Preşedintele ANAF: Veniturile statului au fost supraestimate – Cronica dimineții
1. Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a declarat că veniturile statului au fost supraestimate, iar ANAF a atras atenţia că ţinta nu poate fi atinsă. În privinţa impozitării progresive, Heiuş consideră că România nu este pregătită. (News.ro)
2. Ministerul Finanțelor a împrumutat 790 de milioane de lei cu scadența în aproape 10 ani, pe o cerere ridicată din partea băncilor și la un randament în scădere față de cel de la finele lunii trecute.(Profit.ro)
3. Republica Moldova dorește să adere la Uniunea Europeană „cât mai curând posibil” pentru a se proteja de amenințarea rusă și speră la o decizie „în următoarele luni” privind deschiderea negocierilor de aderare, a declarat președinta Maia Sandu. (G4Media)
4. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a făcut recomandări în vederea interzicerii descărcării, instalării și utilizării aplicației software TikTok pe sistemele informatice de serviciu ale autorităților și instituțiilor publice din România. (Hotnews)
5. Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat că Ucraina dispune de mijloacele necesare pentru a elibera teritoriile ocupate de Rusia. „De la începutul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, statele membre NATO au oferit un nivel de sprijin fără precedent. Și sunt sigur că trupele ucrainene au toate mijloacele necesare pentru a recupera teritoriile ocupate”, a subliniat Jens Stoltenberg. (Libertatea)
Din Cronica de Tehnologie: Tranzacționarea criptomonedelor ar trebui să fie reglementată la fel ca jocurile de noroc, se arată într-un raport al Comitetului de Trezorerie din Parlamentul Marii Britanii. În raport se subliniază că monedele digitale nu au valoare intrinsecă și nu servesc unui scop social util, consumând cantități mari de energie și fiind folosite de criminali pentru escrocherii, fraudă și spălare de bani. (UK Parliament)
6. Administrația Biden le-a transmis aliaților europeni, în ultimele săptămâni, că le va permite exportul în Ucraina a avioanelor F-16. (CNN)
7. Cererea globală de petrol a crescut, în ritm lunar, cu 3 milioane de barili/zi, în martie, până la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată de țările care raportează, ca urmare a creșterii din China și SUA. Cererea totală de produse petroliere din China a crescut, în martie, cu 1,6 mb/zi, comparativ cu februarie, până la 16,79 mb/zi, al treilea cel mai mare nivel raportat vreodată. (Link)
8. Pentagonul a supraestimat valoarea armamentului trimis Ucrainei cu cel puțin $3 miliarde. Eroarea îi va permite să trimită armament suplimentar fără să mai ceară aprobarea Congresului Statelor Unite. (AP)
9. În ultimii 10 ani, numărul anual al urgențelor pentru supradozele cu melatonină la copii a crescut cu 530% în Statele Unite. Până în 2020, urgențele cauzate de supradozele pediatrice cu melatonină le-au depășit pe cele pentru oricare altă substanță. Luna trecută, un studiu amplu bazat pe datele camerelor de urgență arată o creștere cu 420% a vizitelor pentru ingestiile de melatonină la copii. Între timp, numărul supradozelor pentru alte substanțe a scăzut: Tylenol, în scădere cu 53%, opioide, în scădere cu 54%, medicamente pentru tuse și răceală, în scădere cu 72%. (TheAtlantic)
Din Cronica Sportivă: Finala Europa League din acest an le va aduce faţă în faţă pe AS Roma şi Sevilla. O finală italiano-spaniolă, după ce acestea au învins la limită, după meciuri strânse, Bayer Leverkusen (1-0 la general), respectiv Juventus (3-2 la general). Finala Conference League din acest an se va juca între West Ham şi Fiorentina. Englezii au trecut în penultimul act de AZ Alkmaar (scor 3-1 la general), iar italienii au învins FC Basel (scor 4-3 la general).
10. Industria videochat-ului a explodat în ultima perioadă în România, a spus președintele ANAF, Lucian Heiuș. El a declarat că sunt peste 5.000 de firme care au acest obiect de activitate la noi în țară, iar aproximativ 400.000 de persoane desfășoară o astfel de activitate. “99% din veniturile generate sunt din afara țării”, a completat Heiuș. (Digi24)
Fotografia dimineții – Premierul britanic Rishi Sunak îi arată șosetele sale Hiroshima Carps Baseball premierului japonez Fumio Kishida la sosirea în Japonia, pentru summitul G7.