Programul de supraveghere în masă derulat de NSA a fost declarat ilegal și posibil neconstituțional – Cronica de Tehnologie
1. Programul de supraveghere în masă derulat de NSA, prin care au fost urmărite miliarde de apeluri telefonice, a fost declarat ilegal și posibil neconstituțional de un tribunal federal, după 7 ani. (Politico)
2. India a demarat un al treilea val de blocare în masă a aplicațiilor chinezești. 188 de aplicații au fost eliminate, printre care PUBG, Baidu, și Alipay. Până acum, 224 de aplicații cu origini în China au fost blocate de India. (Medianama)
3. Europa nu ține pasul restul lumii în ceea ce privește listarea la bursă a companiilor de tehnologie. Doar 16 companii au realizat IPO-uri anul acesta, cel mai mic număr din ultimii 10 ani. Companiile europene listate anul acesta au strâns doar $650 de milioane, mult sub alte regiuni. (Bloomberg)
4. Facebook va aduce de la 1 octombrie o modificare a termenilor de folosire, care va permite companiei americane să blocheze conținutul. Aceasta este făcută în vederea blocării știrilor în țări precum Australia, care cer ca Facebook să plătească pentru știrile postate. Blocarea conținutului contravine principiului liberei exprimări, după care Facebook s-a ascuns când a avut de luat decizii grele. (Bloomberg)
5. SoftBank, Sequoia Capital și alții investesc $100 de milioane în Biofourmis, o companie care folosește senzori wearable și inteligența artificială pentru a urmări evoluția tratamentelor medicale. (TechCrunch)
6. Intel și-a lansat a 11-a generație de procesoare pentru laptopuri, seria Tiger Lake, care este compusă din 9 modele dezvoltate pe vechiul proces de construcție de 10 nm. Acestea promit un spor de performanță de 20% în utilizarea office și dispun (doar versiunile i5 și i7) de soluția grafică Iris Xe, care ar trebuie să fie de două ori mai performantă decât Intel UHD Graphics. (Profit.ro)
7. Ca răspuns la noua taxă pe servicii digitale din Marea Britanie, Apple, Google și Amazon vor crește comisioanele cu 2% în această țară. Apple va cere cu 2% mai mult de la dezvoltatori, Amazon va taxa vânzătorii terți cu 2% în plus, iar Google scumpește cu două procente reclamele vândute prin Google Ads și YouTube. (The Verge)
8. Industria de aplicații din jurul iOS a creat aproape 300.000 de joburi în Statele Unite doar din aprilie 2019 până acum și este responsabilă, în total, de 2,1 milioane de slujbe în întreaga țară, anunță Apple într-o pledoarie de apărare a comisionul oprit de la dezvoltatorii de aplicații. (Apple)
9. Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA, în parteneriat cu Fiat Chrysler, Toyota, Uber și alți producători auto, a lansat AV TEST, un sistem urmărire a testelor cu mașini autonome de pe teritoriul țării. Acesta va arăta locurile și traseele pe care se fac teste, tipul vehiculelor testate, datele calendaristice alocate, frecvența etc. (VentureBeat)
10. Google Cloud a câștigat un contract cu armata Statelor Unite prin care va furniza soluții bazate pe inteligența artificială care fac previziuni cu privire la cancer și alte afecțiuni. Inclusiv diagnosticarea și tratamentul pentru COVID-19 ar putea fi făcută pe viitor cu ajutorul AI-ului și a unor microscoape care folosesc realitatea augmentată. (VentureBeat)