PSD a acumulat datorii de aproximativ 15 milioane de euro – Cronica serii

1. Salariul de bază minim brut crește din ianuarie la 2.230 lei lunar. Măsura nu se aplică pentru personalul cu studii superioare și vechime în muncă de cel puțin un an, pentru care salariul de bază minim, fără a include sporuri și alte adaosuri, va fi menținut la 2.350 lei lunar. (Profit.ro)

2. Parlamentul României a votat eliminarea supraaccizei pentru carburanți începând de la 1 ianuarie 2020. În urma acestei decizii, costul unui plin de carburant ar trebui să scadă cu circa 15-20 de lei. (Automarket)

3. Abrogarea recursului compensatoriu a fost votată azi de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională în acest caz. Legea va fi trimisă la Preşedinţie pentru promulgare. (News.ro)

4. Plenul Camerei Deputaților, cameră decizională, a adoptat prin vot eliminarea din Codul Fiscal a supraimpozitării contractelor de muncă part-time. (Profit.ro)

5. Costul orar cu forța de muncă, un indicator al poverii salariale pentru angajatori, a crescut, în trimestrul al treilea, cu 13,18%, comparativ cu același trimestru al anului trecut. (Profit.ro)

6. Preşedintele Klaus Iohannis, alături de ministrul de Externe Bogdan Aurescu, au participat la dejunul de lucru oferit de preşedintele Donald Trump pentru reprezentanţii statelor care alocă 2% din PIB pentru apărare. (News.ro)

7. Deputată PSD Elena Hărătău și deputatul Mihăiţă Găină şi-au anunţat trecerea la PNL. Cei doi vor activa în grupul parlamentar al PNL. (G4Media)

8. Sorin Ovidiu Vînțu i-ar fi dat o șpagă de 2,5 milioane de euro lui Șerban Pop, fostul șef al ANAF-ului pentru o rambursare de TVA de 48 milioane euro. DNA a anunțat trimiterea lui Pop în judecată. (G4Media)

Una din Cronica de Tehnologie: $9.4 miliarde au generat vânzările online de Cyber Monday, din SUA, un nou record, cu un vârf $12 milioane cheltuite pe minut. $3 miliarde au venit din cumpărăturile făcute pe smartphone. (TechCrunch)

9. Cincisprezece spioni ruși au folosit Alpii francezi ca bază pentru operațiuni în întreaga Europă, scrie cotidianul francez Le Monde, evocând o urmărire orchestrată de serviciile de contraspionaj franceze, elvețiene și britanice. (Hotnews)

10. PSD a acumulat datorii de aproximativ 15 milioane de euro, iar în ședința Comitetului Executiv al partidului de miercuri s-a discutat să fie făcut un audit financiar. Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că „PSD își va onora toate datoriile”. (G4Media)

Fotografia serii – O protestatară face un masaj în timpul demonstrațiilor antiguvernamentale din Santiago, Chile. Pablo Sanhueza/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Șeful STS și-a dat demisia – Cronica serii
Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedinte al PSD – Cronica serii