Profi depășește Dacia și urcă pe primul loc în clasamentul firmelor private care au cei mai mulţi angajaţi – Cronica serii
1. Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a atins suma de 68,57 miliarde de lei, la data de 30 iunie, în creștere cu 6,31% față de decembrie 2019, a anuntat vineri Autoritatea de Supraveghere Financiară. (Profit.ro)
2. În premieră, Profi urcă pe primul loc în clasamentul firmelor private care au cei mai mulţi angajaţi din economie în anul 2019, surclasând uzina Dacia de la Mioveni. Profi a avut, în medie, peste 16.000 de salariaţi în 2019, cu circa 2.700 de oameni în plus pe statele de plată faţă de nivelul anului 2018, arată bilanţurile depuse la Finanţe. Automobile Dacia SA, cel mai mare producător român de automobile din ţara noastră, a fost şi în 2018, şi în 2017 compania cu cei mai mulţi salariaţi din economie. (Economica)
3. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la inaugurarea sectorului de autostradă Iernut – Cheţani, că de fapt nu prea s-a vrut să se dezvolte infrastructura, iar acum „se vrea”. El a precizat că nu a venit pentru festivisme, ci pentru a da semnalul că trebuie să lucrăm mai repede şi să ne ţinem de termene. (News.ro)
Una din Cronica de Tehnologie: Primele impresii despre Apple Watch Series 6 arată că cea mai importantă noutate, măsurarea nivelului de oxigen din sânge, dă erori uneori, iar cea mai bună facilitate a update-ului minor pe care-l reprezintă Watch Series 6 este funcția always-on a ecranului. (The Verge)
4. Importurile de electricitate ale țării s-au ridicat la 3,49 TWh în primele șase luni ale acestui an, de două ori mai mult față de valoarea din aceeași perioadă a anului trecut, respectiv 1,74 TWh, potrivit ultimului raportul al Autorității Naționale de Reglementare în Energie. (Profit.ro)
5. Guvernul britanic nu exclude introducerea unei noi carantine generale în Regatul Unit drept o „ultimă linie de apărare” dar încearcă să evite o asemenea măsură prin implementarea unor restricții locale care se înmulțesc ca număr, potrivit ministrului sănătății britanic Matt Hancock. (Hotnews)
6. Rusia aprobă medicamentul antiviral Coronavir, care tratează forme ușoare și moderate de COVID-19. Medicamentul va fi distribuit în farmaciile ruseşti de săptămâna viitoare. (G4Media)
7. Mai mult de jumătate (60%) dintre adulții din Uniunea Europeană cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani au folosit internetul pentru a comanda bunuri și servicii în anul 2018. Cel mai scăzut procent s-a înregistrat în Bulgaria, România și sudul Italiei, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). (Profit.ro)
Una din Cronica Sportiva: Astăzi se vor desfășura în Liga 1 de fotbal două partide: de la ora 18.00, Chindia Târgoviște – FC Hermannstadt, iar de la ora 21.00, Astra Giurgiu – CFR Cluj. În clasament, pe primul loc se află Universitatea Craiova, cu 9 puncte, urmată de FC Botoșani, FC Voluntari și CFR Cluj, cu câte 7 puncte.
8. Europenii au înmatriculat peste 7.2 milioane de mașini noi în primele 8 luni ale anului, în scădere cu aproape 33% comparativ cu perioada similară din 2019. Toți constructorii auto au înregistrat scăderi în acest interval. (Automarket)
9. Descărcarea aplicației video TikTok și a mesageriei WeChat va fi interzisă în Statele Unite începând de duminică, a anunțat vineri Departamentul de Comerț al SUA. (Hotnews)
10. Compania aeriană Qantas a vândut în numai 10 minute toate locurile pentru un ”zbor către nicăieri”, care pe 10 octombrie va survola unele dintre principalele atracții turistice ale Australiei, o modalitate prin care această companie încearcă să compenseze din pierderea veniturilor provocată de restricțiile de călătorie în contextul pandemiei de COVID-19. (Profit.ro)
Fotografia serii – Un băiat se întâlnește robot Spot de la Boston Dynamics in Tokyo. Kim Kyung-Hoon/Reuters: