Rafila: Un lockdown nu mai este posibil – Cronica dimineții

1. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu vor mai fi restricţii din cauza COVID-19, în România, dar vor fi recomandări. Şcolile nu vor mai fi închise, dar va fi monitorizat gradul de ocupare a paturilor din spitale, iar un lockdown nu mai este posibil, în opinia ministrului. (News.ro)

2. Numărul românilor care trăiesc în Austria aproape s-a dublat, comparativ cu 2015, de la 73.374 la 140.454, ceea ce-i face a doua cea mai numeroasă comunitate de străini, după germani. În 2015, turcii erau pe locul doi (115.433), dar acum sunt pe locul patru (117.944), după germani, români și sârbi (121.643). (Profit.ro)

3. Ţările UE au adoptat, în mod oficial, planul de urgenţă al blocului pentru reducerea consumul de gaze, în timp ce încearcă să economisească combustibil pentru o iarnă cu livrări incerte ale Rusiei. Acordul cere tuturor ţărilor UE să reducă voluntar consumul de gaze cu 15% în această iarnă şi ar putea face ca reducerile să fie obligatorii în caz de urgenţă a aprovizionării, deşi cu numeroase derogări pentru unele ţări şi industrii. Toate ţările, cu excepţia Ungariei şi Poloniei, au aprobat legea. Ungaria, care este în discuţii pentru a cumpăra o cantitate mai mare de gaze din Rusia, a fost singura ţară care s-a opus acordului, săptămâna trecută, şi a pus sub semnul întrebării legalitatea regulilor UE care afectează mixul energetic naţional sau securitatea energetică a unei ţări. Polonia a descris baza legală a legii drept ”defectuoasă” şi a spus că deciziile care afectează mixul energetic al statelor membre ar trebui luate cu aprobarea unanimă a tuturor ţărilor. (News.ro)

4. Singura cale de ieșire din criza din relațiile dintre SUA și China, declanșată de vizita în Taiwan a președintelui Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, este ca Statele Unite să își rectifice imediat greșelile, a declarat vineri un înalt oficial al Ambasadei Chinei la Washington. El a avertizat împotriva escaladării acțiunilor care pun în pericol politica de lungă durată a SUA privind o singură Chină și a declarat că Washingtonul ar trebui „să evite împingerea relațiilor dintre China și SUA pe calea periculoasă a conflictului și a confruntării”. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Ana Bogdan s-a calificat în semifinalele turneului WTA BCR Iaşi Open, după victoria în două seturi obţinută vineri în faţa Ekaterinei Gorgodze, din Georgia. Românca a câștigat cu 6-1, 6-2.

5. Suspendarea dialogului asupra schimbărilor climatice de către China cu SUA este „iresponsabilă”, a reacționat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby. „Ei cred că ne pedepsesc închizând aceste canale de comunicare. De fapt, ei pedepsesc lumea întreagă”, a atenționat acesta. El a asigurat de asemenea că SUA vor continua să menţină contacte militare „la cel mai înalt nivel” cu China, în pofida faptului că Beijingul a suspendat mai multe acorduri de cooperare, în special în acest domeniu. (G4Media)

6. Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul turc Recep Tayyip Erdogan au convenit, vineri, să consolideze cooperarea în domeniile transporturilor, agriculturii, finanţelor şi construcţiilor, au precizat cei doi într-un comunicat comun, la finalul unei întâlniri de patru ore. Putin şi Erdogan au subliniat necesitatea implementării totale a “acordului de la Istanbul, inclusiv exportul fără piedici al cerealelor Rusiei, îngrăşămintelor şi materiilor prime”. Liderii au convenit şi ca o parte din plăţile pentru gazul rusesc să se facă în ruble. (News.ro)

7. Indiana a devenit primul stat american ce blochează, prin lege, avortul, după ce Curtea Constituțională a anulat protecția întreruperii de sarcină la nivel federal. Legea adoptată, care va intra în vigoare pe 15 septembrie, mai permite avortul doar în cazuri de viol, incest, anomalii letale ale fătului sau atunci când procedura este necesară pentru a preveni riscurile grave pentru sănătatea mamei. (WashingtonPost)

8. După mai bine doi ani de restricții impuse de pandemia de coronavirus, primul grup de turiști a ajuns joi în Insula Paștelui, o importantă atracție turistică. Turiștii care vor să vină „în cel mai mare muzeu în aer liber din lume” trebuie să fie vaccinați cu schemă completă, să prezinte un test PCR negativ și să facă un test antigen la sosire. (Hotnews)

9. Institutul Australian pentru Cercetări Marine a anunțat că numărul coralilor din Marea Barieră de Corali a Australiei este cel mai mare din ultimii aproape 40 de ani, de când au început monitorizările. (WashingtonPost)

10. Un juriu a decis că realizatorul de emisiuni radio Alex Jones trebuie să plătească despăgubiri cumulate de aproape $50 de milioane părinților unui băiețel de 6 ani ucis în atacul armat asupra școlii din Sandy Hook. Hotărârea recunoaște că popularul teoretician al conspirației a depășit cu mult normele acceptate, după ce a făcut emisiuni în care spunea că tragedia a fost o farsă realizată cu actori, pentru a se forța controlul armelor în SUA. 20 de copii și 6 adulți au fost uciși în atac. (WSJ)

Fotografia dimineții – Bucuria jucătoarelor de fotbal engleze după ce au învins Germania în finala Campionatului European. Michael Regan/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Jumătate din locurile de cazare pregătite pentru minivacanța de 1 Mai/Paște au fost rezervate – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Continuă protestele la Belgrad, Budapesta si Paris