Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată în această seară, într-o ceremonie privată – Cronica serii

Cronica serii vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.

1. Românii economisesc, în medie, 351 lei pe lună, cu 42 de lei mai mult decât în 2021, reiese dintr-un sondaj realizat de Erste Group. Potrivit acestuia, doar 33% pun bani deoparte pentru bătrânețe. 64% dintre români au declarat că au fost afectați de inflație, iar 38% cred că situația lor financiară s-a deteriorat în ultimul an, dublu față de 2019. (Hotnews)

2. Preţul gazelor naturale în Europa a scăzut luni, până la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, pe măsură ce ţările îşi intensifică măsurile pentru a contracara criza energetică la mai puţin de două săptămâni de debutul sezonului de termoficare. (Digi24)

3. PNL va propune în ședința coaliției de guvernare, care a început la ora 17.00, ca măsura compensării cu 50 de bani pe litru la carburanți să continue doar în cazul motorinei, nu și al benzinei. Potrivit acestora, liberalii susțin că prețul benzinei s-a stabilizat. Măsura compensării prețului la carburanți ar urma să expire la 30 septembrie iar coaliția ar urma să decidă dacă va fi prelungită sau nu. (Profit.ro)

4. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Rusia va da un „răspuns adecvat” la orice încercare a trupelor ucrainene de a intra pe teritoriu rus, inclusiv în Crimeea anexată, teritoriu care aparține, din punct de vedere juridic, Ucrainei. (Digi24)

Din Cronica de Business: Acțiunile Meta/Facebook au scăzut, săptămâna trecută, cu 14%, ajungând sub nivelul de la începutul pandemiei. De la începutul anului, cotația acțiunilor companiei condusă de Mark Zuckerberg a scăzut cu peste 60%. (CNBC)

5. Şefa extremei drepte italiene, Giorgia Meloni, prezentată drept favorită în alegerile legislative de la 25 septembrie și viitor posibil premier al Italiei, a criticat propunerea Bruxellesului de a suspenda finanţări destinate Ungariei din cauza unor riscuri de corupţie. (News.ro)

6. Polonia, Estonia, Letonia și Lituania au început de luni să impună restricții de intrare în țară cetățenilor ruși care vin în scop turistic, o decizie luată după ce la nivel european această măsură nu a fost acceptată. Toate cele patru tari au graniță directă cu Rusia. Exceptați de la interdicția impusă de cele patru state sunt doar disidenții ruși care au nevoie de un refugiu, șoferii de TIR și rezidenții permanenți ai statelor UE, dar și cei care vizitează rude care locuiesc în aceste state. (Libertatea)

7. China a denunţat luni declaraţiile recente ale preşedintelui american Joe Biden, care a dat asigurări că Statele Unite vor apăra Taiwanul în cazul unei intervenţii chineze. Beijingul a acuzat o ”gravă încălcare” a promisiunilor diplomatice ale Washingtonului. (News.ro)

8. O informație potrivit căreia Revolut a fost victima unui atac cibernetic în urma căruia peste 50.000 de conturi au fost afectate și expuse a circulat pe Reddit. Revolut a anunțat că atacul a permis accesul unei terțe părți neautorizate la detaliile unui procent foarte mic de clienți (0,16%), pentru foarte puțin timp, iar banii clienților nu au fost afectați. (Link)

Din Cronica de Tehnologie: Aplicațiile dezvoltate de Yahoo, Zynga și alții au avut acces nu doar la datele utilizatorilor de Facebook care le-au folosit, ci și la cele ale prietenilor acestora. Asta reiese din documentele depuse într-un proces care vizează profilarea utilizatorilor ce se desfășoară în California. (TechCrunch)

9. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, după ce a participat la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a., că îşi exprimă încă o dată, în numele poporului român, întreaga compasiune pentru această mare pierdere. (News.ro)

10. Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George’s a Castelului Windsor. Imnul britanic ”God save the King” a răsunat luni, în Abaţia Westminster, în încheierea ceremoniei religioase în memoria reginei Elizabeth a II-a, iar sicriul a părăsit abaţia. La ora scrierii acestei cronici sicriul a ajuns la Castelul Windsor. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Alexandru Rafila a anunţat măsurile de relaxare propuse a intra în vigoare în perioada următoare – Cronica serii
Decizie UEFA: România a câştigat la masa verde, scor 3-0, meciul cu Kosovo – Cronica serii