Primul trailer pentru noul serial Obi-Wan Konobi din universul Star Wars – Cronica de Divertisment

1. Premiera săptămânii în cinematografele din România este “King Richard” (“Regele Richard: Crescând campioni”), o dramă sportivă în care Will Smith interpretează rolul lui Richard Williams, tatăl jucătoarelor de tenis Venus și Serena Williams. Filmul prezintă modul în care Richard Williams și-a crescut cele două fete pentru a ajunge printre cele mai bune jucătoare de tenis din lume.

2. Producția româno-maghiară “Spiral” (“Spirală”) cu Bogdan Dumitrache este o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul. Bence și Janka trăiesc pe malul unui lac, întreținându-se din taxa pe care o plătesc cei care vor să pescuiască aici. Totul pare să curgă armonios în acest aparent paradis, însă relația lor începe să se deterioreze și, odată cu ea, în mod bizar, viața din jurul lacului.

3. În acest weekend are loc festivalul internațional de film Bucharest International Experimental Film (BIEFF). Ediția din acest an este dedicată noilor forme de explorare a limbajului cinematografic și are ca temă principală natura. Producțiile pot fi urmărite la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco și Muzeul Național de Artă al României. (Eventbook)

4. Celebra piesă de teatru “D-ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale va putea fi urmărită duminică, 21 noiembrie, de la ora 20:00, la Teatrul Național din București. Piesa de teatru este regizată de Alexandru Dabija, are o durată de o oră și 35 de minute, iar prețurile biletelor variază între 50 lei și 70 lei. Elevii, studenții și pensionarii au acces pe baza unui bilet de 20 lei. (Teatrul Național)

5. Documentarul sportiv “Azzurri: Road to Wembley” va putea fi urmărit de miercuri, 24 noiembrie, pe platforma Netflix. Documentarul explică povestea de succes a naționalei de fotbal a Italiei, care a câștigat turneul final al Campionatului European din 2020 după o finală disputată pe stadionul Wembley din Marea Britanie împotriva naționalei Angliei. (Netflix)

6. Al doilea sezon al serialului-documentar “The Mind: Explained” are astăzi premiera pe Netflix. Producția le are în distribuție pe actrițele Emma Stone și Julianne Moore și oferă informații utile despre o serie de subiecte legate, într-un fel sau altul, de mintea umană. Printre subiectele abordate se numără creativitatea sau metode de “spălare” a creierului.

7. Noul serial documentar “Invențiile care au schimbat lumea” va avea premiera luni, 22 noiembrie, la ora 21:00, pe postul de televiziune History. Noul serial dezvăluie povești surprinzătoare și rivalități din spatele unor inovații revoluționare care au transformat Statele Unite într-o putere mondială. Printre inventatorii prezentați în cadrul serialului cu 8 episoade se numără Nikola Tesla sau Graham Bell. (Media Max)

8. Un teaser trailer pentru noul serial “Obi-Wan Kenobi” din universul Star Wars a apărut pe internet înainte de publicarea oficială a acestuia. În teaser, actorul Ewan McGregor, care îl interpretează pe Obi-Wan Kenobi, discută despre noul serial împreună cu regizorul Deborah Chow. Noul serial va răspunde la o serie de mistere clasice ale francizei Star Wars, în special în privința relației dintre Darth Vader și Obi-Wan Kenobi. Acțiunea se petrece la 10 ani după evenimentele din filmul “Revenge of the Sith” din 2005. Serialul va avea doar 6 episoade și va avea premiera pe platforma Disney+ în cursul anului 2022. (Inverse)

9. Al patrulea sezon al serialului “Star Trek: Discovery” a avut recent premiera în Statele Unite pe platforma Paramount+. Primele trei sezoane au fost disponibile în Europa și, implicit, în România pe platforma Netflix, însă drepturile internaționale au fost răscumpărate în 16 noiembrie de ViacomCBS. Prin urmare, al patrulea sezon al serialului nu poate fi încă urmărit în Europa, însă va fi disponibil începând din primăvara anului viitor, odată cu lansarea platformei Paramount+ pe unele piețe din Europa.

10. Ediția de anul viitor a festivalului de muzică electronică Untold de la Cluj-Napoca va avea loc în perioada 4-7 august. Primele abonamente au fost deja puse în vânzare începând din 18 noiembrie pe site-ul oficial al evenimentului și au prețuri cuprinse între 129 euro + taxe (acces general) și 340 de euro + taxe (VIP). (Untold)

Ți-ar mai putea plăcea
Festivalul Untold are loc la Cluj-Napoca între 4-7 august – Cronica de Divertisment
Cele mai așteptate filme la cinema în anul 2022 – Cronica de Divertisment