Producătorii de smartphone-uri au probleme cu implementarea Android 12, din cauza numeroaselor bug-uri cu care a fost livrat de Google – Cronica de Tehnologie
1. Meta, Alphabet, Twitter și Reddit au fost citate de comitetul Camerei Reprezentanților care investighează atacul asupra Capitoliului. Comitetul consideră că răspunsurile anterioare ale platformelor sociale au fost inadecvate și cere informații despre răspândirea dezinformărilor și încercărilor de influențare a alegerilor din 2020. (WSJ)
2. Fondatorul Second Life, Philip Rosedale, se întoarce la Linden Research, după ce a investit în companie prin startup-ul High Fidelity. Rosedale va fi consilier strategic și va încerca să aducă celebrul joc la nivel de metavers. (TechCrunch)
3. Anul trecut, hackerii din Coreea de Nord au furat criptomonede în valoare de aproape $400 de milioane. Față de 2020, pe fondul creșterii numărului de atacuri, aceștia au extras cu 40% mai mulți bani. (Reuters)
4. Baby Shark este primul clip YouTube care trece de 10 miliarde de afișări. Clipul muzical pentru copii era deja cel mai vizionat clip de pe YouTube, performanță obținută încă din noiembrie 2020. (The Verge)
5. Producătorii de smartphone-uri au probleme cu implementarea Android 12, din cauza numeroaselor bug-uri cu care a fost livrat de Google. Din cauza bug-urilor, Samsung și OnePlus au fost nevoiți deja să întrerupă procesul de actualizare și nici smartphone-urile Pixel, dezvoltate chiar de Google, nu au scăpat. (The Verge)
6. Anul trecut au fost descoperite 2.240 de vulnerabilități în plugin-urile de WordPress, cu 142% mai multe față de 2020. 77% dintre acestea au exploit-uri cunoscute public. (ThreatPost)
7. Fortnite poate fi jucat, din nou, pe iPhone și iPad, după ce Nvidia a lansat, în format beta, serviciul de streaming GeForce Now. Fortnite și restul jocurilor pot fi jucate doar în Safari, conform regulilor impuse de Apple. (News.ro)
8. Amazon a reparat două vulnerabilități din AWS. Una putea fi folosită pentru a accesa fișiere din AWS CloudFormation, iar a doua putea oferi acces la datele utilizatorilor AWS Glue. (PCMag)
9. Autoritatea pentru protecția datelor din Austria a dat câștig de cauză unei plângeri care susține că folosirea Google Analytics încalcă legislația GDPR. Decizia ar putea avea impact și asupra altor instrumente web care transferă date către SUA. (TechCrunch)
10. Block va construi un sistem de minare bitcoin open-source. Compania lui Jack Dorsey spune că acesta va face procesul de minare, de la cumpărare și configurare, până la mentenanță, mai „distribuit și mai eficient”. (CoinDesk)