Putin este „gata să negocieze” cu Volodimir Zelenski „dacă este necesar” – Cronica serii

1. Guvernul lucrează pe un buget cumpătat, pe un scenariu rațional și pe o evoluție normală a cheltuielilor și veniturilor, transmite ministrul Finanțelor. „Nimeni n-a putut să prevadă pandemia și nimeni n-a putut să prevadă războiul. Doamne ferește să se întâmple ceva! Sper să nu fie cazul”, a declarat ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, întrebat dacă există posibilitatea să crească taxele în 2025. (Hotnews)

2. Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice, că anularea alegerilor a fost o situaţie excepţională, gestionată cu instrumente democratice. ”Doresc să afirm, cu toată responsabilitatea, că ne aflăm în interiorul cadrului constituţional, al legii şi al democraţiei”, a mai arătat Bolojan. (News.ro)

3. În 2024, vânzările de produse nealimentare din România au avansat cu 14%, atingând un nivel record, iar consumul individual efectiv le-a depășit pe cele ale Poloniei și Cehiei, ajungând la 89% din media Uniunii Europene. (Profit.ro)

4. Companiile românești trebuie să fie pregătite pentru a participa la reconstrucția Ucrainei, dacă se va ajunge la pace, a declarat ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, într-un interviu. „Concurența o să fie mare, dar și nevoia este mare”, a spus ministrul. (Hotnews)

5. Raportul Corpului de Control al Ministerului Energiei arată că societățile Engie, E.ON și Petrom au scos din depozitele de gaze cantități mai mari decât cele din programul de extracție, iar instituția condusă de Sebastian Burduja va face plângere penală la Parchet, conform unor surse din domeniu. Conform documentului, companiile au justificat extragerile suplimentare prin faptul că luna noiembrie a fost mai rece decât în mod normal. (Libertatea)

Din Cronica de Tehnologie: xAI a lansat AI-ul Grok 3, care a fost antrenat folosind 200.000 de plăci video și despre care Elon Musk spune că este mult superior versiunii anterioare. Din familia de modele lingvistice care vor fi disponibile abonaților X Premium+ face parte și Grok 3 mini, o versiune care realizează un compromis în ceea ce privește acuratețea pentru a oferi răspunsuri mai rapid. (Playtech)

6. Deputatul USR Emanuel Ungureanu i-a cerut preşedintei USR, Elena Lasconi, să îl susţină pe Nicuşor Dan pentru prezidenţialele din luna mai, în condiţiile în care, spune el, toate sondajele de opinie, inclusiv cele comandate de partid, îl cotează pe Nicuşor Dan la 20-21% din intenţiile de vot şi pe ea la 9-10%, deci, la jumătate. (News.ro)

7. Un susținător al lui Călin Georgescu a fost reținut după ce l-ar fi amenințat pe președintele interimar al României într-o înregistrare pe TikTok. Bărbatul este anchetat pentru incitare la violență, ură sau discriminare, tulburare a ordinii și liniștii publice și ultraj. (G4Media)

8. Oprirea Războiului din Ucraina necesită concesii ale tuturor părţilor, declară marţi, la Riad, în urma unei întâlniri cu oficiali ruşi de rang înalt, secretarul de State american Marco Rubio. (News.ro)

9. Preşedintele rus Vladimir Putin este „gata să negocieze” cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski „dacă este necesar”, a anunțat Kremlinul (Digi24). Rusia a recunoscut marţi ”dreptul suveran” al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană (UE), dar nu și la NATO (News.ro). Rusia se opune desfăşurării în Ucraina a unor trupe din state membre NATO – inclusiv unei desfăşurări sub steagurile naţionale sau al Uniunii Europene (UE) – a anunţat marţi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, în urma unor negocieri, la Riad, cu Statele Unite. (News.ro)

10. Primăria Sectorului 1 al Capitalei a anunţat că deszăpezirea străzilor secundare rămâne extrem de dificilă din cauza resurselor limitate şi îşi asumă realitatea din teren. Potrivit reprezentanţilor primăriei, codul galben de ninsoare şi numărul redus de utilaje sunt provocări pe care, deocamdată, angajaţii nu au reuşit să le depăşească. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
Alexandru Rafila a anunţat măsurile de relaxare propuse a intra în vigoare în perioada următoare – Cronica serii
Cronica serii – Grupul Volkswagen ar fi falsificat datele emisiilor și la mașinile pe benzină