Premieră: Tehnologia CRISPR, de modificare a genelor, a fost folosită pe un pacient uman – Cronica dimineții
1. Cercetătorii de la un institut oftalmologic din Portland, SUA au anunțat folosirea, în premieră, a tehnologiei CRISPR, de modificare a genelor, pentru tratarea unui pacient orb. În cazul în care experimentul va reuși, vor repeta procesul pe alți 18 pacienți, inclusiv copii. (VOA)
2. România a avut, în ianuarie, cea mai mare creștere anuală a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană. Ritmul de creștere al comerțul de retail a urcat pentru a doua lună la rând, ajungând la 11%. (Profit.ro)
3. Freedom House a anunțat, în raportul său anual, că 2019 a fost al 14-lea an consecutiv în care s-a înregistrat un declin al democrației, la nivel global. (Link)
4. Bursa americană a revenit pe creștere, toți cei trei indici încheind ziua cu plusuri consistente. Investitorii au fost încurajați de alocarea a $8 miliarde, de către Congres, pentru combaterea coronavirusului și de victoriile înregistrate de fostul vicepreședinte Joe Biden în fața lui Bernie Sanders. (WSJ)
Una din Cronica Externă: Un studiu recent coordonat de un think tank și un forum de prognoză din Dubai arată că lipsa accesului la apă va fi un punct pivotal în mai multe conflicte interne și mai puțin în cele regionale, în următorii 10 ani, în zona Africii de Nord și Orientului Mijlociu. (ArabNews)
5. Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat că la nivel global rata mortalității pentru noul coronavirus este de 3,4%. El a sugerat că procentul este mult mai ridicat decât cel generat de gripă, însă virusul se transmite mai greu. Procentul este considerat prea mare de specialiști care invocă și numărul cazurilor ușoare, ignorate la calcul. (NYTimes)
6. Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite a luat în discuție ieri subiectul sensibil al dreptului la avort. Este pentru prima oară, de la numirile noilor judecători nominalizați de președintele Donald Trump, când cea mai înaltă instanță judecă acest subiect. (Hotnews)
7. Cercetătorii au descoperit o modalitate de a preveni rezistența bacteriilor la antibiotice. Fenomenul a fost intens dezbătut în lumea medicală, în ultimii ani, fiind considerat o problemă majoră. (Link)
Una din Cronica de Tehnologie: Aproape jumătate din creșterea numărului de joburi în tehnologie din Statele Unite se concentrează în 10 orașe. San Francisco are de departe cea mai mare creștere în perioada 2010-2018, urmat de San Jose. (Vox)
8. Emisiile de dioxid de carbon ale mașinilor comercializate în Europa în 2019 au crescut la 121.8 grame pe kilometru, cel mai înalt nivel din 2014. România a înregistrat o medie de 124 de grame, iar Dacia de 125.6 grame pe kilometru. (Automarket)
9. Justiția franceză a decis ieri că un șofer care practică transportul de persoane prin aplicația Uber trebuie reclasificat din colaborator în angajat ai platformei de transport în sistem de carpooling. (StartupCafe)
10. Cercetătorii au descoperit dovezi că Pământul ar fi fost complet acoperit de ape, acum 3+ miliarde de ani. (TheGuardian)
Fotografia dimineții vine de la protestul anti poluare desfășurat ieri în București. Octav Ganea, Inquam Photos: