Premierul israelian Naftali Bennett i-ar fi recomandat președintelui Zelenski să accepte oferta făcută de Putin pentru încetarea invaziei – Cronica dimineții
1. Mai multe explozii s-au auzit în Kiev la primele ore ale dimineții de sâmbătă, corespondenții CNN de la fața locului vorbind de „o salvă fără oprire de explozii grele auzite în depărtare” și care au continuat câteva minute. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat pentru CNN că orașul are în prezent doar resurse – inclusiv alimente și provizii medicale – pentru una sau două săptămâni. (Hotnews)
2. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis un nou mesaj în care a vorbit despre rezistenţa armatei ucrainene, despre curajul soldaţilor, dar şi despre pierderile inamicului. Zelenski a cerut eliberarea primarului din Melitopol, acuzând Rusia că acţiunle sale vor echivala cu ale teroriştilor ISIS. Preşedintele s-a adresat direct militarilor ruşi cărora le-a transmis că se pot salva, dacă predau armele şi pleacă acasă. De asemenea, le-a transmis mamelor din Rusia să nu-şi trimită copiii la război într-o ţară străină. (News.ro)
3. Uniunea Europeană va suspenda comerţul şi tratamentul economic privilegiat al Moscovei, va reprima utilizarea de cripto-active de către Rusia şi va interzice exporturile către Rusia de bunuri de lux ale UE, precum şi importul de produse din fier şi oţel, a declarat, vineri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. (News.ro)
4. Oleksiy Danilov, șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei, a declarat că „aproximativ opt” comandanți ruși au fost destituiți de la începutul conflictului din Ucraina, în timp ce Kremlinul se străduiește să-și schimbe strategia după ce tentativa sa de „șoc și groază” a eșuat. Potrivit sursei citate, Putin ar fi furios și pe comandanții serviciului de securitate FSB pentru că i-au dat informații care sugerau că Ucraina este slabă, plină de grupări neonaziste și că se va preda cu ușurință dacă va fi atacată. (G4Media)
Din Cronica Sportivă: Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, vineri, că nu are bani pentru participarea sportivilor la competiţiile internaţionale şi face apel la donaţii.News.ro
5. Recep Erdogan, președintele Turciei, este de părere că invazia rușilor în Ucraina este o dovadă a „falimentului” Organizației Națiunilor Unite, în condițiile în care această organizație nu a reușit să prevină războiul. Erdogan a cerut reformarea ONU în ideea de a elimina dreptul de veto pe care îl au membrii permanenți ai Consiliului de Securitate – Rusia, SUA, Marea Britanie, Franța și China. (Digi24)
6. Elveţia, fidelă doctrinei sale de neutralitate militară, a decis vineri să interzică survolarea teritoriului său de către toţi cei care doresc să ofere sprijin militar beligeranţilor din Ucraina, a anunţat guvernul. (Hotnews)
7. Premierul israelian Naftali Bennett i-ar fi recomandat președintelui Zelenski să accepte oferta făcută de Putin pentru încetarea invaziei, conform unui oficial ucrainean. Cabinetul liderului din Israel a dezmințit informația. (TimesofIsrael)
8. Cheltuielile guvernamentale pentru sănătate au crescut în Uniunea Europeană, în 2020 comparativ cu 2019. Țările membre cu cea mai mică pondere a cheltuielilor pentru sănătate în PIB sunt Letonia, Polonia, Irlanda și România, arată datele publicate de Eurostat. (Profit.ro)
Din Cronica de Divertisment: Animația “Turning Red” (“Roșu aprins”) a avut ieri premiera în cinematografele din România. Personajul principal este o tânără de 13 ani care se împarte între viața de adolescentă și fata cuminte a mamei, însă viața ei se schimbă când aceasta se transformă într-un uriaș panda roșu.
9. YouTube a anunţat că blochează, la nivel mondial, canalele media ruseşti RT şi Sputnik, care sunt finanţate de stat. Decizia are efect imediat. (News.ro)
10. O investigație Vice News arată o campanie coordonată a influencerilor ruși de pe TikTok pentru susținerea propagandei transmise de Kremlin. (Vice)
Fotografia dimineții – O femeie își ține câinele în brațe după ce a trecut din Ucraina în România la vama Siret. REUTERS/Clodagh Kilcoyne: