Republica Moldova şi-a depus candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeană – Cronica dimineții
1. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a transmis, în noaptea de joi spre vineri, că autoritatea de reglementare în domeniul nuclear din Ucraina au anunțat că nu s-au raportat modificări ale nivelului radiaţiilor la centrala de la Zaporojie, unde în urma bombardamentelor a izbucnit un incendiu. Reprezentanţii Agenţiei au arătat că, potrivit informaţiilor de la autorităţile ucrainene, incendiul nu a afectat echipament „esenţial” (News.ro). Luptele au încetat în apropierea centralei nucleare Zaporijjia și nivelurile radiațiilor de fond sunt în prezent normale, a declarat Andrii Tuz, purtător de cuvânt al centralei. (Hotnews)
2. Republica Moldova şi-a depus joi candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeană, a anunţat Maia Sandu, preşedinta țării. (News.ro)
3. A doua rundă de discuții dintre o delegație din Rusia și Ucraina în Belarus s-a încheiat, a declarat șeful delegației ruse Vladimir Medinsky presei ruse, iar cele două părți au convenit asupra coridoarelor umanitare pentru civili. De partea cealalta, un negociator ucrainean a spus joi că discuțiile nu au dat niciun rezultat de care are nevoie Ucraina, dar a confirmat că s-a ajuns o „soluție doar pentru organizarea coridoarelor umanitare”. (G4Media)
4. Aproximativ 4 milioane de persoane ar putea părăsi Ucraina din cauza conflictului, conform unei estimări a agenției pentru refugiați ONU. În ritmul actual, acest număr va fi atins în două săptămâni. (TheEconomist)
5. Casa Albă discută intens despre o vizită a vicepreşedintelui Kamala Harris la Varşovia şi Bucureşti în zilele următoare, pentru a-şi exprima solidaritatea cu Ucraina, scrie The Hill, citând surse apropiate discuţiilor. Harris ar urma să viziteze trupele staţionate în România, dar este posibil ca vicepreşedintele american să meargă şi la graniţa cu Ucraina, confruntată cu un val de refugiaţi. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: Andrea Agnelli, preşedintele clubului Juventus, a declarat, joi, că 11 cluburi sunt încă legate de proiectul Superligii Europene, deoarece au semnat un contract de 120 de pagini, astfel că proiectul nu a picat News.roPreşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, i-a criticat, joi, pe cei care vor să readucă în prim-plan proiectul Superligii Europene, el menţionând că oficialii care vorbesc despre acest proiect “trăiesc într-o lume paralelă”.News.roPreşedintele Ligii Spaniole de Fotbal (LaLiga), Javier Tebas, a anunţat că iniţiatorii Superligii Europene „mint mai mult decât Putin”. News.ro
6. Șeful Consiliului European, Charles Michel, a declarat că aplicarea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei – așa cum a cerut președintele ucrainean, Volodimir Zelenski – ține de decizia NATO, dar că ar fi „un pas prea departe”, cu un „risc real de escaladare și un risc real pentru un posibil al treilea război mondial”. (Hotnews)
7. Gigantul petrolier Lukoil, numărul doi în acest sector rus, a îndemnat la o ”oprire rapidă” a războiului în Ucraina, devenind astfel prima mare companie care se opune invaziei Ucrainei. (Profit.ro)
8. Ungaria va renunța la obligativitatea măștilor, începând de luni, și va elimina cea mai mare parte a măsurilor legate de noul coronavirus, a declarat șeful de cabinet al premierului. (Profit.ro)
9. Cancelarul german Olaf Scholz l-a îndemnat joi pe fostul lider Gerhard Schroeder să demisioneze din funcţiile pe care le ocupă în cadrul unor mari companii ruseşti, după ce acesta din urmă a fost părăsit de o parte din angajații cabinetului său din cauza legăturilor strânse cu Vladimir Putin. (Hotnews)
10. Germania va furniza Ucrainei 2.700 de rachete sol-aer fabricate în Uniunea Sovietică, intensificând ajutorul pentru Kiev după ce a abandonat politica de a nu trimite arme în zonele de conflict. Rachetele fac parte din stocul fostei armate a Germaniei de Est. (Bloomberg)
Fotografia dimineții – Coperta The Economist: