Raport BCR: Leul este supraapreciat în termeni reali – Cronica serii

1. Pentru a putea acoperi consumului intern, România va trebui să importe în următoarea săptămână între 4,8 și 5,8 milioane metri cubi de gaze pe zi suplimentar importului necesar pentru asigurarea exportului către Republica Moldova, care se va ridica la rândul său la 8 milioane mc, conform unei estimări Transgaz. (Profit.ro)

2.Politica monetară a BNR a fost între două extreme în ultimii peste zece ani. Pe de o parte, dobânzile au fost prea mici până în 2022 în raport cu ceea ce economiștii numesc rata neutră a dobânzii, pe de altă partea acestea sunt acum prea mari în raport cu același indicator, arătă un raport al BCR Cercetare, care mai precizează că leul este supraapreciat în termeni reali, ca urmare a diferențialului de inflație față de zona euro. (Profit.ro)

3. Fostul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, care a candidat la alegerile parlamentare pe listele PSD, a fost numit la şefia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, prin decizia premierului Marcel Ciolacu. (News.ro)

4. Furtul a patru comori româneşti din aur de la Muzeul Drents în urmă cu două săptămâni ar putea costa statul olandez 5,8 milioane de euro dacă artefactele nu sunt recuperate, conform RTV Drenthe. Ministerul Educaţiei, Culturii şi Ştiinţei a confirmat informaţia. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Parlamentarii americani au propus un proiect de lege bipartizan care interzice aplicația DeepSeek pe dispozitivele angajaților guvernamentali. La fel ca în cazul TikTok, sunt citate îngrijorări privind accesul Chinei la date sensibile. (WSJ)

5. Garda Civilă a salvat 52 de persoane din România care erau exploatate prin muncă pe o plantație de fructe din provincia spaniolă Sevilla. Românii au fost racolați prin anunțuri postate pe rețelele sociale, iar patru persoane, membri ai grupării, au fost arestate. (Hotnews)

6. Deputaţii Szoke Ecaterina Mariana, Andrei Cosmin şi Moiseev Alexandrin au transmis, vineri, într-un comunicat, motivele pentru care au părăsit grupul parlamentar S.O.S România, arătând că sunt incompatibili cu abordarea şi ideile promovate de lidera formaţiunii, Diana Şoşoacă. ”Nu putem accepta şi nu putem fi de acord cu manifestări extremiste, antisemite şi antidemocratice”. (News.ro)

7. Economia Statelor Unite a adăugat 143.000 de locuri de muncă în ianuarie, iar rata șomajului a scăzut la 4%, a anunțat Departamentul Muncii. Creșterea locurilor de muncă a fost mai mică decât cele 169.000 de locuri de muncă la care se așteptau economiștii, care au estimat însă un șomaj de 4,1%. (WSJ)

8. Administraţia preşedintelui american Donald Trump va reduce personalul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) la 294 de angajaţi, din cei aproximativ 10.000 existenţi în întreaga lume. De asemenea, circa 800 de programe şi contracte administrate de această agenţie au fost anulate. (Digi24)

Din Cronica de Divertisment: Filmul biografic „A Complete Unknown” („Bob Dylan: A Complete Unknown”) despre artistul american Bob Dylan are astăzi premiera la cinema. Acțiunea se petrece la festivalul de la Newport din 1965, când tânărul Bob Dylan își schimbă modul de exprimare pe scena muzicii folk, trecând la muzică electrică și transformând rock-ul în vocea unei generații – definind unul dintre momentele revoluționare din muzica secolului XX. În film, Dylan este interpretat de actorul Timothée Chalamet, cunoscut pentru rolul lui Paul Atreides din seria „Dune”.

9. Cercetători din mai multe ţări au identificat mecanismul molecular prin care hormonul adrenomedulină poate provoca diabet de tip 2 la persoanele care suferă de obezitate, ceea ce pune bazele dezvoltării de noi strategii terapeutice menite să prevină şi să trateze această boală. (G4Media)

10. Comisia pentru Comerț a Senatului american a aprobat o lege care prevede interzicerea accesului copiilor sub 13 ani pe rețelele de socializare. Legiuitorii speră că, astfel, cei mici vor fi scutiți de toate problemele emoționale pricinuite de platforme precum Instagram și TikTok. (Politico)

Ți-ar mai putea plăcea
Bonurile de masă pentru persoanele care vaccinează anti-Covid ar putea fi eliberate din luna septembrie – Cronica serii
Iohannis: Consider reintrarea în starea de urgență ca o ultimă soluție – Cronica serii