Prosus, o subsidiară a Naspers, grupul care deține eMAG, a ajuns să valoreze €123 miliarde dupa listarea pe bursă – Cronica de Tehnologie
1. Groupon ar putea cumpăra Yelp. Groupon se află în căutarea unei achiziții majore, după ce investitorii s-au arătat îngrijorați cu privire la performanța financiară a companiei și valoarea acțiunilor, iar Yelp pare să fie o alegere logică. (WSJ)
2. Anduril primește o investiție de la Andreessen Horowitz care duce valoarea companiei la peste $1 miliard. Anduril, care a fost înființată de fondatorul Oculus, Palmer Luckey, după ce a fost dat afară de Facebook, dezvoltă tehnologii de control pentru frontiere, precum camere și senzori care folosesc inteligența artificială pentru a detecta mișcarea. (CNBC)
3. TeamViewer vrea să strângă €2.31 miliarde în urma celei mai importante listări la bursă pe zona de tehnologie din Germania din 2000 până în prezent. 84 de milioane de acțiuni ar urma să fie vândute cu prețuri între €23.5 și €25.7. (Bloomberg)
4. Prosus, o subsidiară a Naspers, grupul care deține eMAG, a ajuns să valoreze €123 miliarde după debutul la bursa din Amsterdam. Acțiunile Prosus au fost tranzacționate cu €76, mult peste prețul de referință de €58. (FT)
5. Google lansează Chrome 77, a cărui principala noutate este posibilitatea trimiterii unui link către alte device-uri care folosesc Chrome pe același cont de utilizator. Noua funcție este disponibilă pentru Windows, Mac, iOS și Android. (The Verge)
6. Cercetătorii din domeniul securității cibernetice au descoperit un nou tip de atac ce poate fi pus în practică de la distanță, fără a instala malware. NetCAT (de la Network Cache ATtack) poate fi folosit pentru accesa date stocate în cache-ul procesoarelor Intel. (TheHackerNews)
7. Cele mai noi versiuni de test ale iOS 13 includ în cod referințe la o cască stereo de realitate augmentată pe care Apple urmează să o lanseze. (9to5mac)
8. Cercetătorii de la Caltech au creat un nou tip de metamaterial care are abilitatea de a-și schimba forma. Reconfigurarea structurii poate fi determinată printr-o reacție electrochimică în care se folosește litiu și siliciu. (Phys)
9. Co-CEO-ul Oracle, Mark Hurd, a intrat în concediu medical din cauza unor probleme de sănătate. Safra Catz rămâne între timp singură la conducerea companiei ale cărei acțiuni au scăzut în urma anunțului cu 2.8%. (WSJ)
10. Airbus testează în avioanele sale un sistem IoT de conectare a cabinelor, numit Airspace Connected Experience. Sistemul ar putea fi folosit pentru a oferi pasagerilor o experiență personalizată de călătorie. (Aircraft Interiors International)