă cu 35 de ani. (Science Alert)

9. NASA a anunțat că primul zbor de test cu echipaj uman cu noua capsulă Starliner dezvoltată de Boeing a fost amânat încă o dată, de data aceasta din martie 2024 pentru aprilie 2024. În plus, primul zbor operațional a fost amânat pentru începutul anului 2025, după ce termenul anterior era vara anului 2024. (NASA)

10. Un radiator al modulului rusesc Nauka din componența Stației Spațiale Internaționale (ISS) a pierdut agent de răcire pentru o perioadă necunoscută de timp. Este al treilea incident de acest gen care se petrece în mai puțin de trei ani, și toate au avut loc pe segmentul rusesc al stației. (SpaceNews)

Ți-ar mai putea plăcea
Cercetătorii au realizat prima hartă a interiorului planetei Marte – Cronica Spațială
Misiunea elicopterului Ingenuity de pe Marte, încheiată dupa 72 de zboruri în 3 ani – Cronica Spațială