Polonia şi Grecia au cerut Uniunii Europene să se doteze cu un „scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine – Cronica dimineții

1. Profitul la nivelul sistemului bancar românesc a ajuns, la sfârşitul primului trimestru din 2024, la un nou record, de peste 3,7 miliarde lei, în creştere cu circa 10% faţă de câştigul raportat pentru aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de BNR. (Profit.ro)

2. Guvernul a mai luat o dată act, în ședința de joi, de faptul că România a ratat 3 jaloane – de care depinde tranșa a 3-a din PNRR, amânată de Comisie – în ce privește obligația de-a aplica legea guvernanței corporative în companiile statului. Din totalul de 142 de întreprinderi publice de la nivel central cărora li se aplică prevederile legale privind guvernanța corporativă, doar la 25 s-a finalizat procedura de selecție, la restul de 110 întreprinderi publice Consiliul de administrație fiind format din administratori provizorii. (Cursdeguvernare)

3. România a ţinut lumina aprinsă, la propriu, în Republica Moldova pentru două ierni şi a reuşit să facă asta pentru că a avut un sistem energetic pregătit, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu. (Hotnews)

4. Fostul șef al SRI, Florian Coldea a ieșit din sediul DNA după ora 03:00 noaptea, refuzând să ofere orice declarație presei. Coldea a fost pus sub control judiciar pe cauțiune de 500.000 de lei, având un termen de 7 zile pentru plata sumei. Aceeași măsură a fost dispusă și pentru generalul în rezervă Dumitru Dumbravă și pentru avocatul Doru Trăilă. Cei trei sunt acuzați, într-un dosar instrumentat de DNA, de trafic de influență și spălare de bani. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene. Câștigătoarea Cupei României va juca în preliminariile Europa League.

5. Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un „scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun. (News.ro)

6. China a declarat vineri că manevrele în curs de desfăşurare în jurul Taiwanului, începute joi, la câteva zile după învestirea noului preşedinte, au ca scop testarea capacităţii sale militare de a „prelua puterea” pe insula autonomă. Joi, nave şi avioane militare au înconjurat Taiwanul, Beijingul susţinând că exerciţiile sunt o „pedeapsă severă” împotriva „separatiştilor” din insulă. (News.ro)

7. Profitul net al aproximativ 24.600 de companii cotate la bursă – inclusiv în SUA, Japonia, China și Europa – a scăzut cu 6% în primul trimestru din acest an, până la $1110 miliarde. Companiile chineze au fost cele mai afectate, cu un minus de 10%. (Nikkei)

8. Inflația în Japonia a scăzut, în aprilie, pentru a doua lună consecutiv. Prețurile de consum, excluzând prețurile alimentelor proaspete, au crescut cu 2,2%, în scădere față de 2,6% cât a fost martie, menținându-se aproape de țintă de 2% a Băncii Japoniei pentru a 25-a lună. (FT)

9. Numărul americanilor care fumează canabis zilnic sau aproape zilnic l-a depășit pe cel care beau alcool la fel de des, potrivit unui studiu. (Profit.ro)

10. Echipa de campanie a președintelui american Joe Biden caută un „manager de meme-uri”, care să lucreze alături de ei pentru al doilea mandat de președinte. Candidații interesați pot câștiga până la $85000 pe an. (Link)

Fotografia dimineții – Premierul Marcel Ciolacu și președintele PNL Nicolae Ciucă au participat la deschiderea expoziției Black Sea Defence & Aerospace. Octav Ganea, Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Drulă propune ca alegerile pentru funcţia de preşedinte USR să fie organizate în luna Iulie – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Microsoft depășește Amazon și redevine a doua cea mai valoroasă companie din lume