Remdesivir a fost autorizat în procedura de urgență în SUA pentru tratarea pacienţilor care suferă de coronavirus – Cronica dimineții

1. România se află pe locul 27 într-un clasament care analizează țările emergente după patru criterii: datoria publică, datoria externă, costul împrumuturilor și rezervele disponibile. Țara noastră se află înaintea unor țări ca Brazilia, Croația, Ungaria sau Turcia. (TheEconomist)

2. Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a autorizat, în procedură de urgenţă, utilizarea medicamentului antiviral Remdesivir pentru tratarea pacienţilor care suferă de coronavirus. (Hotnews)

3. Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a anunţat interdicţia imediată a peste 1.500 de arme de asalt. Decizia vine la mai puţin de două săptămâni de la cel mai grav masacru din istoria ţării, în care au fost ucise 22 de persoane. Este interzisă deținerea, folosirea sau comercializarea acestor arme. (TheGuardian)

Una din Cronica de Business: Ryanair renunță la 15% dintre angajați, adică 3.000 de persoane, pe fondul pandemiei de coronavirus. (Reuters)

4. După trei săptămâni de absență, Kim Jong Un a apărut ieri în public, la inaugurarea unei fabrici. Mai multe publicații anunțaseră moartea dictatorului nord corean în ultimele zile, speculând dispariția lui din spațiul public. (WSJ)

5. Acţiunile producătorului de automobile electrice Tesla au scăzut cu 9%, după ce Elon Musk, CEO-ul companiei, a scris pe Twitter că preţul acestora este prea mare. (News.ro)

6. Aeroportul din Hong Kong testează un echipament care dezinfectează pasagerii și hainele cu care sunt îmbrăcați în 40 de secunde. (BusinessInsider)

Promo: Vrei mai multe vânzări online? Prin 2Performant magazinele sunt promovate la Cost Pe Vânzare de mii de publisheri, specialiști PPC, comparatoare de prețuri, bloggeri sau vloggeri. Ne apropiem de 200 de milioane de euro vânzări generate și 14 milioane de euro comisioane plătite către afiliați. Marketingul afiliat e mai simplu decât crezi, începe aici: https://ro.2performant.com

7. Telefoanele Xiaomi trimit datele de navigare către servere din Rusia, Singapore și China. Acest lucru se întâmplă inclusiv pe browsere care asigură intimitatea sau pe modul incognito setat în browserele normale. (TNW)

8. Cererea jucătoarelor de fotbal din naționala SUA de a avea salarii similare cu cele primite de jucătorii naționalei masculine a fost respinsă de un judecător. (Reuters)

Una din Cronica Externă: Prim-ministrul rus Mikhail Mishustin a fost testat pozitiv cu COVID-19, în timp ce numărul cazurilor în Rusia a depășit 100.000. (Euronews)

9. Polonia analizează introducerea unei suprataxe de 1,5%, pentru veniturile generate de toate platformele de streaming, inclusiv Netflix, a declarat ministrul de Finanțe. Banii colectați s-ar duce către Institutul Polonez pentru Film. (Reuters)

10. Primarul de Bălți, Renato Usatîi, le-a dat „cadou” câte $1.000 medicilor și asistenților români care au mers în Republica Moldova să ajute spitalele în criza COVID. El le-a dat banii în plic, la ceremonia de primire, și le-a promis că la finalul misiunii le va da curcani de rasă. Ambasada României la Chișinău a anunțat că aceste sume au fost returnate integral. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Preoți catolici în echipament de protecție pe străzile din Filipine. Eloisa Lopez/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Producția de energie electrică din România a atins cel mai redus nivel din istoria modernă – Cronica dimineții
Peste 2 miliarde de persoane din intreaga lume sărbătoresc astăzi Paștele – Cronica dimineții