Rezultatele finale la Evaluarea Naţională arată că 76,2% dintre elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu cinci – Cronica dimineții
1. Rezultatele finale la Evaluarea Naţională arată că 76,2% dintre elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu cinci, în creştere faţă de rezultatele dinainte de contestaţii. Totodată, a crescut numărul candidaţilor cu media zece, ajungând la 892, arată Ministerul Educaţiei. (News.ro)
2. Numărul cazurilor de coronavirus din România a urcat sâmbătă cu 325 de noi infecții. Inițial, în ”raportarea parțială” de la prânz, erau anunțate doar 1.877 de teste, ceea ce însemna că unul din șase teste a ieșit pozitiv. Într-un mesaj trimis la circa două ore după comunicatul de la ora 13, Grupul de Comunicare Strategică a precizat că numărul testelor pentru noul coronavirus realizate a fost de 12.236. (Hotnews)
3. Mai mulţi primari PSD din judeţul Iaşi vor să treacă la PNL, liderul PNL Iaşi, ministrul Mediului Costel Alexe, precizând că unii edili PSD, nu doar din judeţul Iaşi, nu au fost sprijiniţi de partidul lor. (News.ro)
Una din Cronica de Sănătate: Un doctor care a investigat posibilitatea ca un antibiotic, azithromicina, să aibă efecte pozitive în tratarea cazurilor mai puțin severe de Covid-19, explică de ce acest antibiotic ar putea fi folosit pentru noile cazuri de coronavirus. (Link)
4. În Polonia au loc azi alegeri prezidențiale. Actualul președinte, Andrzej Duda, spera să obțină un nou mandat, în timp ce Opoziția e reprezentată de primarul de centru dreaptă al Varșoviei, Rafal Trzaskowski. (BBC)
5. Statele Unite au dat Marii Britanii un nou avertisment referitor la grupul chinez Huawwei, în urma aprobării de către o autoritate locală a construcţiei unui centru de cercetare şi dezvoltare în domeniul cipurilor, în valoare de 1 miliard de lire sterline, în regiunea Cambridgeshire. (News.ro)
6. În Franța au loc azi alegeri locale, turul 2 anulat din cauza pandemiei. Estimările arată că partidul președintelui Macron s-ar putea să nu câștige nici un oraș mare. (Reuters)
Promo: Mercedes-Benz Vito Furgon si Tourer, Sprinter 3,5t si 5t, Clasa V si Clasa X din stoc cu rate de leasing gratuite 4 luni, asigurare CASCO gratuita 6 luni si pachetul de 6 revizii cu 25% discount, pana la 30 septembrie. Oferta este supusa unor termene si conditii si este valabila prin Mercedes-Benz Leasing IFN S.A. Detalii la partenerii autorizati.
7. Preşedintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv care prevede ca protestatarii ce vandalizează monumente să fie încarceraţi. Oricine deteriorează o statuie publică trebuie să fie pus sub acuzare „în toată puterea legii”, se arată în document. (News.ro)
8. Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a trimis o scrisoare directorilor generali a cinci mari companii de tehnologie – Facebook, Apple, Twitter, Google/Alphabet și Snapchat – în care le cere să se asigure că platformele de socializare nu sunt folosite pentru incitarea la violenţă, în urma protestelor care au început după moartea afro-americanului George Floyd. (News.ro)
Una din Cronica de Mediu: Studiile arată că agresivitatea în trafic, agresiunea domestică și crimele sunt mai mari în timpul valurilor de căldură. În Olanda, oamenii de știință au arătat că poliția are mai multe șanse să atace suspecții dacă se află într-o încăpere caldă (± 27C) și nu una rece (±21C). (Sursă: ft.com )
9. Dumitru Comânescu, în vârstă de 111 ani și 231 de zile, a murit sâmbătă dimineață după ce, în luna mai, devenise cel mai bătrân bărbat din lume. (Profit.ro)
10. O cunoscută dansatoare din buric egipteană a fost condamnată la trei ani de închisoare și la plata unei amenzi de 15.000 de lire. Sama el-Masry, 42 de ani, a fost arestată în aprilie, după ce a postat fotografii și materiale video pe rețelele sociale pe care procurorii le-au considerat ofensatoare la adresa valorilor și principiilor familiei, acuzând-o de imoralitate. (TheGuardian)