PSD ar putea susține introducerea Religiei ca materie la bacalaureat – Cronica dimineții

1. Comisia Europeană şi România vor lansa un proiect-pilot privind gestionarea migraţiei. Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, au semnat, vineri, o scrisoare de intenţie privind lansarea unui proiect-pilot care prevede implementarea, de către România, a mai multor instrumente în domeniul azilului, returnărilor, managementului frontierelor şi cooperării internaţionale, pornind de la bunele practici româneşti în aceste domenii. (News.ro)

2. Președintele PSD Marcel Ciolacu a lăsat să se înțeleagă că social-democrații vor susține în Parlament ca amendament la legile educației introducerea Religiei ca materie la bac. „Ce anume ne deranjează? Suntem creștini, ne-am crescut copiii în valorile creștine”, a spus președintele PSD, care a adăugat: „Aici nu vorbim numai de Biserica Ortodoxă, aici vorbim de toate cultele cu reprezentare și recunoaștere națională”. (Digi24)

3. Parchetul Uniunii Europene și DNA cercetează contractul de achiziție încheiat de Poliția Română cu firma Automobile Bavaria, pentru cumpărarea a 600 de mașini BMW. Poliția a transmis că nu au fost încă recepționate mașinile. (EuropaLibera)

4. Șapte state membre UE, printre care Germania, Spania și Danemarca, și-au intensificat opoziția față de eforturile Franței de a include energia nucleară în obiectivele UE privind energiile regenerabile, potrivit unei scrisori consultate de Reuters. Poziția Franței este susținută și de România. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Modemurile mobile Samsung suferă de 18 găuri grave de securitate, care pot fi exploatate de hackeri pentru a prelua controlul asupra dispozitivelor, fără a fi necesară vreo acțiune din partea utilizatorului. Dincolo de telefoanele Samsung, Google și ale altor producători, sunt afectate și numeroase wearables și mașini care folosesc cipuri Exynos. Samsung știe de cel puțin 90 de zile de probleme, dar nu a lansat încă vreun patch. (Profit.ro)

5. New York Times relatează că lipsa obuzelor în armata ucraineană ar putea interfera cu planurile Kievului de a lansa o nouă ofensivă în această primăvară. Statele Unite încep să se teamă că rata extrem de ridicată de cheltuieli cu obuze pentru apărarea orașului Bahmut ar putea epuiza rezervele Forțelor Armate ale Ucrainei necesare pentru operațiuni ofensive. (G4Media)

6. UBS discută achiziția totală sau parțială a Credit Suisse, în timp ce autoritățile elvețiene fac presiuni pentru o fuziune între cele două bănci astfel încât încrederea în sistemul bancar din Elveția sa nu fie afectată. UBS are o valoare de piață de aproape $57 miliarde, în timp ce Credit Suisse a scăzut la $8 miliarde. (FT)

7. Băncile americane au împrumutat, în ultimele zile, aproape $165 de miliarde de la Rezerva Federală. Suma este un record și depășește nivelul atins în toamna anului 2008, în plină criză financiară, când $112 miliarde au fost împrumutate de la Fed. (Reuters)

8. Câteva mii de persoane s-au adunat vineri din nou în Place de la Concorde din Paris, după ce adoptarea fără vot a reformei pensiilor a provocat proteste violente. Președintele francez Emmanuel Macron s-a confruntat cu cea mai gravă provocare la adresa autorității sale de la așa-numitele proteste Veste Galbene, relatează AFP și Reuters. Două moțiuni de cenzură au fost depuse vineri în încercarea de a răsturna guvernul. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Partidele din sferturile de finală ale Ligii Campionilor:

  • Real Madrid (Spania) – Chelsea Londra (Anglia)
  • Benfica Lisabona (Portugalia) – Inter Milano (Italia)
  • Manchester City (Anglia) – Bayern Munchen (Germania)
  • AC Milan (Italia) – Napoli (Italia)

9. Hunter Biden, fiul președintelui SUA, l-a dat în judecată pe proprietarul atelierului de reparații computere, care a declarat că Hunter și-a lăsat laptopul la reparat și nu l-a mai revendicat. Biden și avocații săi îl acuză pe John Paul Mac Isaac că nu avea dreptul legal de a copia și distribui informațiile private aflate în laptop. Isaac și alte șase persoane sunt acuzate de încălcarea vieții private, inclusiv de conspirație pentru obținerea și distribuirea datelor. (WashingtonPost)

10. Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat, într-un interviu, că vrea ca Uniunea Europeană să construiască la graniță un zid similar celui pe care a vrut să-l construiască Donald Trump la granița cu Mexicul – „Să fie foarte înalt, foarte adânc în pământ și să fie monitorizat consistent”. (Digi24)

Fotografia dimineții este din Paris, de la protestele împotriva creșterii vârstei de pensionare. Thomas Samson/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Ciolacu: Nu plec din funcţia de prim-ministru până nu intrăm în Schengen – Cronica dimineții
SUA vor trimite 31 de tancuri de luptă Abrams în Ucraina – Cronica dimineții