Premierul Ludovic Orban a anunţat că îşi depune mandatul de prim-ministru – Cronica serii

1. Premierul Ludovic Orban a anunţat luni că îşi depune mandatul de prim-ministru. El a afirmat că negocierile care vor urma trebuie să ducă la un Guvern de centru-dreapta. Orban şi-a exprimat convingerea că în viitoarele negocieri PNL va fi capabil să dea premierul şi să constituide coloana vertebrală a viitorului Executiv. (News.ro)

2. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu există un câştigător al alegerilor parlamentare, că PNL şi USR au obţinut mai multe voturi decât în 2016, concluzia sa fiind că centru-dreapta are peste 50%, iar PSD poate să rămână în afara deciziei politice. El a mulţumit tuturor celor care au votat, garantându-le că fiecare vot va fi luat în considerare. Iohannis a remarcat că sunt şi mulţi români nemulţumiţi de el, de partide, de întreaga clasă politică. (News.ro)

3. USR-PLUS este gata să își asume guvernarea alături de PNL și de UDMR, care „devine indispensabil”, a declarat luni co-președințele alianței, Dacian Cioloș. El a spus că este esențială susținerea unui candidat credibil pentru postul de premier, iar negocierile în acest sens nu trebuie purtate la televizor. (Hotnews)

4. În primele zece luni ale anului 2020, băncile din România au acordat credite noi populației și companiilor în valoare de 67,42 miliarde lei, ceea ce reprezintă aproape un sfert din soldul creditului neguvernamental aferent lunii octombrie. (Profit.ro)

5. Senatoarea USR Florina Presadă a afirmat că alegerile parlamentare au fost pierdute de USR-PLUS şi nu câştigate de PSD sau PNL. Ea a transmis un mesaj lui Dan Barna, Claudiu Năsui, Cristian Ghinea şi Vlad Voiculescu, precum şi altora din această „gaşcă” şi le-a spus că aroganţa lor şi nepotismul au dus la aceste rezultate pentru Alianţă. „Încercaţi o minimă asumare, domnilor, măcar în ultimul ceas. Vina pentru acest scor e a conducerii care a sabotat, prin deciziile sale, entuziasmul susţinătorilor USR-PLUS”. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Investigațiile în cazurile de abuzare sexuală a minorilor ar putea fi afectate de o nouă lege europeană, care își propune să introducă restricții pentru monitorizarea comunicațiilor online, cu scopul apărării intimității persoanelor. Aceeași lege, care intră în vigoare din 20 decembrie, va restricționa și folosirea software-ului care caută imagini cu abuzuri sexuale pe internet. (NY Times)

6. Guvernul spaniol ia în considerare scurtarea programului de muncă, precum şi reducerea săptămânii de lucru la patru zile. Vicepremierul Pablo Iglesias, care este responsabil de drepturile sociale, a anunţat la postul public de televiziune RTVE că Executivul de la Madrid analizează o propunere privind scurtarea programului de muncă, pentru a stimula angajările. (Hotnews)

7. Fiecare american va putea să se vaccineze împotriva Covid-19 până la finalul trimestrului 2 al anului viitor, adică până în iunie. Declarația îi aparține Secretarului pentru Servicii Medicale din administrația americană. (Axios)

8. 73% dintre economiștii americani grupați in The National Association for Business Economics cred că economia Statelor Unite își va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei la jumătatea anului viitor. Este o îmbunătățire notabilă a estimărilor, ținând cont că 60% dintre ei au prognozat, în august, ca nivelul din 2019 va fi atins, cel mai devreme, în 2022. (Axios)

9. Grupul suedez Ikea, cel mai mare comerciant mondial de mobilă, a anunțat luni că a decis să nu-și mai editeze catalogul, una dintre cele mai importante publicații anuale la nivel mondial, deoarece cumpărătorii se mută pe online. (Profit.ro)

10. Primele 19 filme din seria James Bond sunt disponibile gratuit pe YouTube în Statele Unite. Playlist-ul include toate filmele din serie în care joacă Sean Connery. (Engadget)

Fotografia serii – Soarele răsare peste castelul Wawel din Cracovia, Polonia. Łukasz Gągulski/EPA:

Ți-ar mai putea plăcea
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nu a validat propunerea INSP privind carantinarea zonei metropolitane Bucureşti – Cronica serii
Nicuşor Dan este susţinut de PNL pentru Primăria Capitalei – Cronica serii