Populația României, calculată după domiciliu, a ajuns în data de 1 iulie 2020 la 22,142 milioane de persoane – Cronica serii

1. Populația României, calculată după domiciliu, a ajuns în data de 1 iulie 2020 la 22,142 milioane de persoane, în scădere cu 0,1% față de aceeași perioadă din 2019, arată datele Institutului Național de Statistică. Datele oficiale relevă faptul că, din totalul populației, 12,492 milioane de persoane aveau domiciliul în mediul urban (56,4%), în scădere cu 0,5% raportat la perioada de referință, în timp ce persoanele de sex feminin sunt majoritare (51,2% din total, la nivel național). (Profit.ro)

2. Economia americană a crescut spectaculos, peste așteptările analiștilor, cu 33,1% în trimestrul al treilea, în ritm anual. Este cea mai mare creștere înregistrată, la nivelul unui trimestru, de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial până în prezent. (CNBC)

3. Dan Barna şi Dacian Cioloş au prezentat azi programul de guvernare al USR PLUS, care conţine 40 de angajamente printre care: fără penali în funcţii publice, fără pensii speciale, reducerea numărului de parlamentari la 300 şi reforma electorală şi transparenţă şi primării mai eficiente. (News.ro)

Una din Cronica Externa: Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a declarat că statele occidentale își bat joc de Islam și doresc să ”relanseze cruciadele”, escaladând o confruntare cu Franța din cauza caricaturilor Profetului Mahommed, care au stârnit furia în țările majoritar musulmane. (Reuters)

4. Fostul lider liberal Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al BNR, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare joi, în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Administraţiei Deltei Dunării, decizia fiind luată de Curtea de Apel Bucureşti. Olteanu s-a predat la Poliţia Judeţeană Dâmboviţa, urmând a fi încarcerat. (News.ro)

5. Numărul șomerilor în Germania a scăzut peste așteptări în octombrie, atenuând temerile că pandemia de coronavirus (COVID-19) va eroda piața forței de muncă din cea mai mare economie europeană, arată datele publicate joi de Oficiul Federal pentru Muncă. (Profit.ro)

Promo: Suntem aici. Pentru tine și afacerea ta. Credem în povești de succes și în antreprenori care își îndeplinesc visurile. De aceea, venim în întâmpinarea nevoilor afacerii tale cu o ofertă de nerefuzat: Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu 8.087* euro TVA inclus avantaj client. Contactează partenerul tău autorizat Mercedes-Benz și solicită oferta în format digital.

6. Președintele polonez Andrzej Duda a declarat joi că femeile ar trebui să aibă dreptul de a întrerupe o sarcină în cazul unor malformații congenitale ale fetusului, distanțându-se de poziția conducerii conservatoare a partidului de guvernământ. (Hotnews)

7. SUA vor să creeze o bază de date cu informațiile biometrice ale imigranților, informații care vor fi necesare în vederea aplicării pentru vize de intrare în țară. Cei care doresc să obțină viza vor fi nevoiți să-și trimită amprentele și posibil alte date biometrice înainte să poată aplica online. (WSJ)

Una din Cronica de Tehnologie: FBI avertizează cu privire la o campanie de atacuri rusești cu ransomware asupra sistemului american de sănătate, după ce au fost deja înregistrate câteva zeci de astfel de atacuri ce folosesc ransomware-ul Ryuk. FBI le recomandă spitalelor să-și facă backup-uri. (AP News)

8. Italia investighează Google pentru abuz de poziție dominantă în piața de advertising online, ca urmare a unei plângeri făcute de IAB Italia. Autoritatea locală suspectează că Google s-a folosit de numeroasele date colectate prin intermediul propriilor aplicații pentru a-și obstrucționa concurența. (Reuters)

9. Suprafața banchizei arctice nu a fost niciodată atât de mică în istoria măsurătorilor științifice pentru o lună octombrie, potrivit datelor prezentate de Institutul Meteorologic Danez. (Profit.ro)

Una din Cronica Sportiva:  CFR Cluj va juca astăzi, la Cluj-Napoca, de la ora 22.00, împotriva Young Boys Berna, în etapa a doua din grupa A a Europa League. În celălalt meci al grupei, AS Roma va întâlni, la aceeași oră, pe ȚSKA Sofia. În clasament, CFR Cluj și AS Roma sunt pe primele două locuri, cu 3 puncte fiecare.

10. Un asteroid neobişnuit, de mărimea statului Massachusetts, orbitează între Marte şi Jupiter şi valoarea lui este estimată la 10.000 de cvadrilioane de dolari. 16 Psyche este format din metal, provenind probabil din miezul unei planete care nu s-a putut forma – aşa-numita „protoplanetă”, care şi-a pierdut scoarţa în urma coliziunii cu mai mulţi aştri. NASA plănuieşte ca în 2022 să trimită o navă care să examineze asteroidul. Dacă asteroidul ar putea fi valorificat, fiecăruia dintre locuitorii Planetei, 7,5 miliarde, i-ar reveni în jur de $1,3 miliarde. (News.ro)

Fotografia serii – Ludovic Orban, Dacian Ciolos și Dan Barna la ceremonia de depunere a jurământului a noului primar general al Capitalei, Nicușor Dan. Octav Ganea, Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Veniturile medii lunare ale românilor au crescut cu aproape 14% anul trecut – Cronica serii
La finalul anului trecut, 28,4% (24.516 km) din drumurile din România erau drumuri pietruite şi de pământ – Cronica serii