Rețeaua de drumuri de mare viteză a României va depăși azi 1.000 de kilometri – Cronica dimineții

1. Salariul minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 3.000 de lei pe lună la 3.300 de lei pe lună, începând cu data de 1 octombrie 2023, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern scos în dezbatere publică de Ministerul Muncii. (Hotnews)

2. Deficitul bugetar a ajuns la final de august, pentru primele opt luni din an, la 2,66% din PIB, 42,53 miliarde de lei, cu aproape 4 miliarde de lei mai mult decât era la final de iulie. (Profit.ro)

3. Guvernul a decis să permită angajatorilor să aleagă între a acorda tichetele de masă sub formă de bani sau sub formă de card emis de firme specializate, a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. (Profit.ro)

4. Rețeaua de drumuri de mare viteză a României va depăși 1.000 de kilometri joi, 21 septembrie, când urmează să fie inaugurat lotul Nușfalău – Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania (A3). (Economica)

5. Guvernul discută un proiect de lege care modifică regimul străinilor, astfel încât certificatul de căsătorie dintre persoane de același sex, încheiat într-un stat UE, să fie recunoscut în România fără a mai fi necesară transcrierea în registrele de stare civilă române. Această obligație, la nivel UE, nu înseamnă că România trebuie să și legalizeze căsătoriile între persoanele de același sex. (G4Media)

Din Cronica de Turism: Turismul european a crescut în prima jumătate a anului la cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, potrivit datelor publicate de Eurostat. Astfel, în primele șase luni ale anului au existat 1193 de milioane de nopți de cazare, cu 0,9% mai multe decât în perioada similară a anului trecut, iar singura țară din Uniunea Europeană în care s-a înregistrat o scădere a fost Ungaria (-0,3%). (Eurostat)

6. Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a declarat că majoritatea cetăţenilor moldoveni preferă păstrarea statutului de neutralitate a ţării, întrucât, sub influenţa propagandei ruseşti, ei se tem că orice eventuală discuţie despre modificarea Constituţiei ar declanşa o intervenţie militară a Moscovei în Republica Moldova. (Hotnews)

7. Premierul polonez a anunţat că ţara sa nu mai furnizează arme Kievului, deoarece se concentrează pe propriul armament. Declarația a fost făcută la câteva ore după ce Varşovia l-a convocat „de urgenţă” pe ambasadorul ucrainean pentru a protesta faţă de declaraţiile preşedintelui Volodimir Zelenski la ONU. Acesta a reclamat faptul că „anumite ţări se prefac că sunt solidare (cu Ucraina), susţinând indirect Rusia”. (News.ro)

8. Maşinile noi pe benzină şi motorină vor putea fi vândute în Marea Britanie până în 2035, cu 5 ani mai mult faţă de obiectivul actual, a anunţat premierul Rishi Sunak. El a adăugat că mașinile pe benzină și motorină vor putea fi cumpărate de pe piaţa second-hand după 2035. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Comisia de Disciplină a judecat cazul deschis ca urmare a incidentelor de la meciul România – Kosovo, scor 2-0, disputat la 12 septembrie. ”Tricolorii” au primit o amendă de 52.000 de euro, iar partida cu Andorra nu va fi deschisă publicului larg, însă copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit.

9. Un grup de 17 scriitori renumiți, între care George R.R. Martin, John Grisham, George Saunders și Jodi Picoult, au intentat un proces împotriva OpenAI, acuzând compania că le-a încălcat drepturile de autor când le-a folosit cărțile pentru antrenarea ChatGPT. (Libertatea)

10. Președintele Klaus Iohannis a declarat, la New York, că statul român ar trebui să analizeze foarte bine posibilitatea de a da în judecată Austria, dacă se împotriveşte din nou aderării României la Schengen. (Digi24)

Fotografia dimineții – Coperta revistei Time cu Elon Musk:

Ți-ar mai putea plăcea
Studiu: Activitatea umană este principala cauză a încălzirii globale – Cronica dimineții
Pe platforma de vaccinare vor fi disponibile timpul disponibil până la vaccinare şi tipul de vaccin care va fi utilizat – Cronica dimineții