Polonia – România se joacă în acest weekend pentru calificările la turneul final al Billie Jean King Cup – Cronica Sportivă

1. Vineri, vor avea loc meciurile Irina Begu, locul 63 WTA – Magda Linette, locul 58 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 123 WTA – Iga Swiatek, locul I WTA, în cadrul întâlnirii Polonia – România din calificările pentru turneul final al Billie Jean King Cup. România nu participă la această partidă cu cele mai bune jucătoare, din cauza accidentărilor (Simona Halep, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian) şi din cauza retragerii din echipa naţională a Soranei Cîrstea. În schimb, gazdele vor trimite pe teren elita tenisului polonez, în frunte cu noul lider WTA, Iga Swiatek. News.ro

2. FC Barcelona a fost eliminată şi din Liga Europa, competiţie în care a ajuns din Liga Campionilor. Barca a fost întrecută, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de Eintracht Frankfurt, în manşa a doua a sferturilor de finală, fiind condusă la un moment dat cu 3-0. Catalanii au marcat cele două goluri după minutul 90. În tur, scorul a fost egal, 1-1. De asemenea, Leipzig s-a calificat în semifinalele Ligii Europa, trecând în sferturi de echipa Atalanta. În tur, scorul a fost 1-1, iar în meciul retur, disputat joi seară, Leipzig s-a impus, în deplasare, cu scorul de 2-0. Valentin Mihăilă a fost rezervă la Atalanta. Olympique Lyon a fost şi ea eliminată, după 0-3, acasă, cu West Ham United (în tur 1-1). Glasgow Rangers a avut nevoie de prelungiri pentru a ajunge în penultimul act. Echipa lui Ianis Hagi s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0, 2-1), în faţa formaţiei Sporting Braga (în tur, 0-1). Programul semifinalelor, care vor avea loc la 28 aprilie şi 5 mai, este următorul: RB Leipzig – Glasgow Rangers şi West Ham United – Eintracht Frankfurt.

3. Formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu şi la care evoluează Alexandru Mitriţă, a fost eliminată, joi, de Olympique Marseille, în sferturile de finală ale Conference League. Marseille s-a impus în deplasare, cu scorul de 1-0, în manşa secundă, după ce în tur scorul a fost 2-1 tot pentru echipa franceză. Mitriţă a intrat pe teren în minutul 57. Echipa Feyenoord, cu Valentin Cojocaru rezervă, a eliminat în sferturi Slavia Praga, scor 3-1 în retur, în deplasare, după ce în tur scorul a fost 3-3. De asemenea, AS Roma s-a calificat în semifinale, învingând în manşa secundă a sferturilor Bodo/Glimt, scor 4-0, pe teren propriu. În tur, scorul a fost 2-1 pentru Bodo/Glimt. Şi Leicester City este în semifinale, după ce a trecut de PSV Eindhoven. În tur, scorul a fost 0-0. În retur, Leicester s-a impus, în deplasare, cu scorul de 2-1. În semifinale, Leicester City va întâlni AS Roma şi Feyenord va juca împotriva echipei Olympique Marseille. Meciurile sunt programate la 28 aprilie, turul şi la 5 mai, returul.

4. Campioana României la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a vândut, joi, în doar 30 de minute, toate biletele disponibile online, pentru meciul al treilea, decisiv pentru calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, cu MHP Riesen Ludwigsburg. Meciul al treilea cu MHP Riesen Ludwigsburg va avea loc în 19 aprilie. Scorul general este 1-1, după ce U BT a câştigat cu 76-73 acasă, iar miercuri seară a cedat în deplasare, cu 75-92. News.ro

5. Jucătoarea Irina Bara, locul 110 WTA şi a treia favorită, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Palm Harbor, cu premii de 100.000 de dolari. Bara a învins-o în optimi pe americanca Elvina Kalieva, locul 303, venită din calificări, scor 6-3, 6-2. În runda următoare, românca o va întâlni pe Grace Min (SUA), locul 196 WTA. Şi Gabriela Lee, locul 260 WTA, venită din calificări, a acces în sferturile de finală ale turneului ITF de la Palm Harbor. Ea a învins-o în optimi pe favorita 6, americanca Alycia Parks, locul 153 WTA, scor 7-6 (4), 6-3, şi va evolua în faza următoare tot cu o americancă, Louisa Chirico, locul 317. În schimb, Alexandra Ignatik (Cadanţu), locul 165, a fost eliminată în optimile de finală de sportiva chineză Xiyu Wang, locul 150 WTA şi cap de serie numărul 5, scor 7-5, 6-1.

6. Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat că a pornit un „proiect naţional de redenumire a sălilor de sport şi a bazelor sportive”, în care aproximativ 30 de structuri vor primi numele unor foşti sportivi. Printre acestea, Sala Polivalentă din Bucureşti se va numi Cristian Gaţu. News.ro

7. David Popovici – înot, Cătălin Chirilă – canoe şi Vlad Dascălu – ciclism sunt beneficiarii burselor olimpice oferite pentru pregătirea Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, anunţă COSR. News.ro

8. Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, va fi consultant pentru France Televisions, reţeaua care reuneşte posturile TV publice franceze, în timpul turneului de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului. News.ro

9. Clubul Dinamo Kiev a anunţat, joi, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că a renunţat la meciul amical cu FCSB din cauza declaraţiilor finanţatorului clubului român, Gigi Becali, cu privire la Batalionul Azov. În locul meciului cu FCSB, campioana Ucrainei va evolua cu CFR Cluj, la 20 aprilie, la Cluj-Napoca. News.ro

10. Formaţia Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu, a învins, joi, pe stadionul Nef din complexul Ali Sami Yen din Istanbul, cu scorul de 3-1, echipa Galatasaray, într-un “Meci pentru Pace”. La Galatasaray, Olimpiu Moruţan a fost integralist, iar Alexandru Cicâldău a fost rezervă.

11. Echipa saudită Al Shabab a pierdut primele puncte în faza grupelor Ligii Campionilor Asiei, după ce a remizat, scor 1-1, în deplasare, cu Al Quwa din Irak, în etapa a treia. În celălalt meci al grupei, Al Jazira (Emiratele Arabe Unite) a trecut, acasă, cu 1-0, de Mumbai City (India). Clasament: Al Shabab – 7 puncte, Al Quwa – 4, Al Jazira – 3, Mumbai – 3.

12. FIFA a anunţat, joi, că a programat la 1 iunie meciul Scoţia – Ucraina, de pe traseul A al play-off-ului pentru Cupa Mondială din Qatar, joc amânat din cauza războiului. News.ro

13. Fostul star al fotbalului columbian Freddy Rincon a decedat, miercuri, la Cali, după ce a fost implicat într-un accident rutier, în urmă cu două zile. În 1994 şi 1998, la Cupa Mondială, el a făcut parte din echipa Columbiei care a jucat împotriva României şi a pierdut ambele meciuri, scoruri 1-3 şi 0-1. News.ro

14. Programul transmisiunilor sportive de vineri:

Chindia Târgovişte – FC Botoşani, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Orange Sport 1, Look Sport) – 17.30;

CS Mioveni – Dinamo, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Orange Sport 1, Look Sport) – 20.30;

Spezia – Inter Milan, Serie A (Digi Sport 2, Orange Sport 2, Look Sport+) – 20.00;

AC Milan – Genoa, Serie A (Digi Sport 2, Orange Sport 2, Look Sport+) – 22.00;

Real Sociedad – Betis Sevilla, LaLiga (Digi Sport 3, Orange Sport 3, Look Sport 2) – 22.00;

Eibar – Las Palmas, LaLiga 2 (Digi Sport 3) – 19.30;

Rennes – Monaco, Ligue 1 (Digi Sport 4, Look Sport 3) – 22.00;

Magda Linette – Irina-Camelia Begu, Billie Jean King Cup (Digi Sport 2, Look Sport+) – 14.00;

Iga Swiatek – Mihaele Buzărnescu, Billie Jean King Cup (Digi Sport 2, Look Sport+) – 16.00;

CSU Oradea – SCM Timişoara, Liga Naţională de baschet masculin (Digi Sport 4, Look Sport 2) – 18.00;

CSA Steaua – CS Dinamo, Liga Naţională de baschet masculin (Digi Sport 4, Look Sport 2) – 20.00;

ATP Monte Carlo (Eurosport 2) – 12.00.

Ți-ar mai putea plăcea
CFR Cluj a câștigat Supercupa României 2020 – Cronica sportivă
S-au stabilit sferturile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2020 – Cronica sportivă