Prețurile pentru certificatele de emisii de carbon din UE tocmai au atins un maxim istoric de 50 de euro pe tonă – Cronica de Mediu
1. Ritmul în care s-au topit ghețarii în ultimii 20 de ani aproape s-a dublat, contribuind la creșterea nivelului mărilor mai mult decât topirea calotelor din Groenlanda și Antarctica. Datele apar în cel mai complet studiu global realizat până acum. Între 2000 și 2019, ghețarii au pierdut 267 gigatone de gheață pe an. Autorii spun că masa de gheață pierdută este echivalent cu a scufunda suprafața Angliei la 2 metri sub apă, în fiecare an. (TheGuardian)
2. Guvernul german tocmai a anunțat că va subvenționa decarbonizarea procesului de producere a oțelului cât mai mult posibil în conformitate cu legislația UE. Eforturile se vor concentra pe utilizarea hidrogenului.(Twitter Valentin Vogl)
3. Prețurile pentru certificatele de emisii de carbon din UE tocmai au atins un maxim istoric de 50 de euro pe tonă, dublându-se în ultimele 6 luni. #EUGreenDeal înseamnă că plafoanele de emisii vor fi mai strânse, reducând numărul de permise de CO2 pe piața #EUETS (Twitter Ewa Krukowska)
4. Curtea Constituțională a Germaniei acordă tinerilor o victorie în lupta împotriva schimbărilor climatice. Guvernul trebuie să își extindă planul de reducere a emisiilor de carbon la zero până în 2050, a decis cea mai înaltă instanță a țării. Decizia impune parlamentarilor să ia angajamente pe termen lung. (nytimes.com)
5. Ghețarii care se topesc fac ca râurile să dispară brusc în zonele înalte de munte.Fenomenul global cunoscut sub denumirea de piraterie fluvială necesită adaptarea urgentă a comunităților care se bazează pe fluxul lor. (theguardian.com)
6. Schimbările climatice ar putea cauza ca aproape 132 de milioane de oameni să fie în sărăcie extremă până în 2030. Banca Mondială estimează că 132 milioane de oameni vor trăi cu 1,9$ pe zi. (cleantechnica.com)
7. Defrișările în Brazilia sunt scăpate de sub control. O nouă analiză a imaginilor din satelit arată că aproximativ 430.000 de acri din pădurea tropicală amazoniană a Braziliei au dispărut doar în 2021. Aceasta este o zonă de aproximativ 30 de ori mai mare decât Manhattanul. (vox.com)
8. Vehiculele electrice plugin, noi înmatriculate, din Norvegia ajung la o cotă de piață de 80% în aprilie în creștere față de 69,6% în aprilie 2020. Volumul general al automobilelor a revenit la normele pre-COVID, cu 13.166 de vehicule înmatriculate. Cel mai bine vândut vehicul complet electric, Audi e-tron, este aproape de a fi detronat de noul Volkswagen ID.4. (cleantechnica.com)
9. În Suedia cota de piață a vehiculelor electrice plugin, noi înmatriculate, a atins 43,1% în aprilie 2021, o creștere aproape dublă față de anul trecut când cota de piața era de 22,2%. Astfel că mașinile electrice depășesc pentru prima oară mașinile hibrid. Noul ID.4 al Volkswagen a fost cel mai bine vândut vehicul în Suedia. Volumul pieței auto în ansamblu a scăzut cu 31% față de normele pre-COVID. (cleantechnica.com)
10. BNR: Economia românească este expusă riscurilor schimbărilor climatice. Aproape 40% din valoarea valoarea adăugată este produsă de firme din sectoare carbon-intensive.Atât economia românească cât și instituțiile de credit sunt expuse riscurilor schimbărilor climatice. În economie, aproape 40 la sută din valoarea adăugată este produsă de firme din sectoare carbon-intensive, iar în bilanțul băncilor aproape 70 la sută din creditarea către companii este către firme din sectoarele carbon-intensive. Mai mult, potrivit BNR, riscul fizic se manifestă tot mai accentuat și deja generează pierderi pentru bănci. Un bun exemplu sunt dificultățile în rambursarea creditelor înregistrate de fermierii afectați de secetă anul trecut. (economedia.ro)