Radamel Falcao ar putea ajunge la Al Hilal, echipa antrenata de Razvan Lucescu

1. Fostul internaţional italian Paolo Maldini, testat pozitiv luna trecută cu coronavirus, a declarat că se resimte şi că astăzi a încercat să se antreneze în sală, dar nu a putut să continue după doar zece minute. “Am încercat astăzi să mă antrenez în sală. După zece minute m-am oprit. Am ştiut imediat că este ceva diferit”, a spus Maldini la postul Sky, după ce a fost întrebat cum se simte după experienţa extrem de neplăcută a coronavirusului şi cât durează recuperarea. Maldini a marturisit dupa momentul infectarii că duce o luptă cu “un duşman necunoscut” şi ca “Am avut dureri de articulaţii şi muşchi şi febră de 38 şi jumătate. Nu mai aveam nici gust, nici miros”.

2. Răzvan Lucescu are toate motivele să rămână în Arabia Saudită. După Bafetimbi Gomis și Sebastian Giovinco, la Al Hilal poate ajunge Radamel Falcao. Salariul propus 10 milioane de dolari, iar jucatorul de 34 de ani ar veni liber de contract. (link)

3. Clubul Eintracht Frankfurt le propune abonaţilor săi să le dea banii înapoi pentru meciurile rămase din sezon, iar fanii respectivi să facă donaţii unor asociaţii din oraş, relatează Le Figaro.

4. Salariile jucătorilor echipei Sporting Lisabona, reduse cu 40 la sută. Conducerea clubului îşi micşorează salariile cu 50 la sută

5. Prima ligă din Taiwan s-a reluat, duminică, după o pauză cauzată de pandemia de coronavirus. În întreaga lume se dispută doar cinci campionate interne, notează L’Equipe. Alaturi de Taiwan se află acum pe lista mică a naţiunilor care permit desfăşurarea campionatelor lor Burundi, Nicaragua, Tadjikistan şi Belarus.

6. Fostul pilot de Formula 1 Stirling Moss, „campionul fără coroană”, a decedat la vârsta de 90 de ani, după o îndelungată suferinţă, informează BBC. Moss s-a retras din viaţa publică în 2018, din cauza unor probleme de sănătate. El a suferit o infecţie pulmonară în decembrie 2016, în timpul unei vacanţe petrecute în Singapore. „A murit aşa cum a trăit, arătând minunat. A închis ochii lui frumoşi şi asta a fost tot”, a declarat soţia lui Sir Stirling Moss, pentru Daily Mail. El a pilotat în Formula 1 la echipe ca Mercedes-Benz, Maserati, Vanwall, Cooper, Lotus şi HWM, între 1951 şi 1961, perioadă în care a luat startul în 66 de mari premii şi a câştigat 16 grand prix-uri, cele mai multe dintre piloţii care nu au reuşit să obţină titlul mondial. (link)

7. Kenny Dalglish, legendă a clubului Liverpool, testat pozitiv cu coronavirus, dar asimptomatic, a părăsit spitalul şi a lăudat personalul medical, informează lesoir.be. „Cu toţii suntem foarte norocoşi că-i avem… Oamenii ar putea crede că am primit cea mai mare atenţie datorită numelui meu, dar toţi pacienţii Sistemului Naţionalde Sănătate sunt tratataţi cu cea mai mare atenţie”, a declarat Dalglish pentru Sunday Post. Dalglish a fost internat, miercuri, pentru o infecţie care necesita tratament intravenos. Fostul jucător, acum în vârstă de 69 de ani, a fost supus după internare unui test de rutină pentru coronavirus şi rezultatul acestuia a fost pozitiv.
Kenny Dalglish a câştigat 20 de trofee cu echipa Liverpool ca jucător (a fost legitimat în perioada 1977 – 1990). Anterior, el a fost legitimat la Celtic Glasgow, cu care a câştigat nouă trofee. Ca antrenor, Dalglish a obţinut cu Liverpool 11 trofee.

8. Universitatea Craiova este interesată de către Gabriel Debeljuh (23 de ani), atacantul celor de la Hermannstadt, cotat de presedintele Muresan la 1 milion de euro.

9. WTA a anunţat, sâmbătă, că turneul Rogers Cup, care ar fi trebuit să aibă loc la Montreal în august, a fost amânat pentru 2021.

10. Adi Lucaci, fost fundaș la UTA, Steaua și Sportul, cu 181 de meciuri în Divizia A, a murit la vârsta de 53 de ani
Dumnezeu sa-l ierte.

Ți-ar mai putea plăcea
Minaur Baia Mare s-a calificat în semifinalele European League la handbal feminin – Cronica Sportivă
După două săptămâni de pauză, Liga 1 se reia cu meciul FC Argeș – Astra Giurgiu – Cronica sportivă