Rafila: “Este probabil ca circa jumătate de milion de oameni din România să fi trecut deja prin Covid-19″ – Cronica dimineții
Traian Băsescu, Nicușor Dan și Gabriela Firea și-au depus ieri candidaturile pentru funcția de primar general al Capitalei.
1. ANAF analizează situația celor care amână, pe perioada stării de urgență/stării de alertă, plata obligațiilor fiscale și se pregătește ca după data la care expiră facilitățile fiscale acordate de autorități, 25 octombrie, să treacă la recuperarea sumelor la buget, inclusiv prin atragerea răspunderii solidare a persoanelor care sunt răspunzătoare pentru neplată. (Profit.ro)
2. Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat la Digi24 că este probabil ca „circa jumătate de milion de oameni din România să fi trecut deja prin boală”. Rafila a spus că în momentul apariției unei astfel de infecții virale, cum este și coronavirusul, „numărul de cazuri diagnosticate este mult mai mic decât numărul real de cazuri pentru că foarte multe persoane sunt asimptomatice sau fac forme ușoare care nu îi determină să nu se prezinte la medic”. (Link)
3. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că în cursul zilei de azi va fi depusă moţiunea de cenzură la adresa Cabinetului Orban, document care se intitulează „Guvernul PNL – de la pandemie la pandemită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”. (Hotnews)
4. Economia Japoniei a scăzut cu 27,8%, în trimestrul 2, comparativ cu primul trimestru. Scăderea reprezintă un record, fiind cea mai mare din 1955, de când există date oficiale, până în prezent. (Bloomberg)
5. Italia opreşte începând de azi activitatea discotecilor şi a cluburilor, iar purtarea măştilor devine obligatorie noaptea, în locurile aglomerate, cum ar fi în apropierea barurilor şi puburilor, din cauza revenirii la creştere a numărului cazurilor de coronavirus, în special în rândul tinerilor. (News.ro)
Una din Cronica de Carte: Seriile Harry Potter și Jocurile Foamei, ”Sub aceeași stea”, de John Green, Seria Divergent, de Veronica Roth și ”Hoțul de cărți”, de Markus Zusak, sunt pe primele cinci locuri într-un clasament de pe Goodreads al celor mai bune 100 de romane Young Adult din toate timpurile, bazat pe voturile cititorilor. (GoodReads)
6. Rusia a anunţat că i-a transmis liderului belarus Alexadru Lukaşenko că este pregătită să îi ofere asistenţă militară, dacă va fi necesar, în condiţiile în care aproximativ 200.000 de oameni au ieşit duminică în stradă, la Minsk, în cel mai amplu protest de până acum, cerând repetarea alegerilor. (News.ro)
7. Peste 80% dintre americanii care au răspuns la un sondaj consideră că școala, atât cea elementară, clasele primare, cât și școala superioară, se va schimba, din cauza Covid-19. (Link)
8. Un fost avocat FBI va pleda vinovat fiind acuzat că ar fi modificat un email pentru a influența o anchetă asupra unui fost consilier al campaniei electorale a lui Donald Trump. Kevin Clinesmith ar fi modificat documentul pentru a sugera o legătură cu Rusia a consilierului. (AP)
9. Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a câştigat turneul de categorie WTA International de la Praga, după ce a învins-o, în finală, cu 6-2, 7-5, pe belgianca Elise Mertens, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 3. Acesta a fost primul turneu disputat de Simona Halep din februarie, după întreruperea circuitului feminin cauzată de pandemia de coronavirus. (News.ro)
10. FC Sevilla s-a calificat pentru a şasea oară în finala Ligii Europa, după ce a învins, cu scorul de 2-1, formaţia Manchester United, în semifinale. Echipa andaluză a câştigat precedentele cinci finale ale Ligii Europa/Cupei UEFA în care a evoluat, în sezoanele 2005/06, 2006/07, 2013/14, 2014/15, 2015/16. (Rezumat video)
Fotografia dimineții vine de la miting de protest desfășurat ieri la Minks, împotriva președintelui Lukașenko: