Radarele MApN au detectat luni dimineață cele trei rachete de croazieră lansate de Rusia spre Ucraina și care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova – Cronica serii

Cronica serii vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.

1. Mai multe explozii au avut loc luni dimineață în centrul Kievului, la o oră de vârf, într-o zonă aglomerată. Serviciile de urgență ucrainene au anunțat că s-au înregistrat cel puțin 10 morți și 60 de răniți. Rușii au lovit cel puțin 13 orașe ucrainene. Ministerul Apărării ucrainean a precizat că au fost lansate peste 75 de rachete asupra Ucrainei, 41 dintre acestea au fost neutralizate. (Digi24)

2. Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat atacurile masive ruseşti asupra infrastructurii energetice a Ucrainei şi promite un răspuns dur în cazul unor atacuri ucrainene împotriva Rusiei. Putin a ameninţat cu un „răspuns dur” dacă atacurile împotriva Rusiei vor continua, la câteva ore după ce trupele sale au lansat un val masiv de lovituri care vizează oraşe din întreaga Ucraină, ca replică la atacul asupra podului Kerci care leagă Rusia şi Crimeea. (News.ro)

3. Radarele MApN au detectat luni dimineață cele trei rachete de croazieră lansate de Rusia spre Ucraina și care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. „Din analiza traiectelor de evoluţie şi a parametrilor de zbor, a rezultat că ţintele aeriene au fost, cel mai probabil, rachete de croazieră lansate de pe platforme navale sau terestre din vestul Peninsulei Crimeea. Țintele aeriene în discuție nu au reprezentat un pericol pentru teritoriul României sau pentru siguranţa traficului aerian al României şi al NATO”, mai notează MApN. (Hotnews)

4. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins duminică posibilitatea ca Rusia să folosească arme nucleare ca represalii la o explozie masivă produsă pe un pod strategic cheie care leagă Crimeea de Rusia, cunoscut drept „podul lui Putin”, a relatat presa rusă de stat RIA Novosti. (G4Media)

Din Cronica de Business: Banca Angliei le-a spus parlamentarilor britanici că o serie de fonduri de pensii erau la câteva ore de un dezastru, când a intervenit pe piaţa obligaţiunilor pe termen lung. Comitetul de politică financiară al băncii centrale a intervenit după o vânzare masivă de obligaţiuni guvernamentale ale Regatului Unit – cunoscute sub denumirea de ”gilts” – în urma anunţurilor de politică fiscală ale noului guvern din 23 septembrie. (News.ro)

5. Exporturile României au crescut cu 25,1%, la 60,291 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 31%, la 82,292 miliarde euro în primele opt luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut, deficitul balanţei comerciale fiind de 22 miliarde euro, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

6. Specialiştii Spitalului “Victor Babeş” Timişoara atrag atenţia, luni, asupra abuzului de antibiotice, ceea ce duce ca, în cazul unor infecţii severe, să nu mai existe soluţii terapeutice. Medicii consideră că este necesară o reducere cu cel puţin 30 la sută a consumului de astfel de medicamente. Medicii afirmă că, în ultima perioadă, tratamentul tuberculozei sau al pneumoniei devine tot mai ineficient din cauza abuzului de medicamente. Potrivit acestora, România este pe locul 3 între ţările europene în ceea ce priveşte consumul de antibiotice. (News.ro)

7. În luna august au decedat 23.144 de persoane (12.163 bărbați și 10.981 femei), cu 2.957 decese (1.599 bărbați și 1.358 femei) mai multe decât în luna iulie, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). În august s-au născut 18.148 copii, cu 2.934 mai mulți copii decât în luna iulie. (Profit.ro)

8. Economiștii Ben Bernanke, Douglas Diamond și Philip Dybvig au fost distinși cu premiul Nobel pentru Economie pentru cercetările lor privind băncile și crizele financiare. Bernanke a fost președintele Rezervei Federale a SUA în perioada 2006-2014. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Un milion de utilizatori Facebook au instalat aplicații de smartphone care le-au furat datele de logare. Peste 400 de aplicații înșelătoare au fost descoperite atât în Google Play, cât și în App Store, aplicații care au dobândit acces la informații în momentul în care utilizatorii au folosit funcția de logare cu Facebook. (Engadget)

9. Fostul senator USR de Suceava Gheorghiţă Mîndruţă s-a înscris în PSD, adeziunea acestuia fiind aprobată de filiala municipală PSD Fălticeni. Potrivit unor surse politice, trecerea senatorului Gheorghiţă Mîndruţă la PSD a fost susţinută de către primarul social-democrat din Fălticeni, Cătălin Coman. „A fost o decizie gândită îndelung, este asumată în totalitate. În contextul politic din Suceava este o alegere pe termen lung”, a declarat senatorul Gheorghiţă Mîndruţă. (News.ro)

10. Clotilde Armand, primarul USR al Sectorului 1, a anunțat luni că a inițiat un proiect de hotărâre de consiliu local potrivit căruia cetățenii din această zonă administrativă, care au împlinit 18 ani, să beneficieze de un tichet ”anti-criză” de 1.000 de lei (G4Media). Preşedintele PSD Sector 1 Petre Florin Manole a declarat că primarul „Clotilde Armand a chemat conducerea USR Bucuresti la sediul Primăriei Sectorului 1 ca să spargă împreună puşculiţa cu bani publici”. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Comisia Europeană: Doar 10% din cererea de echipamente medicale este acoperită în UE în lupta împotriva Covid-19 – Cronica serii
România a menținut în septembrie a patra cea mai mare creștere a prețurilor de consum din UE – Cronica serii