Red Bull Racing a devenit din nou campioană în Formula 1 la constructori – Cronica Sportivă

1. FCSB a învins în deplasare, scor 5-2, formaţia Sepsi OSK, într-un meci din etapa a zecea a Superligii. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu FC Hermannstadt, în etapa a zecea a Superligii. Prahovenii au jucat în zece din minutul 7, după eliminarea lui Ţicu, pentru un fault extrem de dur la Dragoş Iancu. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. Pilotul olandez Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Japoniei, disputat pe circuitul de la Suzuka. Red Bull Racing şi-a asigurat titlul mondial la constructori.

4. PSG a dispus pe teren propriu, scor 4-0, de Olympique Marseille, în etapa a şasea din Ligue 1.

5. Newcastle United a învins zdrobitor, în deplasare, formaţia Sheffield United, scor 8-0, într-un meci din etapa a şasea a Premier League.

6. Bayer Leverkusen a dispus pe teren propriu, scor 4-1, de formaţia FC Heidenheim, în etapa a cincea a Bundesligii.

7. Rapid Bucureşti a fost învinsă pe teren propriu, de formaţia daneză Ikast Handbold, scor 35-27 (20-11), în etapa a III-a din grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.

8. Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila a învins duminică, în deplasare, formaţia islandeză Valur, cu 30-29, în prima manşă din turul 2 al European League.

9. Metz, antrenată de Ladislau Boloni, a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 1-0, de Strasbourg, într-un meci din etapa a şasea a campionatului Franţei.

10. Unirea Dej a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul de pe teren propriu, în compania formaţiei Unirea Slobozia, în etapa a şasptea a Ligii a II-a.

11. FC Barcelona a anunţat că mijlocaşul Frenkie de Jong s-a accidentat la glezna dreaptă în meciul de sâmbătă, scor 3-2, cu Celta Vigo. News.ro

12. Pilotul italian Marco Bezzecchi (Ducati-VR46) a câştigat Marele Premiu al Indiei la MotoGP, a 13-a etapă a Campionatului Mondial de Motociclism Viteză. El a fost urmat de spaniolul Jorge Martin (Ducati-Pramac) şi francezul Fabio Quartararo (Yamaha).

13. Atleta etiopiană Tigst Assefa a câştigat maratonul de la Berlin şi a doborât recordul mondial, încheind cursa în două ore, 11 minute şi 53 de secunde. News.ro

14. Fundaşul Tiberiu Ionuţ Căpuşă a semnat un contract cu UTA Arad pentru următoarele două sezoane.

15. Jucătoarea elenă de tenis Maria Sakkari, locul 9 mondial, a învins-o pe sportiva americană Caroline Dolehide, cu 7-5, 6-3 şi a câştigat turneul de la Guadalajara, primul său titlu WTA 1000.

16. Arbitrul Adrian Cojocaru va conduce la centru meciul Rapid – CFR Cluj, care va avea loc luni, de la ora 21.00, în etapa a X-a a Superligii. News.ro

17. Formaţia Jeonbuk, antrenată de Dan Petrescu, a învins în deplasare, cu scorul de 1-0, pe Gwangju, într-un meci din etapa a 31-a a campionatului din Coreea de Sud. 

18. Echipa de volei masculin Dinamo Bucureşti a câştigat turneul amical organizat la Kragujevac, iar jucătorul Allan Verissimo a fost numit MVP al competiţiei din Serbia. News.ro

19. Reprezentativa de rugby a Irlandei a învins, cu scorul de 13-8, naţionala Africii de Sud, în grupa B de la Cupa Mondială, din care face parte şi România.

20. Programul transmisiunilor de luni:

  • 07:00 – Tenis WTA – Tokyo – Digi Sport 2
  • 18:00 – Liga 2 – Steaua – CSM Slatina – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 21:00 – Superliga – Rapid – CFR Cluj – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 22:00 – La Liga 2 – Tenerife – Espanyol – Digi Sport 3, Prima Sport 3 
Ți-ar mai putea plăcea
CFR Cluj a adus prima calificare într-o primăvară europeană pentru fotbalul românesc, după trei ani – Cronica Sportivă
CSM Constanța ratat calificarea în Euroliga de baschet feminin – Cronica Sportivă