Primul derby al Euro 2020 se joacă astăzi: Franța – Germania, de la ora 22.00 – Cronica sportivă
1. În al doilea meci din grupa D de la Euro 2020, Cehia a învins pe Scoția cu 2-0 chiar la Glasgow. Ambele goluri au fost marcate de Schick, în minutele 42 și 52, cel de-al doilea gol fiind reușita de la cea mai mare distanță – 49 de metri – din istoria Campionatelor Europene, probabil și golul turneului. După prima rundă, în clasamentul grupei, Cehia și Anglia sunt pe primele două locuri, cu 3 puncte fiecare. (Video)
2. În primul meci din grupa E, arbitrat de Ovidiu Haţegan, Slovacia a învins surprinzător Polonia, la Sankt Petersburg, cu 2-1. Slovacia a deschis scorul printr-un autogol al lui Szczesny, în minutul 18, Polonia a egalat prin Linetty, în min. 46, iar Skriniar a marcat golul victoriei în min. 69. Hațegan l-a eliminat pe Grzegorz Krychowiak (Polonia), în min. 62, pentru cumul de cartonașe galbene. (Video)
3. La Sevilla, Spania a dominat categoric partida cu Suedia, dar nu a marcat din niciuna din multele ocazii avute, așa că meciul s-a terminat fără goluri, 0-0. Spania a avut un record de posesie (peste 85%) și un record de pase reușite (917). În clasamentul grupei, după prima rundă, Slovacia este pe primul loc cu 3 puncte, urmată de Spania și Suedia, cu 1 punct fiecare. (Video)
4. Astăzi se vor disputa ultimele două meciuri din runda întâi de la Campionatul European de Fotbal, respectiv:
-în grupa F, Ungaria – Portugalia, de la ora 19:00, la Budapesta
-în grupa F, Franța – Germania, primul derby adevărat al Euro, de la ora 22:00, la Munchen
5. Christian Eriksen, mijlocașul danez prăbușit pe gazon în finalul primei reprize cu Finlanda de la Euro, a transmis primul mesaj din spitalul din Copenhaga: „Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru ceea ce ați făcut pentru mine! Nu voi renunța, dar vreau să înțeleg mai întâi ce s-a întâmplat”. (Gsp.ro)
6. În clasamentul WTA dat publicității luni, cea mai importantă urcare dintre jucătoarele de tenis din România îi aparține Soranei Cîrstea, care a avansat 9 locuri, până pe 45, datorită prezenței în optimi la Roland Garros. De alte avansări consistente în clasamentul WTA s-au bucurat Ana Bogdan, care a urcat 11 locuri, intrând în top 100, de pe 102 pe 91, dar și Mihaela Buzărnescu, care a avansat 14 locuri, de pe 174 pe 160. Ashleigh Barty rămâne lideră în clasament. (Eurosport)
7. Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas a urcat de pe locul 5 pe locul 4 în clasamentul ATP, cu 7.980 de puncte, după ce a jucat, duminică, finala turneului de la Roland Garros. Novak Djokovic rămâne lider autoritar al clasamentului. Cel mai bine clasat jucător român este Marius Copil, care a urcat şapte poziţii, până pe locul 221, cu 310 puncte. (News.ro)
8. Formaţia FC Viitorul a devenit campioană naţională la juniori U17 (sportivi născuţi după 1 ianuarie 2002), după ce a câştigat, scor 5-1, finala Ligii Elitelor contra celor de la UTA Arad. Este al treilea sezon consecutiv în care Viitorul câștigă acest titlu. (News.ro)
9. Gianluigi Buffon, legendarul portar italian, în vârstă de 43 de ani, va reveni după 20 de ani la Parma, echipă la care a debutat în fotbal (a jucat acolo între 1995 și 2001). La Parma, retrogradată în Serie B, joacă și doi dintre cei mai promițători fotbaliști români, Dennis Man și Valentin Mihăilă. (News.ro)
10. Atletul Rareş Toader a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în proba de aruncarea greutăţii. În cadrul unui meeting internaţional desfăşurat la Brno (Cehia), el a avut o reuşită care a măsurat 21,29 m. În acest fel, aruncătorul a depăşit cu 19 cm standardul de calificare la JO Tokyo 2020. (News.ro)
Transmisiuni din sport, azi la TV:
-ora 12.00 – WTA Berlin, tenis feminin – Digi Sport 2
-ora 12.00 – ATP Halle, tenis masculin – Eurosport 2
-ora 13.30 – WTA Birmingham, tenis feminin – Digi Sport 4
-ora 16.00 – ATP Queens, tenis masculin – Eurosport 2
-ora 19.00 – Ungaria – Portugalia, Euro 2020 – ProTV
-ora 22.00 – Franța – Germania, Euro 2020 – ProTV