Recomandări de cărți de vacanță din partea unor personalități culturale românești – Cronica de Carte

1. Mai multe personalități culturale românești au fost întrebate de poeta Alina Purcaru cu privire la cărțile pe care le recomandă a fi citite în vacanță, iar printre răspunsurile unor intervievați precum Elena Vlădăreanu, Lea Rasovszky sau Radu Jude se numără volume precum „Istoria secretă”, de Donna Tartt (Editura Litera), „Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac (Editura Corint) și „Nu mai e nimeni acasă”, de Sabina Yamamoto (Editura Vellant). Puteți descoperi cele două părți ale acestei serii de articole pe Scena9.ro – Partea I și Partea a II-a.

2. Varujan Vosganian a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Alegerea a avut loc după decesul criticului literar Nicolae Manolescu la 23 martie. Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator, iar cel mai cunoscut volum al său este „Cartea şoaptelor”, apărut inițial în anul 2009 la Editura Polirom. (News.ro)

3. Revista de cultură Familia a anunțat câștigătorii primei ediții a Burselor și rezidențelor de creație literară Familia: Iulian Bocai a fost ales la categoria Proză, Anastasia Gavrilovici la categoria poezie, în vreme ce Adina Popescu a fost desemnată la categoria literatură pentru copii. (Revista Familia)

4. Editura Polirom a anunțat câștigătorul Concursului de Debut al editurii, la secțiunea Proză, ediția 2023: Florin Duțu, cu volumul „Chiorpangiu”. Premiul pentru manuscrisul declarat câștigător constă în publicarea acestuia în cursul acestui an. (Blog Polirom)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Bibliotecile din Marea Britanie oferă mult mai mult decât cărți: în 2024, unele dintre acestea au devenit și creșe neoficiale, adăposturi pentru persoane aflate în nevoie, școli de limbi străine și furnizori de sprijin pentru persoanele care solicită azil politic (The Guardian);

-După o renovare de patru ani și care a costat 80 de milioane de dolari, Biblioteca Folger Shakespeare din Washington D.C. s-a redeschis. Aceasta adăpostește cea mai mare colecție din lume a Ediției princeps a pieselor lui Shakespeare, având 82 de exemplare, mai mult de o treime din toate edițiile cunoscute (NPR.org);

-Universitatea Magdalena din Columbia și-a pus la dispoziția publicului întregul catalog de cărți, gratuit, integral online, prin intermediul editurii proprii, Unimagdalena (ActuaLitte).

6. „James”, de Percival Everett, „Long Island”, de Colm Tóibín, „You Like It Darker”, de Stephen King, „Under a Rock: A Memoir”, de Chris Stein și „My Family and Other Rock Stars”, de Tiffany Murray, sunt printre cele mai așteptate 50 de cărți ale verii anului 2024. (The Guardian)

Bonus: O listă de cărți recomandate (pentru această vară) de autori precum Bernardine Evaristo, Zadie Smith, Colm Tóibín sau David Nicholls. (The Guardian)

7. „Termină ce ai început”, de Ayelet Fishbach, „4.000 de săptămâni”, de Oliver Burkeman (ambele la noi, la Editura Publica), „Cum să duceți lucrurile la bun sfârșit”, de David Allen (Editura Meteor Press) și „Arta de a eșua cu succes”, de Amy Edmondson (Editura Bookzone), sunt printre cele mai bune opt cărți de productivitate care sunt folosite inclusiv de experții în managementul timpului. (New York Times)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, volumul „Red Sky Mourning”, de Jack Carr (al șaptelea volum din seria Terminal List); la categoria NonFiction, pe locul întâi se află tot o noutate, volumul „On Call”, memoriile medicului și imunologului american Anthony S. Fauci. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, volumul „Love & Whiskey”, de Fawn Weaver, despre legăturile dintre producătorii de whisky Jack Daniel și Nearest Green. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Moda între evoluție și mutație, coord. Valentina Marinescu și Dan Podaru, Editura Tritonic

-Nu mai e nimeni în Piața Universității, de Traian Radu Ungureanu, Editura Muzeului Literaturii Române

-Nerezonabil. Principiile și lecțiile de viață a nouă oameni remarcabili, de Andreea Roșca, Editura Publica

-Delicatese cu spirit și savoare, de Crina-Magdalena Zărnescu, Editura Casa Cărții de Știință

-Am reușit să rămân eu însămi. Interviuri, de Ileana Mălăncioiu, Editura Polirom

-Ultima pisică neagră, de Evghenios Trivizas, Editura Frontiera

-Primejdia lucidității, de Rosa Montero, Editura Rao

-Utopiile reale. Corpul utopic, de Michel Foucault, Editura Tact

-Memorii, de Josephine Baker cu Marcel Sauvage, Editura Vremea

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Acuarela folosită iniţial pe coperta primei ediţii a cărţii „Harry Potter şi Piatra Filozofală”, care a devenit un succes mondial, a fost vândută cu 1,9 milioane de dolari la o licitaţie organizată în Statele Unite (News.ro);

-Péter Demény și Anda Docea sunt scriitorii selectați în cadrul proiectului Rezidențe FILIT pentru scriitori români, proiect cultural care încurajează creația contemporană (Filit-Iași.ro)

-Scriitoarei Arundhati Roy i-a fost acordat Premiul PEN Pinter 2024 (BookSeller);

-Romanul „The Boy Lost in the Maze”, de Joseph Coelho, a primit Medalia Carnegie acordată celor mai valoroase cărți pentru copii (The Guardian);

-Academia Franceză și-a întocmit lista anuală de premii literare, care include nu mai puțin de 67 de distincții. Printre cele mai notabile: Marele Premiu al Francofoniei acordat lui Abdelfattah Kilito (Maroc), Marele Premiu al literaturii Paul Morand lui Marcel Cohen și Marele Premiu de Poezie care îi revine lui Hélène Dorion (ActuaLitte);

-François-Henri Désérable a fost desemnat câștigător al Premiului Montaigne 2024 (Livres Hebdo);

-Editura Simon and Schuster a anunțat că un nou volum de memorii semnat de Hillary Clinton, intitulat „Something Lost, Something Gained: Reflections on Life, Love, and Liberty”, va fi publicat pe 17 septembrie (Washington Post);

-Cele mai bune cărți de business ale anului trecut (Five Books).

Fotografia săptămânii: Unul dintre cele 82 de exemplare ale ediției princeps a operelor lui Shakespeare, publicate în 1623, și deținută de Biblioteca Folger Shakespeare, recent redeschisă după renovare. Sursa: NPR.org.

Ți-ar mai putea plăcea
A fost anunțată lista lungă a nominalizărilor la International Booker Prize 2021 – Cronica de carte
Jon Fosse este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2023 – Cronica de Carte